Prin Hotărârea nr. 84/2021 din 14 iunie 2021 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional de Integritate, emisă de Senatul României și publicată în Monitorul Oficial nr.598 din 16 iunie 2021, în Consiliul Naţional de Integritate au fost numiți 4 membri titulari și 10 membri supleanți, unul dintre titulari fiind Emil Boc.
Alături de Emil Boc, în Consiliul ANI au mai fost numiți ca și membri titulari George Bogdan Ilea, Valerica Secoşan și Alin Adrian Nica.
Reproducem hotărârea de numire:
În temeiul prevederilor art. 35 şi 37 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 147 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Senatul numeşte 4 membri titulari şi 10 membri supleanţi ai Consiliului Naţional de Integritate, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Senatului din 14 iunie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU
Bucureşti, 14 iunie 2021.
Nr. 84.
ANEXĂ
I. Membri titulari
1. George Bogdan Ilea
2. Valerica Secoşan
3. Alin Adrian Nica
4. Emil Boc
II. Membri supleanţi
1. Novák Levente
2. Crina Mihaela Letea
3. Adrian Eduard Dumitru
4. Bogdan Georgiu Borlea
5. Sorin Munteanu
6. Daniel Trăistaru
7. Cosmina Ramona Pandele
8. Daniel Picu
9. Alina Ruxandra Georgevici
10. Irina Lonean
—————
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


