Decizia din iunie 2025 a completului pentru soluționarea recursului în interesul legii (RIL) de la Înalta Curte privind competența lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul DGA a fost invocată în dosare aflate pe rol, în care au lucrat polițiști DGA. Hotărârile diferă în funcție de instanță și faza procesuală.
Prin Decizia nr. 8/2025 din 16 iunie 2025, ÎCCJ a stabilită că ”lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.”. Adică în dosarele în care sunt cercetate fapte comise de personalul Ministerului Administrației și Internelor.
Tribunalul Sălaj a pronunțat recent o hotărâre, într-un dosar aflat pe fond în care sunt inculpați trei inspectori ISCTR.
Solutia pe scurt: ”Respinge, ca nefondată, excepția de nelegalitate a tuturor actelor de urmărire penală si a probelor administrate de lucrătorii DGA, invocată de inculpații VM si PCG.
Constată că s-a acordat termen de judecată în continuare pentru data de 18.02.2026, ora 12:00, sala 23, părțile având termen în cunoștință.
Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.02.2026, la sediul Tribunalului Sălaj.”
Și Curtea de Apel Timișoara, într-un dosar aflat în apel, cu un medic inculpat, a respins cererea acestuia de a se constata nulitatea actelor întocmite de lucrătorii DGA.
„Prin motivele de apel, inculpatul …solicită a se constata nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, respectiv a ordonanţelor de delegare date de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș lucrătorilor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție, precum şi a proceselor verbale şi a actelor întocmite de lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție, întrucât ar fi fost încălcată competenţa materială a organelor de urmărire penală, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 8/2025 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.
Curtea observă că potrivit art. 281 al. 1 lit b1 C.p.p, determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială a organelor de urmărire penală. Potrivit art. 281 al. 4 lit a C.p.p, această nulitate absolută poate fi invocată doar până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Curtea observă că inculpatul nu a formulat cereri şi excepţii în procedura de cameră preliminară, astfel că excepţia nulităţii privind necompetenţa organelor de urmărire penală nu poate fi invocată direct în apel. Potrivit art. 474 al. 4 C.p.p, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Cum Decizia nr. 8/2025 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie dată în soluţionarea recursului în interesul legii, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din data de 18.09.2025, deci după încheierea procedurii de cameră preliminară, Curtea observă că inculpatul nu mai poate invoca în cursul judecăţii excepţia nulităţii absolute a actelor de procedură penală prin prisma necompetenţei materiale a organelor de urmărire penală. Avocatul inculpatului a arătat că nu a invocat excepția nelegalității actelor de urmărire penală, întrucât a cunoscut practica Curții de Apel Timișoara care respingea în toate cazurile excepția respectivă, anterior publicării Deciziei nr. 8/2025 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie dată în soluţionarea recursului în interesul legii
În altă ordine de idei, Curtea reţine că anterior publicării Deciziei nr. 8/2025 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, practica judiciară majoritară a judecătorilor de cameră preliminară a Curţii de Apel Timişoara era în sensul respingerii excepţiei nulităţii absolute a ordonanţelor de delegare date de procurorul competent lucrătorilor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție, precum şi a excepţiei nulităţii absolute a actelor de urmărire penală întocmite de lucrătorii respectivi și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Curtea avea în vedere argumentele că în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale îi aparține în mod exclusiv procurorului, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, din perspectiva normelor privind competența, se verifică prin raportare la procuror, iar nu la organul de cercetare penală al poliției judiciare delegat de procuror să efectueze anumite acte de urmărire penală. Această jurisprudenţă a fost împărtășită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prin Decizia nr. 21/2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: “dacă lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deși a respins ca inadmisibilă sesizarea de pronunțare a hotărârii prealabile, a reţinut în motivare că verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, din perspectiva normelor privind competența, se realizează prin raportare la procuror, care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, așa încât normele de organizare și funcționare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administrației și Internelor, în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare, nu pot schimba această competență și nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului.
Prin urmare, ordonanţele de delegare date de procuror lucrătorilor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție şi actele de urmărire penală s-au făcut cu respectarea legii în vigoare la momentul întocmirii acestora, iar inculpatul putea invoca nelegalitatea acestora doar în cadrul procedurii de cameră preliminară, astfel că invocarea nulităţii acestor acte de urmărire penală, direct în apel este inadmisibilă, aşa cum am arătat mai sus.”, se arată în motivare.
Probe excluse din dosar
În schimb, Curtea de Apel Iași, în faza de cameră preliminară, a admis excepția, a constatat nulitatea absolută a actelor întocmite de lucrători DGA și a dispus excluderea lor din dosarul în care este inculpat un director de liceu.
