Frații Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată într-un nou dosar, disjuns din cel vechi, pentru trafic de minori, cu două părți civile. Cei doi sunt arestați în SUA pentru a fi extrădați în Marea Britanie.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București în 3 septembrie și va începe judecata în camera preliminară.
Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, obiectul cauzei este traficul de minori, faptă prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) din Codul penal, raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal („traficul de persoane”) și la art. 182 lit. c) din Codul penal, care definește exploatarea unei persoane ca incluzând, printre altele, obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice destinate producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală.
Rechizitoriul menționează și aplicarea art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, faptă reținută în formă continuată, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal.
Surse apropiate de anchetă susțin, pentru Hotnews, că aceste acuzații ar fi fost disjunse din „calupul” de acuzații la care lucrează procurorii DIICOT pentru a nu exista riscul ca ele să se prescrie.
Dosarul nu mai apare pe portalul instanțelor.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


