Elena Botezan este un nume care le dă frisoane corupților din Cluj. A fost cel mai performant procuror din zonă, dacă ne luăm după ”greutatea” inculpaților trimiși în judecată, precum Sorin Apostu sau Horea Uioreanu. De asemenea, are în ”portofoliul” de rechizitorii nu mai puțin de opt magistrați transformați în inculpați. Dosarele ei s-au finalizat cu condamnări, așteptând acum să vadă finalul în cel cu Uioreanu. De doi ani și jumătate este judecător la Curtea de Apel Cluj. Elena Botezan a acordat un amplu interviu, în exclusivitate, pentru Clujust.ro despre fosta activitate de procuror și despre cea actuală de judecător.

Clujust.ro: A trecut 2 ani si jumătate de când sunteți judecător. Vă este dor de DNA? De adrenalina unui flagrant?

Elena Botezan: Asa este, timpul a trecut incredibil de repede. Dar nu am regrete, nici nu simt lipsa activitatilor anterioare. Munca de judecator are frumusetea ei, iar eu ma bucur din plin de aceasta perioada, studiez mult, pentru ca acum paleta de probleme juridice abordate este mult mai larga si imi place provocarea spetelor de noutate sau controversate. Concluzia este ca nu duc dorul vechii institutii, ci ma concentrez cu acceasi placere si satisfactie în noua mea profesie.

Clujust.ro: Datorită activității ca procuror șef DNA Cluj, ați primit un renume de ”doamna de fier a anticorupției clujene”. Cum sunteți de fapt? Ați fost dură cu inculpații?

Elena Botezan: Sunt un om obisnuit, blanda sau dura deopotriva, dar mai degraba as spune echilibrata si ferma. Ce conteaza este sa-ţi pastrezi mintea limpede şi fara prejudecati, sa te apleci asupra cauzelor cu aceeasi atentie, indiferent de natura lor, pentru ca in fiecare dosar sunt oameni cu destinele lor, iar pentru ei, cauza lor este cea mai importanta.

Cum a fost să trimiteți în judecată un procuror din Turda, cu care ați fost colegă la parchetul turdean?

A fost o experienta. Deloc simpla. Insa, nu pot spune ca a fost mai greu ca in alte cauze. Desigur, cand inculpatul este un fost coleg, cu care chiar ai avut o interactionare corecta si colegiala, pot aparea sensibilitati, insa nu a fost cazul. Faptele sunt fapte, iar ca procuror trebuie sa ai taria de a face faţă si acestor situatii. Am administrat probele necesare si am finalizat ancheta detasata de persoana anchetata.

De ce nu a făcut DNA Cluj niciun dosar cu vreun caz imobiliar de care s-a scris în presă, cu blocuri nelegale? Au existat sesizări?

Nu, nu au existat, din ce-mi amintesc.

Păi la presă au tot venit sesizări?

Probabil că acei oameni doar la acel nivel și-au asumat o sesizare, să vină să vă spună vouă ca presă, însă către DNA Cluj nu țin minte să fi existat vreo sesizare, nici punctuală, nici generică.

Vedeam și noi în presă la acea vreme diverse articole, dar nu ne-am sesizat din oficiu. Ca să te sesizezi din oficiu ai nevoie de mai mult decât se vorbește, se presupune sau poți să observi cu ochiul liber că ceva nu e în regulă acolo. Interes de investigat astfel de cazuri exista și poate să existe și în prezent, însă când o autorizație de construire, spre exemplu, este dată înafara cadrului legal, ea este dată ori pe prietenie ori pe fapte de corupție, deci se grefează pe una din astea. Bun, ar presupune un abuz în prima situație, mai greu de dovedit, că așa e cu abuzul în serviciu, adică chiar trebuie să-l legi de o atribuție, de norme legale şi este necesar a fi dovedită paguba produsă, vătămarea intereselor unei persoane. Sau în a doua situație trebuie să lămurești o faptă de corupție, ceea ce nu este deloc simplu. Faptele de corupție se petrec, evident, în mod ocult. Odată ce funcționarii au eliberat autorizație, iar investitorul e mulțumit, s-a văzut cu sacii în căruță, e destul de greu să penetrezi acolo, chiar trebuie să ajungi undeva în jurul lor și să-ți dai seama de un anumit mecanism. Dacă s-a petrecut o chestiune punctuală doar, e trecută și e destul de dificil să probezi o faptă ilicită. Doar dacă stăteai focusat pe un anumit investitor sau un anumit funcționar, iar pentru asta îți trebuiau niște chestiuni foarte concrete. Ca să poți să te focuseszi în sensul unei investigații, îți trebuie mai mult decât o poveste sau o presupunere. Nu e deloc simplu. Ce am putut dovedi, am făcut-o, am trimis în instanță.

Adică dacă venea un investitor să denunțe era altă treabă?

Acum, eu nu vreau să spun că să vină cineva și să ne facă jumătate din treabă. Evident că era mult mai simplu. Însă şi în această ipoteză este  necesar mai mult decât un simplu denunţ, este nevoie de un mănunchi de date, elemente verificabile şi verificate, suficient de pertinente ca să poți să convingi un judecător, să te poți așeza într-un cadru lega și să obţii niște măsuri, instrumente legale, iar de acolo să reușești să… faci o anchetă. Că o  finalizezi cu succes sau nu, asta depinde de ce se întâmplă pe parcursul investigaţiei, de realitatea faptică pe care tu numai o bănuiești, o suspicionezi și de abilitatea procurorului care investighează, însă, revin, nu-mi amintesc să fi existat vreo sesizare legată de urbanism. Ca povești, am auzit. Ca interes, a existat și presupun că există un interes constant.

”Trebuie să ai înțelepciunea să închizi un dosar”

Clujust.ro: Așa a fost și în cazul lui Apostu. S-a vorbit foarte mult până să ajungeți să dovediți.

Elena Botezan: (Răsuflă adânc) Ahhhh…… da.. însă acolo a fost mai mult decât atât. Că se vorbea în presă este adevărat, dar în acel caz a fost mai mult decât atât și am reușit să ne apropiem suficient și să documentăm pentru a convinge judecătorul pentru măsurile care ne-au fost admise în dosar și din ce s-a suspicionat inițial ca și fapte, unele s-au putut  dovedi. Cu siguranță mai există și alte fapte bănuite care nu au reușit să fie dovedite. Acestea sunt limitele. Trebuie să ai înțelepciunea, ca  procuror, când investighezi, audiezi, te duci cu o anchetă și vezi că s-au epuizat toate mijloacele legale de investigare și n-ai ajuns la rezultatul pe care l-ai preconizat, trebuie să ai înțelepciunea să închizi un dosar! Asta este, a fost mai deștept infractorul decât tine, asta în cazul în care a fost infractor.

Deci nu sunteți adepta forțării notei, să trimiți în judecată cu orice preț, ca să dea bine la bilanț?

Nu, o astfel de gândire este foarte păguboasă gândirea. Nici vorbă.

Dar nu se cerea o normă?

Nu se cerea normă. Evident că aveam dosare cu potențial și ți se cerea să le finalizezi. Sunt dosare în care la un anumit nivel al anchetei, poți să preconizezi că se va solda cu trimitere în judecată. Da, pentru asta trebuia să finalizezi ancheta, nu atât ca rezultat al instituției, ci și din perspectiva persoanelor care sunt investigate pentru că sunt într-o stare de incertitudine, adică le-ai chemat, le-ai pus sub învinuire, faci audieri, o lună, două, un an, doi. Trebuie să decelezi lucrurile și să știe omul dacă merge și se judecă sau închzi dosarul. Din ambele perspective, și a instituției și a oamenilor cercetați, idealul este să tragi linia.

Cat de mult v-a ajutat SRI in anchete?

Nu aveau nicio implicare în anchete. Anchetele le făceam procurorii şi ofiţerii de poliţie judiciară, nu SRI. De la această instituţie aveam sesizări, potrivit legii.

Cat de mare a fost dezamagirea cand l-ati prins pe politistul judiciar Valentin Tatar ca sustragea date din dosare? Au scapat politicieni de acuzatii din cauza lui?

Evident că esţi dezamăgit când un om din echipă nu este loial, şi mai ales unul foarte bun, însă nu pot să afirm că cineva a scăpat datorită acelor scurgeri de informaţii, investigaţia se afla doar la debutul ei. Clar însă că a prejudiciat şansele, dar mai mult nu pot afirma.

Cum vă simțiți după ce ați trimis în judecată dosare cu greutate, în care au fost puși sub acuzare primarul, președintele Consiliului Județean și alții?

Consider că mi-am făcut datoria. Mă simt împlinită profesional, fără discuție. Privesc cu drag la toată perioada cât am fost procuror și mai ales la anii din DNA.

Clujust.ro: Care a fost mai greu de intrumentat, dosarul Apostu sau cel cu Uioreanu?

Elena Botezan: Apostu. Și dosarul cu Uioreanu a fost destul de greu, dar dosarul cu Apostu a fost mult mai greu.. sau poate că am mai crescut eu de atunci (râde). În cauza cu Uioreanu modalitățile în care am abordat investigarea mi s-au părut mai la îndemână, instrumentele mai ușor de utilizat, dar totuși dosarul cu Apostu mi s-a părut mai greu. Anterior, când lucram la București, am instrumentat un dosar pe care îl apreciez ca fiind cel mai dificil din cariera mea, cel cu examenele pentru funcții de conducere la parchete, în care am trimis șase magistrați în judecată, în 2007-2008. Dosarul a fost judecat definitiv.

Acum, mai așteptați să vedeți finalul în dosarul Uioreanu.

Da. Este corect. Din perioada cât am fost procuror mai sunt două rechizitorii pe rolul instanțelor şi este firesc  până la urmă, aștepți confirmarea finală pe muncă.

Putem zice că în dosarul Uioreanu ați avut niște tactici mai inedite?

(Tăcere) Să știți că mult mai multe palpitații și bătăi de cap mi-a dat dosarul cu Apostu. Palpitații în sensul de adrenalină.

În dosarul Uioreanu putem zice că ați inovat?

Nu, nu. Doar instrumente procedurale ce se află în cod. Acum, că am folosit intrumente pe care nu le-am mai folosit în alte dosare, asta așa e. Dar până la urmă tot de tactică ține, de cunoașterea dosarului, a datelor din dosar și a oamenilor cu care urma să interacționez. Când toate acestea le stăpânești și stabilești tactica,  pe trei sferturi drumul lămurit.

Credeți că puteați mai mult în activitatea de la DNA? Aveți vreun regret? 

Mereu se poate spune ca puteai mai mult. Insa cat am activat in DNA am muncit intens şi m-am aplecat in special pe dosarele importante. Dar in munca de procuror mereu apar situatii neprevazute, datele se schimba, atat de in cadrul unei anchete cat si in activitate in general, iar rezultatele care se vad in exterior au in spate luni intregi de munca, nu iesi cu o retinere dupa două zile de audieri si o perchezitie. Asa ca pot spune ca am facut cat poate face un procuror care isi respecta munca si care munceste cu daruire si responsabilitate. Nu am regrete. Deloc. Privesc in urma la acei ani cu drag si in viitor plina de incredere, pozitiva.

De ce au ajuns la instanță târziu dosarele Apostu 2 și Uioreanu 2?

Aici trebuie sa aveti in vedere doua chestiuni: una ce tine de posibilitatile de probare a faptelor, iar altul de limitele umane. Asteptarile presei sunt mari pentru ca, dupa ce un dosar important este adus in fata judecatorilor, se deschide un orizont de asteptare vizavi de noi fapte speculate din zvonul public sau grefate pe date sau marturii din acel dosar, insa de la „se zice ca…” si pana la a dovedi o infractiune este cale lunga, si aici vorbim de posibilitatile de probare a faptelor.

Pe de alta parte, cand am spus de limitele umane, m-am referit la faptul ca, in anul 2011, cand a fost anchetat Apostu Sorin, la DNA Cluj eram doar 3 procurori, iar acesti trei procurori trebuia sa acoperim atat partea de investigatie penala cat si sustinerea cauzelor in instanta, in toate cele patru judete din raza de competenta Cluj, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa. Si erau situaţii în care, în aceeaşi zi, aveam cauze la instanţe în toate cele patru judeţe. Pe de alta parte, dosarul disjuns din cauza cu Apostu nu era singurul in lucru, iar pana la urma s-a ajuns sa se dispuna sesizarea instantei cu noi fapte. Cat priveste asa-zisul dosar Uioreanu 2 nu ma pot pronunta, eu am plecat din DNA la scurta vreme dupa finalizarea primei anchete. Totusi, am observat in presa ca ulterior s-a dispus si aici, in dosarul disjuns, o noua trimitere in judecata.

A încercat vreodata cineva să vă influențeze, să intervină la dvs?

Categoric nu.

A fost greu să vă împărțiți între anchete și familie?

Desigur ca a fost greu. Si nici macar nu pot spune ca m-am impartit, o vreme m-am dedicat muncii in totalitate, nu exista altceva in afara muncii de procuror. Insa am avut parte de sprijin total din partea familiei si compensam in perioadele de concediu. Este o vreme pentru toate si eu atunci am avut forta fizica si mentala deplina pentru a realiza ceea ce s-a vazut ulterior in instante.

Vă place activitatea de judecător? Ce vă place la această profesie?

Fara ezitare va spun ca imi place tot ce fac ca judecator, de la studiul de dosare, studiu de teorie si practica, desfasurarea sedintelor de judecata, dezbaterea de opinii, pana la motivarea hotararilor.

Cum a fost trecerea și ce diferențe majore sunt între cele două profesii?

Foarte bine! M-am acomodat usor in noua profesie si trebuie sa recunosc ca experienta ca procuror a fost benefica, un atuu in abordarea dosarelor. Munca in complet este una de echipa, iar dezbaterea de idei favorizeaza gasirea celor mai bune solutii.

Diferenta majora consta in responsabilitatea asumata, mult mai semnificativa fata de cea data de munca de procuror. Altfel, ambele profesii cer buna pregatire şi echilibru.

Aveți răbdare să-i ascultați pe toți în sala de judecată? Unii vorbesc mult. 

Rabdare? Nu se pune problema daca avem sau nu rabdare. Justitiabilii si aparatorii acestora trebuie sa aiba ragazul necesar pentru a se face auziti, ascultati, este esential in actul de justitie ca fiecare parte sa isi pledeze cauza. Nimeni nu vorbeste prea mult daca vorbeste aplicat.

Ce apreciați la un avocat?

Pregatirea, ascutimea mintii, bunul simt. Ce apreciez, de altfel, la orice persoana.

La prima decizie, ce caz a fost, pe scurt, și care a fost pedeapsa?

Ma faceti sa zambesc. Nu imi amintesc. Dar sunt cauze in care am stat mult sa cuget, sa dezbat cu colegul de complet pana am ajuns la solutia pronuntata. Cand am devenit judecator, un coleg cu multa experienta mi-a spus ca am sa vad ca vor fi dosare in care nu va fi usor sa pronunt o solutie, dosare care imi vor da mult de gandit, care ma vor framanta pana la dezlegarea lor. Si chiar cu acest coleg am avut parte de prima framantare serioasa. Am ajuns insa la solutia corecta si cu fiecare experienta de acest fel ma simt mai castigata, mai plina de satisfactie in profesie.

E greu să dai o decizie în doi, cum sunt completele de apel? Dacă unul zice stânga și celălalt dreapta

Fiecare își prezintă argumentele. Contează foarte mult compatibilitatea cu colegul de complet. Dacă nu ajungi la un numitor comun, se intră în complet de divergență. E foarte simplu, ca la orice arbitraj. Intră un al treilea și până la urmă se ia decizia. Dar înainte de asta, este dezbaterea. Oricât e de flexibilă și interpretabilă ar fi legea, până la urmă găsești calea de mijloc. Eu cel puțin așa cred și până acum nu mi s-a întâmplat să fiu diametral opus cu vreun coleg de complet. Mi se pare ușor și firesc. Putem gestiona cauzele în doi, chiar e confortabil.

Legat de pragul la abuzul în serviciu, v-ați format o părere?

Legat de prag, nu. După decizia Curții Constituționale, atât de intens discutată, părerea mea este că s-a clarificat foarte mult ca și infracțiune, adică îți este foarte limpede unde te duci pentru a te raporta dacă ai sau nu faptă penală. Trebuie să te duci la lege. Nu mai vorbim de presupuneri, aprecieri subiective asupra modului de îndeplinire al actului de serviciu, de atribuții de serviciu care sunt afișare la scara blocului, chiar ne raportăm la dispoziţii la nivel de lege și este mult mai clar. La momentul acesta, pentru că nu este în dispoziția legală niciun prag, evident că nu mă raportez la niciun fel de prag. Mă raportez la dispoziția legală încălcată, la activitatea de serviciu și la celelalte elemente ale faptei, adică producerea unei vătămări, producerea unei pagube și, dacă vorbeste de abuzul din legea speciaă, legea 78, urmărirea unui folos pentru sine sau pentru altul.

Cât de greu este să judecați cu atâtea schimbări în Codurile penale?

Nu e simplu,  însă nu mi se pare chiar atât de dificil după cum opinează unii. Sunt multe modificări, le citim, ne străduim să fim la zi cu ele. Mie personal nu mi se pare chiar atât de greu. Când te lovești de o problemă, te documentezi.

Dar e normal așa ceva?

Evident că nu e normal. Ca judecător eşti  într-o permanentă alertă, că până la urmă îți asumi. Nu poți să pronunți o soluție, până nu ai ajuns la zi cu documentarea. Nu sunt de acord cu ideea că dai pe Google să cauți, căci nu pe Google îţi găseşti răspunsurile, ci în actele normative. Urmărim Monitorul Oficial. Nu dai soluția până nu ești la zi cu toate modificările. Să ne plângem nu folosește la nimic. Ne documentăm și ne asumăm soluțiile pe care le dăm. Însă nu este o stare de normalitate, evident. Probabil va mai dura o perioadă, apoi lucrurile se vor limpezi, se vor stabiliza.

Contează persoana care este în fața dvs. la judecată?

Întotdeauna contează persoana și tot ce ține de persoană, nu doar fapta comisă. Contează conduita și atitudinea inculpatului în sensul că, dacă fapta există, este dovedită, te uiți la omul din fața ta. Este important să-l vezi, să-l auzi. Nu că ar cântări precumpănitor, dar are relevanţa ei. Şi, nu doar inculpatul contează, că şi victima.

Vă gândeați la aspectele social-umane și când erați procuror și făceați propuneri de arestare, percheziții?

Da. M-am gândit întotdeauna, spre exemplu, când pregăteam perchezițiile. Dacă unde mergeam la percheziție erau și copii, nu intram la 6 dimineața. Așteptam să plece copiii de acasă și intram după ora 8. Sau dacă era vorba de soț și soție din aceeași familie care erau anchetați, cumpăneam foarte bine dacă propuneam măsurile preventive pentru amândoi sau numai pentru unul.

Ați vrea în viitor să ocupați o funcție de conducere?

Aici am un raspuns scurt: categoric nu.

 

Comments

comentarii