Guvernul susține proiectul de lege prin care se măresc amenzile pentru vecinii gălăgioși

Guvernul vrea amenzi mai mari pentru cei care-și deranjează vecinii și susține proiectul legislativ aflat la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Votat anul trecut de Senat, proiectul de modificare legislativă a fost acum scos din sertar și are și susținerea Guvernului, potrivit ȘtirieProTv.ro

Conform proiectului, constituie infracţiune organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate mare nu numai în mediul urban, cum prevede legea în vigoare, ci şi în mediul rural.

O altă modificare prevede că faptele de tulburare a liniştii vecinilor se sancţionează şi dacă acestea se repetă într-un interval de 72 de ore, faţă de 24 de ore cât este menționat în forma actuală a legii.

Astfel, cine-și deranjează vecinii între orele 22 și 8 dimineața și, la prânz, între 13 și 14, ar urma să primească o amendă între 1.000 și 2.000 de lei, față de cel mult 1.500 de lei, cât este acum. Dacă fapta se repetă în următoarele 72 de ore, cel reclamat se poate trezi cu încă 6.000 de lei amendă.

Pentru organizarea de petreceri private amenda va fi cuprinsă între 4.000 și 6.000 de lei, iar dacă fapta se repetă în următoarele 72 de ore, reclamatul se poate alege cu încă 12.000 de lei amendă.

Cine nu va avea bani să plătească sancțiunile, ar urma să facă muncă în folosul comunității.

Proiectul trebuie votat în Camera Deputaţilor, care este camera decizională.

”Tulburarea liniștii publice a devenit una dintre problemele care afectează viața oamenilor din ce în ce mai des. Zgomotul și comportamentul deranjant sunt din ce în ce mai frecvente în locurile publice și în vecinătăți. Oamenii sunt deranjați constant de petreceri zgomotoase, muzică puternică, sunete cauzate de lucrări sau alte activități care tulbură liniștea. Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniștii publice sunt prea mici pentru a descuraja astfel de comportamente”, sunt argumente în sprijinul măsurilor propuse.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns