fbpx
Acasă » CONFERINȚE » Drepturile copilului, dezbătute la a 6-a ediție a Conferinței Internaționale de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj
Mircea Criste, Viorica Ștefănescu, Elena Fodor și Irina Moroianu-Zlătescu

Drepturile copilului, dezbătute la a 6-a ediție a Conferinței Internaționale de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj

A 6-a ediție a Conferinței Internaționale Eficiența normelor juridice, ce a avut loc în 25-27 mai la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj a avut ca temă generală drepturile copilului – legislația națională și internațională privitoare la copii.

Prezidiul care a deschis conferința a fost format din conf. univ. Elena Mihaela Fodor, chair al evenimentului, prof. Irina Moroianu-Zlătescu – membru al consiliului de administrație al EU Agency for Fundamental Rights, Viorica Ștefănescu – specialiat monitorizare drepturile copiilor la UNICEF și prof. Mircea Criste – adjunct al Avocatului Poporului.

”De vreme ce în secolul XX s-au adoptat o mulțime de norme juridice internaționale și naționale privind copiii, acum, în al doilea deceniu al secolului XXI, este timpul să evaluăm rezultatele. Legislația ar trebui să protejeze nu numai copiii, ci și să le asigure sănătatea și dezvoltarea intelectuală, deoarece aceștia vor modela viitorul planetei. Pentru țările care se confruntă cu o scădere a natalității, legislația ar trebui, de asemenea, să fie un stimulent pentru combaterea acestui fenomen.

Subiectele propuse pe această temă sunt: ​​Responsabilități partajate între stat și familie cu privire la copii; Măsuri de sprijin pentru familii; Învățământul primar și secundar; Protecția copiilor prin norme civile; Protecția copiilor prin norme penale; Protecția copiilor în cadrul drepturilor omului; Norme internaționale de protecție a copiilor; Drepturile copilului și principiile de afaceri; Delicventa juvenila; Război, migrație și drepturile copilului; Politici de sănătate privind copiii; Abuz și neglijare a copiilor; Etica și legea în protejarea copiilor.”, se arată în prezentarea conferinței internaționale.

Conferențiarul Elena Fodor, de profesie avocat, a precizat că cea care propus tema conferinței din acest an a fost Sorina Lucreția Drăgan, lector universitar, titular al cursurilor de dreptul familiei și dreptul mediului.

”Am discutat cu colegii în momentul în care am început să pregătim conferința, gândindu-ne ce temă generală să adoptăm, ce workshop-uri să derulăm și ideea colegei noastre Sorina Drăgan de a ne apleca asupra legislației legate de copii pe mine m-a cucerit și mi s-a părut deosebit de interesantă și de potrivită, eu privind lucrurile din multiple perspective. În primul rând, am ajuns la înalta calitate de bunică. În aceste condiții, m-am gândit atât la cei de vârstă foarte fragedă, la modul în care societatea are grijă ca ei să se dezvolte așa cum trebuie și să fie protejați, mi-am adus aminte de stadiile pe care le-am parcurs cu copiii mei, pe de o parte în familie și pe de altă parte în relația lor cu societatea, nu numai cu școala, dar și cu alte aspecte cu care un copil în dezvoltarea lui vine în contact raportat la societatea.

Apoi, sunt profesor în învățământul superior. Sigur aici nu mai discutăm cu copii, dar discutăm cu persoane în care putem să obseervăm o anumită formare, în care familia sau societatea și-a spus un cuvânt. Observând toate aceste lucruri, din perspectivă critică, pentru că profesia de dascăl te cam îndeamnă să privești lucrurile mai critic, m-am gândit că această propunere de a discuta despre ceea ce mai este de făcut și ceea ce se mai poate face pentru copii este o idee extraordinară. Mă bucur în acest context că am primit un răspuns atât de favorabil din partea instituțiilor și organismelor pe care facultatea noastră le-a contactat pentru derularea discuțiilor pe această temă și le mulțumesc invitaților care ne-au onorat cu prezența lor.”, a spus Elena Fodor.

După prezentările din deschiderea conferinței, participanții s-au împărțit pe secțiuni, în patru săli de la Facultatea de Drept ”Dimirie Cantemir” Cluj.

În cadrul Conferinței, au avut loc, în paralel, două workshop-uri interesante: “(Ano)timpurile proprietăţii intelectuale: copilăria (de)jucată de creativitatea (pre)fabricată”, avându-i ca moderatori pe conferențiarul Paul Popovici și cercetătorul Silviu Totelecan, și “Respectarea drepturilor copilului în sistemul de protecţie din România”, la care moderator a fost lectorul Sorina Drăgan.

Primul workshop a fost organizat în parteneriat cu Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Filialei Cluj-Napoca al Academiei Române și i-a avut ca invitați pe Conf. univ. dr. Laura Visu-Petra, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, UBB,  Lect. univ. dr. Horea Avram, Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB și Silvia Ținică, coordonatorul lucrării Repere în abordarea copilului ”dificil”.

La al doilea workshop, au fost speakeri Ionel Oprea – adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul  drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, Irina Moroianu-Zlătescu – prof.univ.dr. Școala Națională de Studii Politice si
Administrative din București, membru in Consiliul de administrație al European Union Agency for Fundamental Rights (FRA), Ligia Crăciunescu – Consilier Avocatul Poporului, Viorica Ștefănescu – Specialist Monitorizare si Evaluare UNICEF, Mirela Franciug – Consilier Autoritatea Nationala pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Camelia Reghini – Lector univ. dr. și coordonator al biroului teritorial al Avocatului Poporului.

Ionel Oprea, adjunct al Avocatului Poporului, de 10 ani în instituție, a avut o prezentare cu titlul ”Aprecieri generale privind respectarea și promovarea drepturilor copilului în România actuală”

Acesta a subliniat importanța drepturilor copilului și a arătat cum sunt încălcate grav în țara noatră: ”E foarte bine că ne țintim pe rezolvarea unor probleme care dor, dar instituțiile statului trebuie să pună în practică așa strategii încât să aibă grijă de tot. Noi vorbim de respectarea drepturilor, dar dacă le luăm pe rând constatăm că foarte multe drepturi sunt încălcate. Să vă dau niște exemple, vorbind tot despre copii bineînțeles:

La nivelul alinierii legislației României în domeniu cu legislația europeană stăm bine. Se pare că avem mai multă grijă să ne aliniem la cerințele europene în ce privește legislația, existența instituțiilor, dar privind drepturile o să constatați că sunt departe de a fi respectate așa cum se întâmplă în țările civilizate:

Dreptul la sănătate al copiilor. Ne numărăm în topul topurilor, suntem pe primul loc în Europa la mortalitate infantilă. Rata mortalității în România este de trei ori mai mare decât rata medie europeană. Ne întrebăm de ce? Cine trebuie să aibă grijă de sănătatea copiilor? Dacă e să vorbim de sistemul de sănătate, el însuși stă să moară. Medicii pleacă, rămân foarte puțini. Dacă în București, Cluj și alte centre importante, găsești specialiști, ce te faci în restul țării? Dacă vorim de dreptul la sănătate, să ne gândim un pic și cât de sănătoasă este alimentația copiilor noștri. Sunt multe familii care nu reușesc să asigure copiilor lor o alimentație sănătoasă, suficientă.

Dreptul la învățătură. Dvs. sunteți multe cadre didactice aici. Știți mai bine care este rata abandonului școlar. Suntem în topuri fruntași în creșterea analfabetismului. Citeam un studiu, 30% dintre copiii între 7 și 12 ani nu reușesc să înțeleagă un text simplu. E îngrijorător. Nu putem să dăinuim ca națiune decât dacă suntem una puternică, sănătoasă și educată. Nu putem să reușim cu o mică parte a copiilor care au avut norocul să se nască într-o familie care asigură un mediu sănătos de formare.”

Ce este de făcut? ”Ar trebui în zona politicului să ajungă cei mai buni absolvenți ai dvs doamnelor profesor. Cei mai mulți din parlament ar trebui să fie cei care să facă strategiile. Dar ei ar trebui să cunoască foarte bine cum trebuie făcute aceste stragetii. Ar trebui să fie transpuse în viața reală în așa fel încât omul de rând să simtă că este în siguranță, că se dezvoltă din toate punctele de vedere.”, precizat Oprea.

Ligia Crăciunescu – Consilier Avocatul Poporului și Viorica Ștefănescu – Specialist Monitorizare si Evaluare UNICEF au prezentat Sinteza Raportului Special privind respectarea drepturilor copiilor institutionalizați – date preliminare. Raportul, la care s-a muncit un an, va fi tipărit în luna august și apoi distribuit.

Reprezentantul UNICEF a vorbit și despre un proiect aflat în derulare. ”Ceea ce facem noi UNICEF-ul în acest moment este să implementăm un model în județul Bacău, în 45 de comunități, care conține un pachet minim de servicii sociale, de educație și de sănătate, asigurându-ne că în fiecare comunitate există cel puțin un asistent social cu o calificare minimă acceptabilă, un asistent medical comunitar și la nivelul școlilor un consilier școlar. Momentan e pilot și încercăm să demonstrăm. Credeți-mă că munca de advocacy la nivel politic legată de acest model, s-a desfășurat deja. Există intenții, ce puțin din partea Autorități Naționale de Protecție a Copiilor să se extindă acest model în cel puțin 5 județe cu fonduri europene. Sunt discuții în acest moment”, a spus Viorica Ștefănescu.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina