Fostul şef operativ al SRI, Florian Coldea, a fost pus sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei după ce a petrecut aproape 15 ore la sediul DNA. Aceeași măsură preventivă a fost luată și față de Dumitru Dumbravă, fost director al Direcţiei juridice din SRI şi fost general al SRI. Mai sunt cercetați avocatul Doru Trăilă şi șoferul Dan Tocaci.
Rând pe rând au dat cu toții declarații în dosarul pentru trafic de influență si spălare de bani. Asta după ce afaceristul Cătălin Hideg, condamnat în februarie de judecătorii Tribunalului București la 4 ani de închisoare cu executare în dosar DNA privind vânzarea de măști anti-Covid, i-a denunțat pe cei patru şi a publicat o serie de înregistrări.
Întreaga poveste a început în 2020, atunci când afacerile cu măști ale lui Cătălin Hideg au ajuns sub atenția DNA şi a parchetului european. În timpul cercetărilor, Hideg susține că a încheiat o înțelegere cu foștii generali SRI, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, pentru a obține o pedeapsă mai ușoară.
”Îmi garantau că voi obține o condamnare cu suspendare”, spune acum Hideg la Antena 3 CNN.
Astfel, acesta a încheiat un contract de consultanță de 600.000 de euro cu firma asociatului lui Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă. Din suma totală însă, afaceristul a achitat doar 100.000 de euro.
”Domnul Tocaci, domnul avocat Trăilă, domnul general Dumbravă, spuneau continuu că Florian Coldea… presiuni în sensul că îmi spuneau că trebuie să plătesc de urgență că altfel se supară domnul General Coldea.
Alții care au plătit, au rezolvat, tu dacă nu plătești s-ar putea să ajungi la pușcărie, să-ți aruncăm chiftele cu praștia pe geam”, a povestit Hideg în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Omul de afaceri Cătălin Hideg susţine că le-a înmânat procurorilor 20 de înregistrări audio, în care cei doi intermediari, un avocat şi un alt om de afaceri, îl avertizează că generalii sunt supăraţi că nu a plătit cei 600.000 de euro.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

