Ganea a primit prin sentinţă de zece ori mai puţin decât a cerut de la “U”

Fostul antrenor al Universităţii Cluj, Ionel Ganea, a început anul trecut o serie de procese prin care cerea clubului circa 240.000 de euro, dar până acum a primit, printr-o sentinţă de ieri, doar 24.000 de euro, şi aceştia pe o perioadă în care nu a muncit nimic pentru “U”. Mai mult, la începutul lunii trecute, Tribunalul Botoşani l-a obligat pe Ganea să restituie societăţii FC Universitatea Cluj SA suma de 60.000 de euro, pe care încă nu a dat-o înapoi.

Dosarul de insolvenţă al FC Universitatea Cluj SA cu numărul 106/1285/2013, aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, după ce a fost strămutat de la Cluj, are deja 32 de dosare adiacente, notate de la a1 la a32. În dosarul 106/1285/2013/a31, instaná s-a prinunţat ieri cu privire la o cerere depusă de Ionel Ganea prin care cerea aproape 90.000 de euro.

Solutia pe scurt: “Respins excepţiile invocate prin întâmpinare. Admis, în parte, contestaţia. Dispune completarea raportului de activitate nr. 13 cuprinzând perioada 1.05.2014 – 31.05.2014 întocmit de administratorul judiciar desemnat în cauză, în sensul includerii la plată a contestatorului Ganea Ioan Viorel cu suma de 24.000 euro net, reprezentând remuneraţie aferentă perioadei 01.01.2014 – 30.06.2014 cuvenită acestuia în baza art. 3.1 din Convenţia civilă de prestări servicii nr. 67 din 02.07.2013. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 10.07.2014.”

 

ganea u cluj proces

După cum se poate observa în minută, sentinţa este executorie, dar poate fi atacată cu recurs de ambele părţi la Curtea de Apel Suceava.

Anterior, la începutul lunii iunie, Tribunalul Botoşani s-a pronunţat în dosarul 106/1285/2013/a28, hotărând că fostul antrenor trebuie să returneze clubului circa 60.000 de euro.

Solutia pe scurt: “Admis cererea în parte. Constată nulitatea absolută a operaţiunilor de plată efectuate de debitoare în beneficiul pârâtului Ganea Ioan Viorel în baza OP nr. 56 din 14 iunie 2013; nr. 80 din 11 iulie 2013 şi nr. 60 din 20 iunie 2013, în sumă totală de 269.306 lei şi repune părţile în situaţia anterioară în sensul obligării pârâtului la restituirea către debitoare a acestei sume. respins capătul de cerere privind stingerea prin compensaţie a acestor sume cu alte obligaţii băneşti pe care debitoarea le are faţă de pârât. Respins excepţia invocată de pârât prin întâmpinare. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 5 iunie 2014.”

Administratorul judiciar al FC Universitatea Cluj SA, Marieta Anastasescu spune că Ionel Ganea nu trebuia să primească nici cei 24.000 de euro, dar că sentinţa este totuşi una favorabilă Universităţii. “Sentinţa este favorabilă căci suma este mult mai mică decât a cerut. Oricum, Ionel Ganea trebuie să returneze 60.000 de euro, bani pe care încă nu i-a restituit. Se poate face şi o compensaţie cu suma pe care trebuie să o dăm noi şi să returneze diferenţa. Vom vedea”, a spus Anastasescu pentru CLUJUST.ro

Ionel Ganea a cerut în total Universităţii Cluj, după ce a fost dat afară,  o sumă considerabilă, aproape 240.000 de euro. Acesta a solicitat 100.000 de euro –  remuneraţia din momentul demiterii sale şi până în iunie 2015, când îi expira contractul, alţi aproap 100.000 de euro – despăgubire pentru că i-a fost reziliat contractul unilateral şi încă 40.000 de euro pentru chiria lui şi a familei până în 2015. Din această sumă primise 60.000 de euro, pe care acum este nevoit să-i returneze. Pentru 100.000 de euro, instanţa i-a respins anterior cererea, iar pentru suma rămasă instanţa a decis recent plata a 24.000 de euro.

Ionel Ganea a fost dat afară de la Universitatea Cluj, în octombrie 2013, după ce a obţinut 3 puncte în nouă etape. După 1-1 cu Săgeata Năvodari, Ganea a fost înştinţat oficial de către Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului, că nu mai e antrenorul Universităţii, iar contractul a fost reziliat unilateral. Anastasescu a făcut uz de o hotărâre a Comitetului de Creditori care s-a pronunţat împotriva clauzelor din contractul lui Ganea, printre care şi despăgubirea de 100.000 de euro pe care tehnicianul urma să o primească dacă era demis. Judecătorul sindic a validat acea decizie a Comitetului de Creditori.

Comments

comentarii

Germania a anunţat înăsprirea politicii sale cu privire la migraţie prin instituirea de controale la toate frontierele sale. Comisia Europeană cere ca măsurile să rămână „excepționale”.... Citește mai mult
„Bătaie” pe locurile de parcare din zona străzii Ion Creangă, una dintre cele mai dificile și aglomerate străzi din oraș. Din comoditate, șoferii evită să-și lase mașinile în Parkingul Hașdeu din apropiere.... Citește mai mult

Lasă un răspuns