fbpx

Hotărâre prealabilă referitoare la infracțiunea de continuare a lucrărilor după sistare din Legea construcțiilor

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că infracţiunea de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prevăzută de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea sistării lor de către organele de urmărire penală.

Minuta deciziei: “Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 7387/197/2021 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală? şi stabileşte că:

Infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2024”

Curtea de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte cu următoarea chestiune de drept: Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală? (Sesizarea AICI)

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [2.66 MB]

Comments

comentarii

Monica Niculescu şi Gabriela Ruse au câştigat turneul de categorie WTA 125 din Hong Kong la dublu.... Citește mai mult
CFR Cluj a reușit un meci bun împotriva celor de la Poli Iași, chiar și în inferioritate numerică după cartonașul roșu luat de Kamara. „Dacă nu greșim noi, greșește arbitrul”, spune antrenorul Dan Petrescu.... Citește mai mult

Lasă un răspuns