Întârzierile în procedura de stabilire a modalităților în care tatăl poate avea acces la copilul său încalcă dreptul la respectarea vieții de familie.

Cedo a sancționat Grecia pentru proceduri judiciare întârziate cu privire la dreptul tatălui de a avea legături cu minorul, stabilind că tatălui i s-a încălcat dreptul la respectarea vieții de familie.

În  hotărârea de astăzi a Camerei în cauza  Anagnostakis  și alții împotriva Greciei (cererea nr. 46075/16), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în unanimitate, că a existat: o încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cauza privea drepturile de acces acordate reclamanților, tatălui și bunicilor copilului în cauză (care avea doi ani la depunerea cererii), precum și durata diferitelor proceduri în care partea adversă era mama copilului.

Fapte principale 

Reclamanții, Nikolaos  Anagnostakis,  Ioanna  Anagnostaki  Poulopoulou  și Andreas  Anagnostakis, sunt trei cetățeni greci care sunt, respectiv, tatăl, bunica și bunicul unui copil care avea doi ani la depunerea cererii; s-au născut în 1983, 1949 și 1940 și locuiesc în  Ilioupoli.

În septembrie 2014, s-a născut un copil, în afara căsătoriei, domnului N. Anagnostakis  și  dna  Evgenia Martha  Karabali. Tatăl a  recunoscut copilul în fața unui notar. În certificatul de recunoaștere se preciza că părinții au fost de acord să exercite răspunderea părintească în comun.

La 23 noiembrie 2015,  doamna  Karabali a introdus o acțiune în fața Tribunalului de Primă Instanță din Atena, solicitând să se impună măsuri provizorii pentru ca tatăl sau, alternativ, bunicii, să fie obligați la plata unei alocații provizorii de 1 000 de euro [EUR] pe lună pentru a acoperi nevoile copilului. Cererea era programată să fie examinată la 18 decembrie 2015. La 10 decembrie 2015, bunicii au depus o cerere de măsuri provizorii împotriva  doamnei  Karabali și au solicitat instanței să examineze cererea lor la aceeași dată, 18 decembrie 2015, în același timp cu cererea doamnei  Karabali.

Într-o hotărâre pronunțată la 27 iunie 2016 (nr. 2924/2016), prima instanță a admis parțial cererea doamnei  Karabali  și l-a obligat pe domnul  N. Anagnostakis, cu titlu provizoriu, să-i plătească 600 de euro pe lună. Aceasta a admis parțial cererea bunicilor și a luat măsuri provizorii pentru drepturile lor de vizită. Ședința în care litigiul urma să fie soluționat definitiv a fost programată pentru data de 4 iunie 2018, iar prevederile Hotărârii nr.2924/2016 s-au aplicat până la acea dată.

Între timp, fiecare dintre părți a depus mai multe cereri și acțiuni în fața instanței. La data de 4 iunie 2018, instanța a organizat o ședință pe fond, iar la 10 septembrie 2018 și-a publicat hotărârea (nr. 585/2018). Hotărârea a stabilit modalitățile de acces pentru primul reclamant și plățile lunare de întreținere pe care urma să le efectueze mamei.

Domnul  N. Anagnostakis  și  doamna  Karabali au formulat recurs împotriva hotărârii nr.585/2018. La 21 martie 2019, Curtea de Apel din Atena a examinat recursurile. Acesta a reevaluat nivelul plăților lunare de întreținere. De asemenea, a verificat modalitățile de acces impuse de instanța de prim-grad în Hotărârea nr.585/2018. La 7 iunie 2019,  domnul  N. Anagnostakis  a făcut apel la chestiuni de drept.

Acesta a prezentat mai multe argumente în  favoarea  drepturilor de ședere comune și a susținut că este în interesul copilului să se instituie un regim alternativ de ședere. La data de 11 august 2021, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea nr. 1020/2021. Din dosarul cauzei reiese că această hotărâre nu a fost încă  finalizată.

Plângeri și proceduri

Invocând articolul 6 (dreptul la un proces echitabil) și articolul 8 (dreptul la respectarea vieții de familie), reclamanții s-au plâns, în primul rând, de întârzierile procedurii și, în al doilea rând, de drepturile săptămânale de acces de trei ore pe care instanțele naționale le-au acordat, cu titlu provizoriu, până la ședința programată să aibă loc în fața instanței de prim grad de jurisdicție la 4 iunie 2018.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 28 iulie 2016.

Decizia Curții

Articolul 8

Curtea a menționat că primul reclamant a depus o cerere de măsuri provizorii la instanța de fond la 18 decembrie 2015; că, în decizia nr. 2924/2016 din 27 iunie 2016, prima instanță a decis cu privire la modalitățile provizorii pentru contactul cu copilul; și că audierea pentru examinarea fondului cauzei fusese programată pentru 4 iunie 2018, adică aproape doi ani mai târziu. Examinarea fondului cauzei era încă pendinte, deși cererea principală a reclamantei, încă de la început, fusese ca drepturile de acces partajate să fie acordate rapid și pe picior de egalitate cu mama copilului.

Curtea a observat că procedura în cauză a început la 18 decembrie 2015 și că hotărârea nr.1020/2021, pronunțată la 11 august 2021 de Curtea de Casație, nu fusese încă finalizată. Astfel, procedura a durat, până în prezent, mai mult de cinci ani și nouă luni pentru patru niveluri de competență, inclusiv procedurile privind ordonanțele provizorii.

Curtea a reiterat faptul că, în astfel de cazuri, există întotdeauna pericolul ca orice întârziere procedurală să conducă la hotărârea de facto a problemei. Având în vedere obligația pozitivă a statelor de a acționa cu diligență specială în astfel de cazuri, Curtea a concluzionat că termenul scurs în prezenta cauză nu putea fi considerat rezonabil. A urmat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

În ceea ce privește al doilea și al treilea reclamanți, Tribunalul a observat că aceștia nu au introdus o acțiune principală împotriva mamei copilului cu privire la drepturile lor de acces. Termenul care urma să fie luat în considerare începuse la 10 decembrie 2015 și se încheiase la 27 iunie 2016, când fusese publicată Decizia nr.2924/2016 – prin care instanța de fond a acordat drepturi de acces provizorii. Astfel, procedura a durat mai puțin de șase luni. Curtea a considerat că, în speță, durata procedurii de stabilire a modalităților de acces ale acestor doi reclamanți în ceea ce privește copilul nu a fost nerezonabilă și că, în consecință, nu a existat nicio nerespectare de către autoritățile naționale a obligațiilor lor pozitive în temeiul articolului 8 din convenție. Astfel cererea lor a trebuit să fie respinsă ca fiind vădit nefondată.

Justă satisfacție (articolul 41)

Curtea a statuat că Grecia trebuia să plătească primului reclamant 2 600 de euro pentru prejudiciul moral și 1 000 de euro pentru cheltuieli de judecată și costuri.

Comments

comentarii