”Curtea reține că la momentul pronunțării încheierii de cameră preliminară supusă prezentei analize, respectiv 12.04.2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași a analizat competența organelor de cercetare penală prin raportare la Decizia nr. 21/07.07.2020 a ÎCCJ-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, deși a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept, în considerentele deciziei a arătat că în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale.
Ulterior, Curtea reține că prin Decizia nr. 8/16.06.2025, ÎCCJ-completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a statuat că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prev. de art. 1 alin. 2 din OUG nr. 120/2005.
Potrivit dispoz. art. 1 alin. 2 din OUG nr. 120/2005, lucrătorii de poliție judiciară au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de către procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor e corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de persoanlul Ministerului Administrației și Internelor .
Verificând legalitatea tuturor probelor administrate în prezenta cauză în cursul urmăririi penale, prin raportare la Decizia nr. 8/16.06.2025 a ÎCCJ, anterior amintită, judecătorii de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată că perchezițiile informatice asupra sistemelor informatice-telefoane, ridicate de la inculpații …. au fost administrate în mod nelegal, fiind efectuate de către un organ de urmărire penală necompetent, respectiv de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA-Serviciul Teritorial Iași, în condițiile în care niciunul dintre cei trei inculpați cercetați în cauză nu avea calitatea de personal în cadrul Ministerului Administrației și Internelor . Urmare a constatării acestei nulități, Curtea apreciază că și procesele-verbale de exploatare a informațiilor obținute în cadrul perchezițiilor informatice asupra dispozitivelor informatice ce aparțin inculpaților ….. din data de 08.10.2023 sunt nelegale, având în vedere caracterul lor derivat și subsecvent perchezițiilor informatice efectuate de către aceste organe necompetente la data de 25.09.2023. (…)
Referitor la susținerea parchetului cu privire la lipsa incidenței în prezenta cauză a Deciziei nr. #/2025 a ÎCCJ raportat la principiul tempus regit actum, Curtea apreciază că aceasta este nefondată, având în vedere pe de o parte că, potrivit dispoz. art. 474 alin. 4 Cod procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pe de altă parte, Curtea reamintește că această deciziile pronunțate de instanța supremă în recursurile în interesul legii sunt prin natura lor juridică acte de interpretare normativă și nu acte prin care se creează norme noi de drept. În această ordine de idei reținem că Decizia nr. 8/2025 a ÎCCJ este o decizie prin care instanța supremă a clarificat o normă care exista deja în activul legislativ, în speță-art. 1 alin. 2 din OUG nr. 120/2005 și nu o decizie prin care să fi creat o normă de drept procesual penal.
Mai mult, arată Curtea că, atunci când un act procedural este efectuat de un organ lipsit de competență personală, viciul este unul structural, care atrage nulitatea absolută a actului. Această nulitate afectează actul procedural de la momentul dispunerii lui (ab initio), indiferent de momentul la care este constatată nulitatea de către instanța de judecată . Actul nul absolut este considerat că nu a produs niciodată efecte juridice valide.
Nerespectarea normelor de competență a organelor de cercetare penală nu ține de o schimbare a legii procesual penale în timp, ci de aplicarea corectă a legii din momentul în care s-a desfășurat activitatea de cercetare penală. Concret, Decizia nr. 8/2025 a ÎCCJ doar clarifică, lămurește modul în care dispozițiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 120/2005 trebuie aplicate, fiind obligatorie pentru instanţele de judecată de la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Referitor la incidența principiului aplicării imediate a legii procesual penale-tempus regit actum, reglementat de dispoz. art. 13 Cod procedură penală, instanța de control reamintește că potrivit acestui principiu, normele care reglementează modul de desfășurare a procesului penal (de exemplu, termenele de apel, competența instanțelor, probele admise, sau modul de administrare a acestora) se aplică de îndată tuturor cauzelor aflate pe rol, din momentul intrării în vigoare a noii legi .
În acest context, susținerea parchetului că actele de urmărire penală trebuie verificate sub aspectul valabilității lor în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul efectuării lor, iar actele supuse prezentei analize nu ar fi nelegale având în vedere că la momentul efectuării lor nu exista Decizia nr. 8/2025, este una nefondată având în vedere că la momentul efectuării perchezițiilor în cauză-25.09.2023, dispoz. art. 1 alin. 2 din OUG nr. 120/2005 erau în vigoare, Decizia nr. 8/2025 venind doar să clarifice competența acestor lucrători din cadrul DGA .
În cea ce privește sancțiunea nulității absolute a actelor de cercetare penală efectuate în prezenta cauză de către lucrătorii DGA delegați prin ordonanța procurorului din 15.09.2023, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoz. art. 281 alin. 1 lit. b ind. 1 Cod procedură penală, care prevăd că încălcarea dispozițiilor privind competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală determină întotdeauna aplicarea nulității, fiind reglementat astfel un caz de nulitate absolută și expresă .”, se arată în motivarea CA Iași.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


