Jandarmul de 27 de ani, împușcat morat în timpul unui exercițiu de un coleg, era subofiţer în trupele antitero de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Familia, prietenii şi apropiaţii au postat pe reţelele sociale mesaje în care regretă moartea tânărului Răzvan, care era pasionat de călătorii şi sport.
„L-am cunoscut pe Răzvan. Un băiat de nota 10. Dumnezeu să îl odihnească în pace. Drum lin către îngeri şi putere celor apropiaţi pentru a putea trece peste această tragedie”, a spus o cunoştiinţă.
„Astăzi am pierdut un coleg monitor foarte bun. Răzvan lasă un gol imens în comunitatea noastră. Drum lin băiete, iar de acolo din cer să veghezi. Condoleanțe familiei”, au transmis şi reprezentaţii Ski Azuga, loc pe care tânărul îl frecventa în timpul sezonului.
Răzvan a fost ucis miercuri seară accidental într-un poligon de trageri, în timpul unui exerciţiu la Centrul de pregătire Ochiuri din județul Dâmbovița. Un coleg ar fi declanşat accidental arma şi l-a împuşcat pe tânărul jandarm. Medicii s-au chinuit peste o oră să-l readucă la viaţă, însă fără succes.
O anchetă coordonată de un procuror militar va stabili cu exactitate a circumstanţele producerii evenimentului.