fbpx

Escroc care oferea credite pe Facebook și șantaja oamenii, condamnat definitiv de CA Cluj

Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa unui bărbat de 36 de ani, care cerea o taxă pentru acordarea unui credit fals pe Facebook, iar apoi amenința victimele pentru a obține mai mulți bani. Inculpatul a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare.

Potrivit datelor din dosar, în ianuarie 2024, inculpatul a creat un cont fals pe Facebook sub numele „Credite Personale”, prin care oferea împrumuturi fictive. Victima, crezând în autenticitatea anunțului, a transferat o sumă de 3.000 de lei pentru „taxe” necesare obținerii unui credit de 40.000 de lei. După acest transfer, când victima a dorit să renunțe, inculpatul a început să o amenințe, forțând-o să transfere încă 24.000 de lei printr-o serie de plăți repetate, sub presiunea mesajelor amenințătoare.

Inculpatul i-a trimis victimei mesaje audio și scrise, în care afirma că va recurge la acte de violență dacă aceasta nu îi va plăti sumele solicitate. În ciuda încercării victimei de a obține ajutorul unei prietene, amenințările au continuat, inculpatul insistând că are „putere mare” și că poate afla unde locuiește și muncește victima.

Potrivit dosarului, inculpatul a constrâns victima să-i trimită bani prin mesaje repetate și agresive, în care o amenința că va veni la locul de muncă sau acasă, unde „o va distruge” dacă nu își primește „datoria”. Victima, sub presiunea acestor amenințări, a transferat inculpatului suma de 24.000 de lei în patru tranșe: 4.000, 6.000, 6.000 și 8.000 de lei.

Mesajele inculpatului includeau fraze precum „Îți distrug viața dacă nu mă asculți!” și „Fă bine să-mi plătești banii, altfel va fi rău”, iar inculpatul și-a intensificat amenințările sugerând că „are putere mare” și poate obține informații personale despre oricine .

A scăpat de înșelăciunea prin împăcare. Condamnat doar pentru șantaj

Deși inculpatul a fost inițial judecat pentru înșelăciune și șantaj, procesul pentru înșelăciune a încetat prin împăcarea acestuia cu victima, care și-a recuperat prejudiciul material. Totuși, pentru șantaj, Curtea de Apel a menținut condamnarea și a dispus majorarea pedepsei, considerând gravitatea amenințărilor și impactul asupra victimei.

Curtea de Apel a ridicat pedeapsa pentru șantaj la doi ani și patru luni de închisoare în regim de detenție și a impus măsuri restrictive, interzicându-i inculpatului să comunice sau să se apropie de victimă și de familia acesteia pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei. Această decizie a fost luată pentru a descuraja asemenea comportamente, date fiind antecedentele inculpatului și impactul asupra victimei .

”Chiar dacă fapta analizată nu a fost comisă în stare de recidivă, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în trecut pentru săvârşirea unor infracțiuni de înşelăciune, pentru care i-au fost aplicate pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acestora. Deși inculpatul a beneficiat de clemenţă din partea statului, aparent nu a conştientizat importanţa şi necesitatea identificării unor mijloace licite de a se întreţine, continuând să comită infracțiuni contra patrimoniului şi ajungând chiar să săvârşească infracţiuni care implică violenţă împotriva psihicului persoanelor.”, se arată în motivarea Curții.

Comments

comentarii

„U” Cluj a jucat, vineri, contra echipei Dinamo București, în etapa cu numărul 23 al SuperLigii.... Citește mai mult
La cea de-a 48-a ediție a Festivalului de Film de la Goteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 24 ianuarie și 2 februarie, au fost selecționate două filme din România.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns