fbpx

DNA aduce lămuriri cu privire la dosarele judecătorilor pomeniți în înregistrarea de la Oradea

Structura centrală DNA a transmis precizări cu privire la dosarele judecătorilor ale căror nume se aud în înregistrarea cu procurorii de la Oradea.

”În cuprinsul discuției respective au fost vehiculate numele a șapte magistrați. În urma informării transmise de procurorul șef al Serviciului teritorial Oradea, persoană care nu apare în cuprinsul discuției prezumată a aparține unor procurori din cadrul acestei unități de Parchet, s-au constatat următoarele:

– în cazul a doi magistrați nu au existat dosare în lucru în perioada ianuarie 2018- octombrie 2018,

– alți doi magistrați erau pensionați din 21.03.2013 și 24.11.2015, conform hotărârilor Plenului CSM de a înainta către Președintele României propunerea de eliberare din funcție, prin pensionare,

– unul dintre ei, la momentul purtării presupuselor discuții înregistrate, se afla în cursul executării unei pedepsei de 4 ani închisoare,

– față de alți doi magistrați (din care unul nu a judecat niciodată cauze penale) s-a dispus ulterior o soluție de clasare.

De asemenea, precizăm că două dintre persoanele participante la discuție nu își mai desfășoară activitatea în cadrul Serviciului teritorial Oradea iar o alta, la momentul discuției și ulterior acesteia, nu a avut în lucru vreo cauză cu magistrați.

Reiterăm faptul că, după finalizarea controlului ce va fi realizat de procurori cu funcții de conducere din cadrul DNA – Structura Centrală, se vor dispune măsuri în funcție de rezultatele cuprinse în raportul de control ce se va întocmi cu această ocazie.”, a transmis structura centrală DNA.

Comments

comentarii

Nerecomandat celor cu frică de înălțime. Clujenii pot urca toată luna octombrie în turnul Bisericii „Sfântul Mihail” din Piața Unirii.... Citește mai mult
La un an de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul marchează această zi sumbră prin comemorări, în timp ce operațiunile militare din Gaza se intensifică.... Citește mai mult

Lasă un răspuns