fbpx

Expertiză într-un dosar de la Judecătoria Cluj-Napoca: Se caută în 17 decembrie iarba însămânțată acum zece ani

Avocatul Marian Bota din Baroul Cluj atrage atenția asupra unei situații ciudate dintr-un dosar civil de la Judecătoria Cluj-Napoca. Instanța vrea să vadă printr-o expertiză pe ce suprafețe dintr-un total de 2,48 hectare a răsărit iarba însămânțată în 2010, iar expertul desemnat a convocat părțile în teren în data de 17 decembrie, când se anunță ninsori!

Litigiul în discuție se referă la un contract de subantrepriză din 2010, având ca obiect hidro-însămânțarea unor terenuri în suprafață totală de 248.000 mp. Gazonul trebuia să fie de o parte și de alta a unei străzi construite atunci în Cluj. Potrivit contractului recepția lucrărilor și plata acestora urma a fi făcută în funcție de suprafața pe care a răsărit iarba.

După ce în cadrul procesului s-a dispus o rejudecare, în septembrie 2017, a început al doilea ciclu procesual la Judecătoria Cluj Napoca. În prima şedinţă, la solicitarea subantreprenorului, judecătorul a încuviințat efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, cu următoarele obiective:

  • să se constate prin măsurători suprafaţa reală pentru care a fost necesar a fi efectuate lucrări de hidro-însămânţare prin gazonare hidraulică conform contractului de achiziţie publică de lucrări care a stat la baza lucrărilor de hidro-însămânţare;
  • să se constate care este suprafaţa cu privire la care s-au executat efectiv aceste lucrări conform contractului de achiziţie publică de lucrări care a stat la baza lucrărilor de hidro-însămânţare (nu doar suprafaţa certificată şi acceptată de beneficiar la plată);
  • să precizeze expertul dacă a răsărit sau nu iarba/vegetaţia în respectiva zonă

”În 2 decembrie 2019 expertul depune la dosarul cauzei o adresă prin care informează instanța că în vederea efectuării măsurătorilor și constatărilor în teren a citat părțile pentru data de 17 decembrie 2019. În plus estimează că va finaliza expertiza în februarie 2020.

Înțeleg și sunt de acord cu efectele încălzirii globale, dar în România, deocamdată, în perioada decembrie – februarie este iarnă. Este zăpadă. Conform AccuWeather, în 17 decembrie 2019 ziua o să fie 0°C (RealFeel -4°C ), cu ninsoare de 2.1 cm.

Esența acestei expertize este de a se verifica daca a răsărit iarba pe zonele însămânțate de către subantreprenor. Cum e posibil să convoci părțile cu o săptămână înainte de Crăciun pentru a măsura cel puțin 248.000 mp de teren și a constata dacă a răsărit sau nu iarba pe acesta suprafață?”, a scris avocatul Marian Bota pe blogul lui.

Comments

comentarii

Transylvania Green Energy Forum 2025 va avea loc în perioada 27-28 mai, la Cluj-Napoca.... Citește mai mult
Traficul aerian de pasageri pe aeroporturile din România a crescut substanțial în 2024, iar zborurile internaționale și-au păstrat trendul ascendent.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns