Sentință care le dă fiori funcționarilor care se gândesc să pună mâna pe bani. Doi agenți de la Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti, județul Cluj, fără antecedente penale, cu vechime în polițite, au fost condamnați la 5 ani și 3 luni, respectiv 4 ani și 4 luni de închisoare pentru trei, respectiv două șpăgi de câte 250 de lei, la care s-au adăugat infracțiunile de abuz în serviciu și fals pentru că au scris alte fapte în procesele verbale de contravenție în schimbul banilor. Judecătorul de la Tribunalul Cluj care a pronunțat sentința a fost polițist.
”În fapt, cei doi agenți de poliție, în perioada mai-octombrie a anului 2021, au pretins, au primit și au acceptat sume de bani, cuprinse între 200 și 500 de lei, de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza județului Cluj, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv neaplicarea sancțiunilor contravenționale și atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravențiilor.”, transmitea DGA în octombrie 2021, când cei doi au fost reținuți.
Judecătorul Mihai Ștefan Ghica de la Tribunalul Cluj, absolvent al Academiei de Poliție și timp de un an ofițer de poliție până în 2009, a pronunțat recent următoarea sentință privind pe polițiștii Ioan Mureșan și Daniela Pop din cadrul IPJ Cluj:
”Condamna inculpatul M. I in prezent aflat in stare de libertate, fara antecedente penale la pedeapsa de 4 (patru) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 5, art. 6 si art. 7 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
In baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) si alin. (2) din C. pen., Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 3 ani, cu titlu de pedeapsa complementara, incepand cu data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a urmatoarelor drepturi: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de politist.
In temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsa accesorie, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari pana la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a acelorasi drepturi a caror exercitare a fost interzisa cu titlu de pedeapsa complementara.
In temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamna inculpatul M.I. la pedeapsa de 1 (unu) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la fals intelectual in forma continuata (2 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
In baza art. 396 alin. (7) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Achita inculpatul M. I. sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu exista probe ca a savarsit infractiunea.
In conformitate cu art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., Constata ca cele doua infractiuni comise de inculpatul M I se afla in stare de concurs real.
Contopeste pedepsele de 4 ani inchisoare si 1 an inchisoare, aplica pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare, la care adauga o treime din cealalta pedeapsa (4 luni inchisoare), rezultand in sarcina inculpatului M I pedeapsa de 4 (patru) ani si 4 (patru) luni inchisoare, in detentie.
In baza art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.,
Aplica inculpatului M.I alaturi de pedeapsa principala rezultanta pedeapsa complementara constand in interzicerea exercitarii, pe o durata de 3 (trei) ani, calculata de la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de politist.
In baza art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 65 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.,
Stabileste in sarcina inculpatului M I pedeapsa accesorie rezultanta, pe o durata incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari pana la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, constand in interdictia exercitarii drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de politist.
In baza art. 72 din C. pen., Scade din durata pedepsei inchisorii de 4 ani si 4 luni inchisoare aplicate inculpatului M. I:
– durata retinerii si a arestarii preventive de la data de 15.10.2021 la data de 10.11.2021;
– durata arestului la domiciliu din data de 11.11.2021 pana la data de 06.01.2022.
In temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamna inculpata P. D in prezent in stare de libertate, fara antecedente penale la pedeapsa de 4 (patru) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata (3 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. corob. cu art. 5, art. 6 si art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen.
In baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) si alin. (2) din C. pen., Interzice inculpatei exercitarea, pe o durata de 3 ani, cu titlu de pedeapsa complementara, incepand cu data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a urmatoarelor drepturi: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de politist.
In temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., Interzice inculpatei exercitarea, cu titlu de pedeapsa accesorie, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari pana la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a acelorasi drepturi a caror exercitare a fost interzisa cu titlu de pedeapsa complementara.
In temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamna inculpata P D la pedeapsa de 2 (doi) ani si 8 (opt) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata (3 acte materiale), prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen.
In baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) si alin. (2) din C. pen., Interzice inculpatei exercitarea, pe o durata de 3 ani, cu titlu de pedeapsa complementara, incepand cu data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a urmatoarelor drepturi: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat.
In temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., Interzice inculpatei exercitarea, cu titlu de pedeapsa accesorie, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari pana la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a acelorasi drepturi a caror exercitare a fost interzisa cu titlu de pedeapsa complementara.
In temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamna inculpata P D la pedeapsa de 1 (unu) an si 1 (unu) luna inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual in forma continuata (5 acte materiale), prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
In conformitate cu art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., Constata ca cele trei infractiuni comise de inculpata P D se afla in stare de concurs real.
Contopeste pedepsele de 4 ani inchisoare, 2 ani si 8 luni inchisoare si 1 an si 1 luna inchisoare, aplica pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare, la care adauga o treime din suma celorlalte pedepse (1 an si 3 luni inchisoare), rezultand in sarcina inculpatei P D pedeapsa de 5 (cinci) ani si 3 (trei) luni inchisoare, in detentie.
In baza art. 45 alin. (2) si (3) lit. a) din C. pen. rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.,
Aplica inculpatei P D alaturi de pedeapsa principala rezultanta pedeapsa complementara constand in interzicerea exercitarii, pe o durata de 3 (trei) ani, calculata de la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de politist.
In baza art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 65 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.,
Stabileste in sarcina inculpatului M I pedeapsa accesorie rezultanta, pe o durata incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari pana la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, constand in interdictia exercitarii drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de politist.
In baza art. 72 din C. pen., Scade din durata pedepsei inchisorii de 5 ani si 3 luni inchisoare aplicate inculpatei P D durata retinerii de 24 ore din data de 15/16.10.2021.
Masurile asiguratorii, masurile de siguranta, desfiintarea inscrisurilor si cheltuielile judiciare
In temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen.,
Dispune confiscarea speciala de la inculpatul M I:
– a sumei de 250 lei (jumatate din valoarea mitei primite de la martorul D M);
– a sumei de 250 lei (jumatate din valoarea mitei primite de la martorul C.I.F ).
Dispune confiscarea speciala de la inculpata P D:
– a sumei de 50 euro (echivalentul in lei al mitei primite de la martorul R F.D.);
– a sumei de 250 lei (jumatate din valoarea mitei primite de la martorul D M);
– a sumei de 250 lei (jumatate din valoarea mitei primite de la martorul C I F).
In baza art. 397 alin. (4) rap. la art. 2502 din C. proc. pen.,
Dispune extinderea masurii asiguratorii instituite prin ordonanta procurorului din data de 21.12.2021 asupra sumelor de bani datorate de angajatorul IPJ Cluj cu titlu de salariu inculpatului M.I, asupra sumelor de bani datorate de Casa Judeteana de Pensii Cluj cu titlu de pensie, inculpatului M. I, pana la concurenta sumei de 10.000 lei (cheltuieli judiciare in cursul urmaririi penale, in faza camerei preliminare si a judecatii) si a sumei de 500 lei (supuse confiscarii speciale).
In baza art. 397 alin. (4) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4), (41) si (5) din C. proc. pen.,
Dispune instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, prezente si viitoare apartinand inculpatei P D, pana la concurenta sumei de 11.000 lei (cheltuieli judiciare in cursul urmaririi penale, in faza camerei preliminare si a judecatii) si a sumei de 500 lei si 50 euro (supuse confiscarii speciale).
In baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., Desfiinteaza urmatoarele inscrisuri falsificate:
– procesul-verbal de sanctionare contraventionala seria PCJX nr. 377315 din 15.05.2021, intocmit pe numele conducatorului auto R F D;
– procesul-verbal de sanctionare contraventionala seria PCJX nr. 383569 din 27.06.2021 intocmit pe numele conducatorului auto D M- procesul-verbal de sanctionare contraventionala seria PCJX nr. 383803 din 16.07.2021 intocmit pe numele conducatorului auto H I-L;
– procesul-verbal de sanctionare contraventionala seria PCJX nr. 0420002 din 07.10.2021, intocmit pe numele conducatorului auto S I T contraventionala seria PCJX nr. 0420003 din 07.10.2021, intocmit pe numele conducatorului auto C I F.
In baza art. 146 alin. (3) din C.proc.pen., Dispune conservarea prin arhivare odata cu dosarul cauzei la sediul instantei, in loc special amenajat, cu asigurarea confidentialitatii, a suporturilor optice continand materialele rezultate din supravegherea tehnica si a copiilor acestora.
In baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) si (2) din C. proc. pen., Obliga inculpatul M I la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat (suma de 6.500 lei in cursul urmaririi penale, 1.000 lei in cursul camerei preliminare si al procedurilor asociate acestei faze procesuale, respectiv suma de 2.500 lei in faza judecatii si in procedurile asociate).
In baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., Diferenta de 1.000 lei cheltuieli judiciare (500 lei in faza urmaririi penale, 500 lei in camera preliminara si a faza judecatii), aferente solutiei de achitare si inlaturarii unui act material al complicitatii la fals intelectual retinute in sarcina inculpatului M I, ramane in sarcina statului.
In baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) si (2) din C. proc. pen.,
Obliga inculpata P D la plata sumei de 11.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat (suma de 7.000 lei in cursul urmaririi penale, 1.000 lei in cursul camerei preliminare si al procedurilor asociate acestei faze procesuale, respectiv suma de 3.000 lei in faza judecatii si in procedurile asociate).
Cu drept de apel, in termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta hotarare, pentru procuror si inculpati.”
Individualizarea pedepselor
”La stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune în parte şi a periculozității infractorilor, instanţa are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, precum și incidenţa circumstanţelor atenuante sau agravante.
În privinţa gravităţii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului Mureșan Ioan, instanţa va avea în vedere, în primul rând că activitatea infracţională a acestuia este mai restrânsă decât cea a coinculpatei.
Valorile sociale protejate încălcate prin comiterea infracţiunilor sunt cinstea şi corectitudinea funcţionarilor publici, respectiv încrederea în înscrisurile emanând de la aceştia. Contextul în care au fost comise faptele şi consecinţele concrete ale acestora indică o preocupare a inculpatului în a obţine venituri extrasalariale prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 din C. pen. sunt majorate ca urmare a incidenţei art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu o treime. Pe de altă parte, inculpatul a acţionat ca poliţist (având statut special), persoană chemată să apere respectarea legii, iar nu să încurajeze şi să ceară încălcarea ei.
Pe de altă parte, valoarea mitei este relativ redusă, iar atribuţiile încălcate se refereau la contravenţii, iar nu la infracţiuni comise de terţi.
Formele de participaţie cu care a acţionat nu prezintă înrâurire deosebită în planul dozajului pedepselor, întrucât fiecare dincre cei doi inculpaţi a colaborat în baza unui modus operandi cunoscut dinainte.
Totuşi, trebuie reţinută forma intenţiei (directe), precum şi modul de comitere (aparent planificat şi bine coordonat).
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei şi nu a urmat procedura simplificată. În plan procesual, a fost prezent la chemările organelor judiciare.
Raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, se reţine că inculpatul este cetățean român, avea sancţiuni disciplinare la locul de muncă, fosta soţie a decedat, are în întreţinere 4 copii minori. Mai mult, inculpatul nu are antecedente penale.
Pe de altă parte, după cum reiese din înscrisurile în circumstanţiere depuse în etapa judecăţii inculpatul era integrat în societate.
Toate aceste aspecte conduc spre concluzia că se impun pedepse spre minimul prevăzut de lege (rezultat în urma incidenţei cauzelor legale de majorare la infracţiunea de luare de mită) pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina sa, în pofida reţinerii formei continuate.
În privinţa gravităţii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei Pop Daniela, instanţa va avea în vedere, în primul rând, că activitatea infracţională a acesteia este mai extinsă decât cea a coinculpatului.
Valorile sociale protejate încălcate sunt cinstea şi corectitudinea funcţionarilor publici, încrederea în înscrisurile emanând de la aceştia, buna desfăşurare a raporturilor de serviciu. Contextul în care au fost comise fapte şi consecinţele concrete ale acestora indică o preocupare a inculpatei în a obţine venituri extrasalariale prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
Şi în acest caz, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 din C. pen. sunt majorate ca urmare a incidenţei art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu o treime. Pe de altă parte, inculpata a acţionat ca poliţist, persoană chemată să apere respectarea legii, iar nu să încurajeze şi să ceară încălcarea ei.
Pe de altă parte, valoarea mitei este relativ redusă pentru fiecare dintre cele 3 acte materiale, iar atribuţiile încălcate se refereau la contravenţii, iar nu la infracţiuni comise de terţi.
Totuşi, trebuie reţinută forma intenţiei (directe), precum şi modul de comitere (aparent planificat şi bine coordonat).
Inculpata nu a recunoscut comiterea faptei şi nu a urmat procedura simplificată.
În plan procesual, a fost prezentă la chemările organelor judiciare. Totodată, a fost supusă unor măsuri preventive. Iniţial, la scurt timp după aflarea calităţii procesuale, a indicat coinculpatului ce poziţie procesuală să adopte.
În plan personal, Pop Daniela este cetățean român, în vârstă de 48 ani, cu studii liceale divorţată, are în întreţinere copii minori. Mai mult, inculpata nu are antecedente penale.
Toate aceste aspecte conduc spre concluzia că şi în cazul său se impun pedepse spre minimul prevăzut de lege (rezultat în urma incidenţei cauzelor legale de majorare la infracţiunea de luare de mită şi abuz în serviciu) pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina sa.”, se arată în motivarea sentinței, care a fost atacată cu apel.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


