Fostul locotenent colonel în Serviciul Român de Informații, Vasile Zărnescu, a scăpat fără condamnare în dosarul penal ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București care i-a stabilit acestuia o pedeapsă de un an și o lună de închisoare, cu amânarea pedepsei, pentru trei fapte legate de negarea Holocaustului.
Fostul colonel SRI a fost acuzat că ar fi negat existența Holocaustului în cuprinsul unor publicații, respectiv la data de 28.04.2013, a publicat pe site-ul www.altermedia.info, articolul intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”, la data de 11.02.2014, a publicat pe același site, articolul intitulat „Înşelătoria secolului XX” și la data de 24.11.2017, a publicat cartea intitulată „Sabin Orcan Suporter”, la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din mun. Bucureşti.
Instanța de judecată a stabilit pentru două dintre infracțiuni pedepse egale cu minimul special, iar pentru una dintre fapte o pedeapsă ceva mai mare, respectiv de 9 luni de închisoare. Ciudat este că în minută se face contopirea pentru două dintre pedepse deși au fost stabilite 3 pedepse.
Deși presa titrează că fostul colonel a fost condamnat, informația nu este corectă, stabilirea unei pedepse nefiind echivalentă unei soluții de condamnare, pedepsele amânate neatrăgând consecințele unei condamnări.
Ordonanța de Urgență 31/2002, la art. 6, prevede ca fiind infracțiune fapta de a nega, contesta, aproba, justifica sau minimaliza holocaustul, prin orice mijloc, în public.
Articolul 6 al OUG 31/2002:
(1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Solutia pe scurt:
,,În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE(…), pentru săvârşirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din 28.04.2013, site www.altermedia.info, articol intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”).
În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabilește pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din data de 11.02.2014, site www.altermedia.info, articol intitulat „Înşelătoria secolului XX”).
În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din 24.11.2017, cartea intitulată „Sabin Orcan Suporter”, publicată la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din mun. Bucureşti).
În temeiul art. 38 alin. 2 Cod. Pen, constată că infracţiunile au fost săvârșite în concurs real.
În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contopeşte cele două pedepse aplicate, astfel că stabileşte în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedeapse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei.
Ia act că persoana vătămată Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, cu sediul în …, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei penale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.02.2021.
Document: Hotarâre 62/2021 04.02.2021”