Acasă » ȘTIRI » Doi conferențiari de la ”Bogdan Vodă”, din care unul cu funcție de conducere, trimiși în judecată

Doi conferențiari de la ”Bogdan Vodă”, din care unul cu funcție de conducere, trimiși în judecată

Doi conferențiari de la Universitatea ”Bogdan Vodă” Cluj, dintre care un șef de departament, au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, respectiv abuz în serviciu. De asemenea, au fost inculpați opt studenți și masteranzi care au promovat fraudulos examene sau pentru care cei doi conferențiari au remis lucrări de licență sau disertație gata făcute.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj i-au trimis în judecată pentru fapte de corupție pe Florin Radu PINTEA (conf. univ. dr.), aflat în prezent sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de trafic de influenţă, patru infracţiuni de abuz în serviciu și Daniel Valerius VLAD (conf. univ. dr.), directorul departamentului Management-Economie, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Studenții și masteranzii inculpați

  • COLCER BOGDAN-IONUŢ (student), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă;
  • MĂJERI MARIA-IOANA (masterand), sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a instigării la infracţiunea de fals privind identitatea, şi a instigării la infracţiunea de abuz în serviciu;
  • BĂLDEAN ROXANA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea;
  • TRIFAN DANIEL-VIOREL (masterand), sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de abuz în serviciu;
  • SOMEŞAN IONUŢ-SORIN (masterand), sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de abuz în serviciu;
  • LEHENE DORU-BOGDAN (student), sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de dare de mită şi a trei infracţiuni de cumpărare de influenţă;
  • BUDĂCAN IONUŢ-DUMITRU (masterand), sub aspectul săvârşirii instigării la două infracţiuni de abuz în serviciu;
  • VRÎNCEAN PAUL-IOAN (masterand), sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de abuz în serviciu.

Metoda de scos absolvenți pe bandă

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

”În perioada octombrie 2014 – iunie 2015, inculpaţii Vlad Daniel – Valerius şi Pintea Florin – Radu, în calitate de îndrumători ştiinţifici, au pretins diferite sume de bani (în lei şi valuta) de la studenţi si masteranzi, în schimbul elaborării integrale şi remiterii în format electronic a unor lucrări de licenţă şi lucrări de disertaţie, pentru a facilita promovarea frauduloasă a examenelor şi restantelor, fără ca studenţii să se prezinte la susţinerea acestora.

De asemenea, inculpatul Pintea Florin – Radu a primit sume de bani şi în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă colegii profesori şi a facilitat prezentarea frauduloasă a inculpatei Băldean Roxana la susţinerea a şase examene în locul masterandei Măjeri Maria – Ioana, fapt ce a determinat promovarea ilicită, în contumacie, a examenelor respective de către aceasta din urmă.

Inculpata Băldean Roxana, la 17, 18 şi 19 iunie 2015, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Măjeri Maria – Ioana şi Pintea Florin – Radu, s-a prezentat la susţinerea a şase examene în cadrul cursurilor de master organizate la Universitatea „Bogdan Vodă”, examenele fiind susţinute în numele inculpatei Măjeri Maria – Ioana, facilitându-i astfel, în mod fraudulos, promovarea acestor examene.

Inculpata Măjeri Maria – Ioana, masterand la Universitatea „Bogdan Vodă”, Facultatea de Ştiinţe Economice, a determinat-o pe inculpata Băldean Roxana să se prezinte şi să susţină în locul acesteia şase examene organizate în timpul sesiunii din luna iunie 2015, iar pe inculpatul Pintea Florin – Radu, în calitate de supraveghetor al acestor examene, l-a determinat să se asigure că inculpata Băldean Roxana poate susţine probele sub identitate nereală.

Inculpaţii Someşan Ionuţ – Sorin şi Trifan Daniel – Viorel, masteranzi, l-au determinat pe inculpatul Pintea Florin – Radu, în calitate de coordonator ştiinţific în cadrul Universităţii „Bogdan Vodă”, să elaboreze în integralitate şi să predea lucrările lor de disertaţie;

Inculpaţii Budăcan Ionuţ – Dumitru şi Vrîncean Paul – Ioan, masteranzi, l-au determinat pe inculpatul Vlad Daniel – Valerius, în calitate de coordonator ştiinţific în cadrul Universităţii „Bogdan Vodă”, să elaboreze în integralitate şi să predea lucrările lor de disertaţie;

Inculpaţii Colcer Bogdan – Ionuţ şi Lehene Doru – Bogdan, studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice – din cadrul Universităţii „Bogdan Vodă”, i-au remis inculpatului Pintea Florin – Radu diverse sume de bani, în schimbul promisiunii celui din urmă de a le facilita promovarea frauduloasă a examenelor, prin intervenţia pe care urma să o facă pe lângă colegii profesori.”

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Cluj.

Rector iordanian

Universitatea Bogdan Vodă a fost fondată în anul 1992 ca instituţie particulară de învăţământ superior fiind acreditată instituţional în anul 2005. În cadrul ei funcționează facultățile de Științe Economice, Drept și Educație Fizică și Sport. Rectorul Universităţii „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca este profesor universitar dr. MOHAMMAD JARADAT, de origine iordaniană.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina