Frații Tate au vrut să scape și de arestul la domiciliu, dar Tribunalul a prelungit măsura

Tribunalul Bucureşti a prelungit, astăzi, arestul la domiciliu pentru Andrew Tate și fratele său, Tristan, cu încă 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, Georgiana Naghel și Luana Radu. Avocații au anunțat că vor depune contestație.

Frații Andrew şi Tristan Tate și avocații lor au încercat să-i convingă astăzi pe judecători că măsura arestului la domiciliu nu se mai impune în cazul lor, motivând că au fost de bună credință în aceste 4 luni de când sunt cercetați penal şi că pot fi judecați mai deoparte în stare de libertate sub măsură controlului judiciar.

De cealaltă parte, procurorii le-au cerut magistraților ca frații Tate să fie ținuți în continuare in arest la domiciliu, dat fiind gravitatea faptelor de care sunt acuzați, dar şi că sunt cetățeni străini şi ar putea părăsi țara, dacă sunt lăsați în libertate.

Andrew şi Tristan Tate au stat în arestul central 3 luni, apoi în arest la domiciliu o lună într-un dosar în care sunt acuzați de constituirea unui grup organizat, trafic de persoane şi viol.

Comments

comentarii

Fabrica din Gorlitz (Germania) a francezilor de la Alstom - unul dintre constructorii metroului din Cluj - trece de la producția de trenuri la tancuri.... Citește mai mult
România se află în continuare în topul țărilor europene cu cea mai ridicată incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin. Prevenția insuficientă și accesul limitat la screening contribuie semnificativ la această criză de sănătate publică.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns