fbpx
Acasă » CIVILE » Despăgubiri acordate soției unui militar decedat după misiuni în Angola, Kosovo și Afganistan

Despăgubiri acordate soției unui militar decedat după misiuni în Angola, Kosovo și Afganistan

Curtea de Apel Cluj a acordat solde lunare soției unui militar a cărui stare de sănătate s-a degradat, culminând cu decesul, după ce s-a întors din ultima misiune în Afganistan. Expertiza medico-legală a arătat că există legătură între bolile militarului, ce au generat şi decesul, şi misiunea din Afganistan. Anterior, a mai fost în Kosovo și Angola.

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 718/A din 15 aprilie 2015

Prin sentința civilă nr. 480/F din 10.03.2014 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, pronunțată în dosar nr. …/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii şi a prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

A fost admisă, ca fiind întemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta S.G.E.R. împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale Bucureşti şi în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 95.500 lei reprezentând despăgubiri-contravaloarea a 100 solde lunare de bază brute – actualizată cu indicele prețurilor de consum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 7.08.2013 şi până la plata efectivă.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut prioritar, conform art. 137 Cod proc. civ., netemeinicia excepțiilor inadmisibilității acțiunii şi a prescripției dreptului material la acțiune, dezbătute în condiții de contradictorialitate.

Acțiunea în pretenții promovată este admisibilă, în discuție fiind dreptul la despăgubire reclamat de soția supraviețuitoare a soldatului/gradatului profesionist după decesul acestuia, în conexiune cu cauza decesului. Pe de o parte reparația pecuniară poate fi pretinsă doar de unul dintre succesori, desocotirea dintre aceştia, în cazul rezolvării favorabile, urmând a se realiza potrivit dreptului comun în materie, cât timp actul normativ cu caracter special nu prevede expres condiționarea dresării în comun a petiției. Pe de altă parte dreptul reclamat, despăgubire în caz de deces, se naşte direct în persoana urmaşilor defunctului (art. 5 din H.G. nr. 846/20.09.1996), nesubzistând ipoteza afirmată de pârât a inexistenței dreptului în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia cu consecința inaptitudinii, pentru acest motiv, a transmiterii lui către succesori.

Sesizarea instanței de judecată s-a făcut în termen legal. Aplicabilitatea art. 1 alin. 1 şi art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripȚia extinctivă nu face obiect de controversă, durata de 3 ani a termenului în care se poate reclama dezdăunarea nefiind contestată. Contrazicerile dintre litiganȚi vizează momentul de la care acest termen începe să curgă, reclamanta susȚinând că termenul de prescripȚie curge de la data la care s-a produs faptul generator al dreptului, 31.08.2010-decesul soȚului, iar pârâtul de la data emiterii deciziei asupra capacităȚii de muncă nr. 506/2.10.2008 prin care s-a făcut încadrarea militarului în gradul III de invaliditate. Primul punct de vedere este corect, pretenȚia dedusă judecăȚii vizând dezdăunarea pentru intervenirea decesului, nu a pierderii capacităȚii de muncă. Întrucât dreptul la despăgubire s-a născut la momentul survenirii decesului militarului, 31.08.2010, iar demersul juridic a fost promovat de către soția sa supravieȚuitoare la data de 7.08.2013, tribunalul a conchis că acȚiunea pendinte s-a exercitat înlăuntrul termenului general de prescripȚie de 3 ani, sesizarea fiind făcută din punct de vedere temporal în termen legal.

Pretenția dedusă judecății este legală şi temeinică.

Reclamanta S.G.E.R. este soția supraviețuitoare a militarului profesionist S.G.F.A., care a participat la mai multe misiuni în Angola, Kosovo, Afganistan, ultima misiune a avut loc în Afganistan în perioada 5 ianuarie 2007 – 30 iulie 2007. După întoarcerea din această ultimă misiune starea de sănătate a militarului s-a degradat treptat: inițial a fost încadrat în gradul III de invaliditate conform deciziei nr. 506/2.10.2008 reținându-se o deficiență locomotorie medie, iar ca dată a ivirii invalidității 09.09.2008, ulterior a fost încadrat în gradul II de invaliditate conform deciziei nr. 1010/aprilie 2009 reținându-se ivirea invalidității la data de 03.09.2008 fără a i se menționa cauza invalidității, prin decizia nr. 7/15.09.2009 s-a menținut aceeaşi dată a ivirii invalidității şi s-a indicat drept cauză a invalidității „boală contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligațiilor militare”, apoi la data de 22 aprilie 2010 s-a emis decizia nr. 1197/2010 de încadrare în gradul I de invaliditate cu menȚinerea datei ivirii invalidităȚii la 3.09.2008 şi a cauzei bolii-contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligațiilor militare.

La data de 31.08.2010 militarul profesionist a decedat, prin decizia nr. A-2817/10 din 4.11.2010 a Comisiei de expertiză medico- militară de pe lângă Spitalul militar Cluj-Napoca concluzionând „deces prin boală apărută în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar (misiune în cadrul forțelor internaționale de menținere a păcii în teatrul de operaȚiuni militare din Afganistan)”. Legătura de cauzalitate între bolile reclamantului, ce au generat şi decesul, şi misiunea din Afganistan a fost confirmată şi prin raportul de expertiză medico-legală nr. 291/II/f/1 din 07.09.2012, probă ştiinȚifică administrată în dosarul nr. …/112/2010* al Tribunalului BistriȚa- Năsăud pe parcursul judecării căruia a decedat militarul reclamant, dosar finalizat prin sentinȚa civilă nr. 407/2013, irevocabilă prin decizia nr. 4090/2013 a Curții de Apel Cluj, prin care pârâtul Ministerul Apărării NaȚionale a fost obligat să plătească soției supraviețuitoare şi fiicei soților echivalentul în lei al sumei de 60.000 euro cu titlu de despăgubiri aferente asigurării de persoane în teatrele de operații, al sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, suma de 745,12 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor prescrise defunctului militar şi cheltuieli de judecată în sumă de 542 lei.

Conform art. 8 ind.5 alin. l lit. a din O.U.G. nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acȚiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat se acordă „ajutoarele şi despăgubirile în cuantumurile prevăzute de legislaȚia în vigoare”. Hotărârea Guvernului României nr. 846/1996 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare stabileşte la art. 1 alin. d) şi art. 5 că despăgubirile ce se acordă pentru deces sunt de 100 solde de bază lunare brute şi revin urmaşilor legali, iar art. l din Legea nr. 70/1997 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse gradaților şi soldaților din Ministerul Apărării NaȚionale ca urmare a unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare stipulează la alin. 1 că „GradaȚii şi soldaȚii din Ministerul Apărării NaȚionale au dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate produse ca urmare a unor acȚiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condițiile şi cuantumurile stabilite de Guvern pentru cadrele militare în activitate şi la alin.2 că în caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptățiți, potrivit legii”. De asemenea, art. 20 alin.l din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaȚilor şi gradaȚilor profesionişti dispune că: „Soldații şi gradații profesionişti sau urmaşii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ori de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente, intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiȚiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării NaȚionale”.

Petiția de dezdăunare solicitată de reclamantă în calitate de succesoare legală a defunctului militar al cărui deces a fost cauzat de participarea la misiunea militară internaȚională a fost rezolvată defavorabil de pârât. Apărările formulate în cauză, vizând neîntrunirea cumulativă a condiȚiilor legale ce impun ca evenimentul decesului să fi survenit în timpul misiunii şi în afara teritoriului naȚional, nu pot fi reȚinute ca argumente de natură a justifica refuzul despăgubirii. Cât timp textele legale înainte citate nu legiferează expres condiȚionarea evocată de pârât, efectele lor nu pot fi limitate în sensul susȚinut în apărare, ci, dimpotrivă, devin incidente situaȚiei pendinte: decesul militarului a survenit ulterior încheierii misiunii militare, pe teritoriul naȚional, fiind cauzat însă de participarea la misiunea militară internaȚională, cum au concluzionat specialiştii în materie. ProbaȚiunea administrată (înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată şi considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunȚate în dosar civil nr. …/112/2010* depuse la dosar) circumscrie evenimentul decesului în discuȚie sferei „altor evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor

misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii” la care fac referire expresă textele legale citate, astfel încât în cauză sunt întrunite condiȚiile impuse de legiuitor ce antrenează consecinȚa despăgubirii reclamate.

Cuantificarea pretenȚiei concrete este corectă, de altfel nici nu s- a contestat acest aspect, contravaloarea a 100 de solde lunare brute fiind de 95500 lei, în care sens este şi adeverinȚa emisă la 11.06.2012 de angajator. ReparaȚia integrală a prejudiciului suferit prin refuzul acordării dreptului legal impune actualizarea sumei menȚionate cu indicele preȚurilor de consum, precum şi cu dobânda legală, începând cu data promovării acȚiunii, 07.08.2013, şi până la plata efectivă.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocaȚial, justificat cu chitanța ataşată la dosar.

 

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Prin apelul declarat de reclamantă, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 105.708,95 lei reprezentând contravaloarea actualizată până în luna iulie 2013 a 100 de solde de bază lunare brute, sumă care să fie actualizată în continuare cu indicele preȚurilor de consum şi cu dobânda legală aferentă începând cu data de 07.08.2013 (data introducerii acȚiunii) şi până la plata efectivă.

În motivare s-a arătat că trebuie făcută actualizarea cu indicele prețurilor de consum (rata inflaȚiei) a debitului iniȚial, începând din luna noiembrie 2010(întrucât prin decizia medicală nr. A-2817/10 din 04.11.2010 s-a stabilit legătura cauzală a decesului cu îndeplinirea obligaȚiilor militare, fiind astfel îndeplinite toate condiȚiile pentru plata despăgubirilor) şi până în luna iulie 2013.

Luna iulie 2013, până când a efectuat actualizarea sumei, reprezintă luna anterioară înregistrării cererii de chemare în judecată.

Prin apel, pârâtul a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivare a arătat că defunctul S.G.A.F., soldat-gradat voluntar în Ministerul Apărării NaȚionale, având la activ cinci misiuni în afara teritoriului naȚional în perioada 1990 – 2008, ultima fiind cea din Teatrul de OperaȚiuni Afganistan, s-a întors în data de 10 iulie 2007, iar în urma vizitei medicale efectuate la întoarcerea în Țară, concluzia medicală înscrisă în fişa de control medical nr.4633/11.07.2007 a fost „Apt grupa 4”, iar la rubrica neuropsihiatrie s-a făcut menȚiunea „Normal clinic”. Nu s-a consemnat nicio invaliditate survenită în urma participării la acȚiunile militare.

La data de 31 iulie 2008, la mai mult de 1 an după întoarcerea din misiune, contractul defunctului cu Ministerul Apărării NaȚionale a încetat de drept, prin ajungere la termen, conform prevederilor art.45 alin.(l) lit.g) din Legea nr.384/2006 privind statutul soldaȚilor şi gradaȚilor voluntari coroborate cu cele ale art.56 lit.j) din Codul Muncii.

În încercarea de a-l ajuta pe defunct, la mai mult de 2 ani de la întoarcerea din misiune şi la peste 1 an de la data trecerii în rezervă, Spitalul Militar de Urgență Cluj-Napoca, a emis, prin Secția de Psihiatrie, certificatul medical cu nr.A-1569/2 din 3 septembrie 2009, fiind declarat inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență, paragraf 169, grupa 4 din Baremul medical aprobat prin Ordinul ministrului apărării naȚionale nr. M.72/2002, la denumirea bolii fiind făcută mențiunea „Alte tulburări psihiatrice necuprinse în acest barem şi care implică risc medical şi/sau social pentru colectivităȚile militare”.

În 31.08.2010 a decedat, iar conform deciziei medicale nr. A-2817/10 din 04.11.2010, comisia de expertiză de pe lângă Spitalul Militar Cluj- Napoca a stabilit că există legătură de cauzalitate între deces şi misiunea din Afganistan.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală şi netemeinică, deoarece în mod greşit a respins excepȚia prescripȚiei dreptului material la acțiune.

Dreptul la despăgubire s-a născut în momentul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

– invaliditatea să se fi produs ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare;

– încadrarea într-un grad de invaliditate să fi fost certificată printr-o decizie medicală. Cum cea de-a doua condiȚie a survenit în 02.10.2008 în momentul emiterii deciziei asupra capacităȚii de muncă nr. 506 (decizie emisă de Cabinetul de expertiză medicală BistriȚa de pe lângă Casa Județeană de Pensii BistriȚa-Năsăud, prin care s-a făcut încadrarea în cadrul III de invaliditate a defunctului, n.n.), rezultă că dreptul la despăgubire s-a născut la 02.10.2008.

Întrucât despăgubirile nu au fost solicitate nici de defunct şi nici de reclamantă în interiorul termenului general de prescripȚie (până în 02.10.2011), devin aplicabile dispoziȚiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Critică sentinȚa şi sub aspectul respingerii excepȚiei inadmisibilităȚii acȚiunii.

Privitor la afirmaȚia instanȚei că reparaȚia pecuniară poate fi solicitată doar de unul dintre succesori, întrucât actul normativ cu caracter special nu prevede expres condiȚionarea dresării în comun a petiției, arată că Legea nr. 70/1997 stabileşte la art. 1 alin. (2) că în caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptățiți, potrivit legii, iar potrivit art. 5 din H.G. nr.846/1996, despăgubirile ce se acordă în condiȚiile stabilite de prezenta hotărâre se plătesc (…) în caz de deces urmaşilor legali.

Ambele acte normative invocate fac referire la „urmaşii legali” (deci tuturor urmaşilor legali nu doar unuia singur) şi că aceste despăgubiri se plătesc „potrivit legii”, fiind necesară corelarea acestor dispoziții cu cele legale în materie care stabilesc drepturile soȚului supravieȚuitor şi ale urmaşilor legali.

La cererea de chemare în judecată a fost anexat certificatul de moştenitor care stabileşte cota de 1⁄4 din moştenire la care are dreptul reclamanta, iar pe de altă parte obligaȚia (despăgubirile de 100 solde) este divizibilă.

Fiica defunctului avea şi are posibilitatea de a solicita acordarea despăgubirilor ca urmare a decesului tatălui de la debitorul obligației.

Cu privire la al doilea aspect de inadmisibilitate, arată (în corelare cu aspectele invocate cu privire la prescripție) că întrucât dreptul la despăgubiri nu exista în masa succesorală la momentul deschiderii moştenirii, nu a putut fi transmis urmaşilor defunctului şi deci nu poate fi exercitat de către reclamantă.

Pe fond, arată că din actele normative incidente (Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaȚilor şi gradaȚilor profesionişti, Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, Legea nr. 70/1997 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse gradaȚilor şi soldaȚilor din Ministerul Apărării NaȚionale ca urmare a unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militar, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul sau din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare) rezultă că pentru ca reclamanta să beneficieze de despăgubiri ca urmare a decesului soȚului său, trebuie ca decesul să se fi produs în timpul şi din cauza (condiȚii cumulative) unor misiuni în afara Țării.

Sunt redate dispoziȚiile exprese în acest sens ale art. 1 din Legea nr. 70/1997 „(1) GradaȚii şi soldaȚii din Ministerul Apărării NaȚionale au dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate produse ca urmare a unor acȚiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul si din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiȚiile şi cuantumurile stabilite de Guvern pentru cadrele militare în activitate. (2) În caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptăȚiȚi, potrivit legii”, ca şi cele ale art. 1 din H.G. nr. 846/1996 „OfiȚerilor (…) li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acȚiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare”.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea apelului pârâtului.

În motivare arată că excepȚia prescripȚiei dreptului material la acțiune a fost respinsă în mod întemeiat de către instanȚa de fond, plata fiind datorată pentru decesul soȚului său şi nu pentru invaliditate. Cum decesul s-a produs la data de 31.08.2010, prescripȚia dreptului material la acȚiune nu putea începe să curgă de la o dată anterioară acesteia.

Apoi, acțiunea este admisibilă chiar dacă nu a fost formulată de toȚi urmaşii legali. Dreptul dedus judecăȚii nu a făcut parte din activul succesoral şi, prin urmare, el nu se împarte după regulile moştenirii. Este un drept sui-generis, reglementat printr-o dispoziȚie legală specială, care se naşte direct în persoana urmaşilor celui decedat.

Sub aspectul analizat, apelantul-pârât se contrazice susținând, pe de o parte, că ar avea dreptul să solicit doar 1⁄4 din cele 100 de solde şi, pe de altă parte, că acest drept nu intră în activul succesoral.

Solicitarea dreptului de către un singur urmaş capătă valențele juridice ale gestiunii de afaceri, raportat la ceilalȚi urmaşi.

Pe fond, arată că şi art. 1 din Legea nr. 70/1997 şi art. 1 din H.G. nr. 846/1996 nu condiȚionează acordarea despăgubirilor de producerea decesului în timpul misiunii în cadrul forȚelor internaȚionale ci instituie condiȚia ca accidentele, catastrofele sau alte asemenea evenimente care au cauzat decesul să se fi produs în timpul misiunii. Ori, legătura de cauzalitate a decesului cu misiunea din Afganistan este probată atât prin decizia medicală nr. A-2817/10 din 04.11.2010 cât şi prin expertiza medico- legală efectuată în cauză de către S.J.M.L. BistriȚa-Năsăud.

Chiar dacă decesul nu s-a datorat unui „accident” sau unei „catastrofe” el a fost cauzat de „un alt asemenea eveniment” intervenit în timpul şi din cauza misiunii. În sensul că expresia folosită de legiuitor „alte asemenea evenimente” intervenite din cauza participării la acȚiuni militare include şi faptul generator al îmbolnăvirii şi decesului soȚului este şi motivarea deciziei civile nr. 3266/R/2011 pronunȚată de Curtea de Apel Cluj.

De altfel, este logic şi drept ca urmaşilor unui militar decedat după o îndelungată suferinȚă din cauza participării la astfel de acȚiuni militare, să li se acorde o protecȚie cel puȚin egală cu cea acordată urmaşilor unui militar decedat în timpul misiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul solicită respingerea apelului reclamantei.

În motivare arată că în mod corect a considerat tribunalul că pretinsa sumă se datorează actualizată doar începând cu data introducerii acțiunii şi nu de la data survenirii decesului.

Tribunalul a obligat pârâtul să plătească şi dobânda legală aferentă începând de la data introducerii acțiunii şi până la data plății efective.

Solicitarea reclamantei privind actualizarea despăgubirilor începând cu luna noiembrie 2010 şi până în luna iulie 2013 este lipsită de orice suport legal.

Reclamantei nu i-a fost îngrădit liberul acces la justiȚie, pin urmare aceasta a avut posibilitatea de a se adresa instanȚei din momentul producerii evenimentului, respectiv din noiembrie 2010. De asemenea, aceasta putea să pună în întârziere Ministerul Apărării NaȚionale şi să solicite acordarea acestor sume. Simplele adrese trimise de către aceasta nu echivalează cu punere în întârziere. Mai mult, adresa nr. CR2802/19.10.2010 a fost trimisă înainte a fi stabilită legătura de cauzalitate între deces şi participarea la misiunea din Afganistan.

Faptul că de la momentul producerii decesului (noiembrie 2010) şi până la momentul introducerii acȚiunii (07.08.2013) reclamanta a stat în pasivitate, nu o îndreptăȚeşte să solicite actualizarea despăgubirilor şi pentru acea perioadă.

În drept, a invocat prevederile art. 205-208 Noul Cod proc.civ.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel şi a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Ambele apeluri urmează a fi admise, cu consecința schimbării în parte a sentinȚei, după cum urmează:

Cât priveşte apelul pârâtului, instanța reține următoarele:

Invocând excepția prescripȚiei dreptului la acȚiune, apelantul pârât ridică practic problema modului de interpretare a dispoziȚiilor legale ale art. 1 din H.G. nr. 846/1996: în condiȚiile în care reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor aferente decesului soȚului său, pârâtul arată că prescripȚia dreptului la despăgubiri a început să curgă de la data constatării încadrării în gradul III de invaliditate, adică la data de 02.10.2008.

Practic, pârâtul susține în acest mod teza că dreptul la despăgubiri este unul singur, aferent primei situaȚii din cele enumerate în textul normativ analizat, în care se regăseşte persoana în considerarea căreia este acordat dreptul.

Textul legal în temeiul căruia se solicită acordarea dreptului (art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare) prevede:

„OfiȚerilor, maiştrilor militari, subofiȚerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraȚi sau mobilizaȚi în unităȚi militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acȚiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, astfel:

a) pentru invaliditate de gradul III – 30 de solde de bază lunare brute;

b) pentru invaliditate de gradul II – 50 de solde de bază lunare brute;

c) pentru invaliditate de gradul I – 60 de solde de bază lunare brute;

d) pentru deces – 100 de solde de bază lunare brute”.

Întrucât textul nu face clarificări pentru situaȚiile în care o persoană ce are calitatea cerută de lege pentru a i se acorda drepturile parcurge fiecare din situaȚiile acolo reglementate (ca şi defunctul din prezenta cauză, prin trecerea din gradul III de invaliditate în gradul II, apoi în gradul I şi în final decedează), revine instanȚei să interpreteze legea pentru a spune dreptul, obligaȚie stabilită prin dispoziȚiile art. 5 Noul Cod de Procedură Civilă, urmând ca acolo unde legea nu dă suficiente elemente pentru soluȚionarea cauzei, instanȚa să aplice uzanȚele, dispoziȚiile legale privitoare la situaȚii asemănătoare, sau în ultimă instanȚă, principiile generale ale dreptului şi cerinȚele echităȚii.

Din pozițiile procesuale exprimate de părȚi, rezultă că reclamanta interpretează textul art. 1 din H.G. nr. 846/1996 în sensul că, în situaȚia de parcurgere a tuturor (sau a mai multe din) situaȚiile acolo reglementate, se cuvine acordarea, de fiecare dată, a întregii despăgubiri reglementate pentru acea situaȚie. De pildă, dacă un militar este încadrat în gradul de invaliditate I „ca urmare a unor acȚiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare”, i se cuvine o despăgubire de 60 de solde de bază lunare brute, iar dacă ulterior decedează, urmaşilor li se cuvin 100 de astfel de solde.

În schimb, interpretarea pârâtului este în sensul că acordarea acestei despăgubiri se face o singură dată, în funcȚie de prima situaȚie creată „ca urmare a unor acȚiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare” (în exemplul dat, invaliditate de gradul I), fără a conta dacă ulterior acesta decedează, şi deci fără ca la deces, să se nască dreptul urmaşilor la vreo altă despăgubire.

Deşi la o primă privire, această din urmă interpretare ar putea fi declarată corectă, față de sublinierile pe care legiuitorul le face în partea de început a articolului, prin indicarea precisă că invaliditatea sau decesul trebuie să fie „urmare a unor acȚiuni militare”, şi nu oricum, ci doar „prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni”, părând a se întemeia astfel ideea că doar pentru rezultatul imediat al unor „asemenea evenimente” din timpul unor acȚiuni militare se urmăreşte acordarea de despăgubiri, totuşi, Curtea consideră că nu ar fi echitabilă o atare interpretare restrictivă, în lipsa unor elemente foarte clare în acest sens, în textul supus interpretării.

Cu alte cuvinte, nefiind indicată o excludere netă a obligaȚiei la plata despăgubirii pentru cazul agravării situaȚiei anterioare şi pentru care se puteau cere despăgubiri, Curtea consideră că nu există argumente logice pentru a se proceda la o interpretare restrictivă şi practic, a se da loc unei discriminări între beneficiarii legii doar pe considerentul că starea de invaliditate sau decesul a survenit mai aproape sau mai departe (temporal) de momentul participării la aceste acȚiuni militare.

Pe de altă parte, Curtea nu agreează nici o interpretare excesivă pentru cel obligat (fiind de altfel un principiu subsidiar de interpretare, acela de a se interpreta în favoarea acelui ce se obligă – art. 1269 Cod civ., aplicabil prin analogie), conform căreia, pentru o persoană care parcurge pe rând toate stările de invaliditate şi în final decedează, s-ar datora de fiecare dată întregul despăgubirilor reglementate de lege, întrucât s-ar ajunge a se acorda cumulat 240 de solde, ceea ce reprezintă practic remuneraȚia pentru 20 de ani de activitate. Or, nici în acest sens nu se poate accepta că ar fi dorit să reglementeze legiuitorul, nefiind specificată o acordare cumulată a despăgubirilor în cazul parcurgerii în timp a tuturor (sau a o parte din) situaȚiile reglementate de text. De altfel, s-ar putea întâmpla ca decesul să fie precedat de o scurtă perioadă care să întrunească condiȚiile încadrării într-un grad de handicap, apărând în această situaȚie ca nejustificată acordarea a două despăgubiri, una pentru starea de invaliditate, alta pentru deces.

De altfel, se remarcă şi faptul (relevant pentru instanță în procesul de interpretare a legii şi de descifrare a intenȚiei legiuitorului în acest domeniu) că aceste măsuri reparatorii nu sunt singurele prin care legiuitorul a dorit să acorde sprijin militarilor răniȚi pe câmpul de luptă sau celor decedaȚi în legătură cu acȚiunile militare desfăşurate în cadrul unor misiuni în cadrul forțelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.

Astfel, în cuprinsul O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acȚiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat sunt reglementate următoarele drepturi:

„Art. 8^2
(1) Personalul armatei prevăzut la art. 2 lit. c) şi d), precum şi cel care a dobândit afecȚiunile prevăzute la art. 2 lit. h) şi i) şi care, în urma participării la acȚiuni militare, a fost încadrat în grad de invaliditate beneficiază şi de acordarea unei indemnizaȚii lunare de invaliditate, astfel:

  1. a) (abrogată de pct. 17 al art. I din Legea nr. 150/2014);
  2. b) pentru gradul I de invaliditate, două solde de grad şi de funcȚie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, două câştiguri salariale medii brute;
  3. c) pentru gradul II de invaliditate, 1,5 solde de grad şi de funcȚie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, 1,5 câştiguri salariale medii brute;
  4. d) pentru gradul III de invaliditate, o soldă de grad şi de funcȚie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, un câştig salarial mediu brut.

(1^1) Militarii invalizi şi civilii invalizi beneficiază de o indemnizaȚie lunară pentru însoȚitor, egală cu câştigul salarial mediu brut.

Art. 8^3
(1) Personalul armatei rănit în cadrul acȚiunilor militare, precum şi cel care a dobândit alte afecȚiuni fizice sau psihice ca urmare a participării la acȚiuni militare beneficiază, pe lângă celelalte drepturi stabilite conform legii, de o indemnizaȚie lunară în cuantum de două solde de grad şi de funcȚie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, de două câştiguri salariale medii brute.

(2) IndemnizaȚia prevăzută la alin. (1) se acordă de la data producerii rănirii, diagnosticării afecȚiunilor fizice sau psihice dobândite în urma acȚiunilor de luptă, accidentelor, catastrofelor şi altor asemenea evenimente intervenite ca urmare a participării la acȚiuni militare, până la data stabilirii situaȚiei medico-militare sau medicale, după caz.

(3) SituaȚia medico-militară/medicală se stabileşte la repatriere, indiferent de durata perioadei de spitalizare în spitalele din străinătate.

Art. 8^5
(1) Urmaşii personalului armatei decedat ca urmare a participării la acțiuni militare beneficiază de următoarele drepturi:
a) ajutoarele şi despăgubirile în cuantumurile prevăzute de legislaȚia în vigoare;
b) o indemnizaȚie lunară egală cu solda funcȚiei de bază brută sau cu

salariul de bază brut, după caz, pe care cel decedat a avut-o sau l-a avut, potrivit prevederilor legislaȚiei în vigoare la data producerii evenimentului care a cauzat decesul, pentru urmaşii personalului armatei participant la acȚiuni militare care nu realizează venituri din salarii sau din activităȚi independente, indiferent de numărul acestora, iar, în situaȚia în care suma este inferioară câştigului salarial mediu brut, indemnizaȚia este egală cu câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) închirierea şi cumpărarea, cu prioritate, de locuințe din fondul de locuinȚe sociale al administraȚiei publice;

d) folosirea centrelor de refacere a capacității de muncă, sanatoriilor, căminelor de garnizoană, cluburilor militare şi altor facilităȚi recreative şi sportive, în condiȚiile stabilite pentru personalul armatei;

e) asigurarea, în mod gratuit, a locurilor de înhumare în cimitirele militare şi civile;

f) asistenȚă medicală gratuită în instituȚiile medicale militare sau publice şi asigurarea de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în condiȚiile stabilite pentru personalul armatei;

g) asistenȚă psihologică, asigurată gratuit, de către structurile Ministerului Apărării;

h) transferarea sau înscrierea la/în instituȚiile militare de învăȚământ a copiilor soldaȚilor şi gradaȚilor voluntari, precum şi ai personalului civil, în aceleaşi condiȚii prevăzute pentru copiii cadrelor militare decedate;

i) acordarea de către Ministerul Apărării a burselor de studii pentru copiii persoanelor decedate, pe durata studiilor în instituȚii civile de învăȚământ, în condiȚiile stabilite prin ordin al ministrului apărării;

j) încadrarea soȚului supravieȚuitor şi a copiilor personalului armatei decedat în acȚiuni militare în rândul personalului armatei sau în instituȚii publice civile, în condiȚiile prevăzute de legislaȚia în vigoare;

k) copiii personalului armatei decedat şi cei ai veteranilor aflaȚi în una dintre situaȚiile prevăzute la art. 2 lit. c), d) şi g), precum şi ai celui care a dobândit afecȚiunile prevăzute la art. 2 lit. h) şi i) au prioritate la înscrierea în creşele şi grădiniȚele din sistemul public”.

Or, coroborând sensul acestor dispoziții legale (care nu fac referiri la indemnizaȚii mai mari de 2 solde de grad, dar pe de altă parte, reglementează o serie întreagă de măsuri de protecȚie pentru urmaşi, din care reclamanta chiar a arătat că a beneficiat, lucru ce reiese din actele dosarului) cu cel al dispozițiilor legale supuse interpretării, Curtea conchide că o interpretare echitabilă, care să nici nu inducă discriminări între luptătorii pe teatrele de operațiuni internaȚionale, dar nici să nu împovăreze dincolo de limitele avute în vedere de legiuitor pe debitorul obligaȚiei, este în sensul acordării despăgubirilor integral pentru prima situație de invaliditate (sau deces) în care se regăseşte cadrul militar vizat, iar pentru cazul agravării acestei situaȚii, respectiv pentru cazul decesului survenit ca urmare a unei prime încadrări în grad de invaliditate, să se acorde doar diferenȚa până la maximul prevăzut de lege pentru această nouă situație. Altfel spus, dacă persoana a fost încadrată în gradul I de invaliditate, i se cuvin 60 de solde de bază brute lunare, iar dacă ulterior decedează, se vor acorda urmaşilor diferenȚa de 40 de solde, până la totalul maxim reglementat de lege, de 100 de solde. Altfel spus, pentru un beneficiar al dispoziȚiilor legale în cauză, se poate acorda doar maximul de 100 de solde – pentru cazul decesului -, iar în situaȚia în care anterior a beneficiat de despăgubiri pentru invaliditate, cuantumul acestora se scade din maximul de 100 de solde, prevăzut pentru situaȚia cea mai gravă ce se poate ivi sub acest aspect.

Aşa fiind, în ce priveşte prescripția dreptului la acțiune, se constată că pentru fiecare situație, practic, pentru plata diferenȚelor aferente agravării situaȚiei de invaliditate anterioară, dreptul la acȚiune se naşte la data acestei agravări, respectiv la data decesului.

Ca urmare, dreptul la acțiune nu este prescris pentru plata diferențelor de 40 de solde lunare ce se pot cere pentru decesul soțului reclamantei, fiind însă prescris pentru plata despăgubirii de 60 de solde aferente încadrării în gradul I de invaliditate (încadrarea s-a făcut la data de 22 aprilie 2010, prin decizia nr. 1197, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 7 august 2013, fila 1 dosar nr. 964/33/2013 al CurȚii de Apel Cluj).

Cât priveşte motivul de apel vizând inadmisibilitatea acțiunii, ca fiind introdusă de doar una dintre urmaşele defunctului, Curtea constată că folosirea pluralului în modul de formulare a dispoziȚiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 70/1997 şi a art. 5 din H.G. nr.846/1996 nu poate conduce la concluzia, per se, a inadmisibilităȚii introducerii acȚiunii de doar unul dintr- o pluralitate de urmaşi, nefiind invocat nici un text de lege care să dispună în acest sens. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat chiar şi în cazul acȚiunilor în revendicare dreptul unuia dintre coproprietari de a înainta o acȚiune pentru protejarea proprietăȚii, nefiind deci de conceput o restrângere a dreptului de acces la instanȚă în cazul unor obligaȚii pecuniare.

Analizând din ambele puncte de vedere chestiunea, anume, din cel al considerării dreptului la plata acestei creanțe ca un drept născut direct în patrimoniul urmaşilor celui decedat ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, şi respectiv, ca un drept al moştenirii lui de cujus, transmis urmaşilor acestuia prin moştenire, se constată următoarele:

Privind dreptul ca pe unul al urmaşilor, iar nu preluat din masa succesorală, se impune în primul rând observaȚia că dreptul este unul divizibil, conform dispoziȚiilor art. 1424 Cod civ., ce arată că „obligația este divizibilă de plin drept, cu excepȚia cazului în care indivizibilitatea a fost stipulată în mod expres ori obiectul obligaȚiei nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materială sau intelectuală”.

Nu este aplicabil în speȚă nici unul din aceste cazuri de indivizibilitate, astfel încât în mod evident, obligaȚia în prezenta cauză este divizibilă.

Privind deci creanȚa ca divizibilă, apare ca aplicabilă regula de la art. 1422 alin. 2 Cod civ., ce proclamă că „obligația este divizibilă între mai mulȚi creditori atunci când fiecare dintre aceştia nu poate să ceară de la debitorul comun decât executarea părții sale din creanȚă”.

Pentru a stabili în ce măsură aceste reguli se aplică în cauza de faȚă, se impune a se stabili dacă într-adevăr, obligaȚia, divizibilă prin natura ei, are mai mulȚi creditori, în ipoteza în care, aşa cum s-a întâmplat în fapt, dintre cele două succesoare ale defunctului, doar una a introdus acȚiune în instanȚă, în cadrul termenului de prescripȚie, pentru dobândirea acestui drept.

Or, curtea constată că textele legale incidente nu impun o atare concluzie, anume, că în cazul pluralităȚii de urmaşi, dreptul trebuie să fie solicitat de către toți aceştia.

Aşa fiind, concluzia este că dacă unul singur dintre urmaşi solicită acest drept, practic, dreptul i se cuvine pe de-a-ntregul, ca şi cum ar fi fost un singur moştenitor al defunctului. Doar în măsura în care cele două moştenitoare ar fi solicitat deopotrivă dreptul, se punea problema câtimii pe care o poate solicita fiecare, în ipoteza în care dreptul ar fi considerat, aşa cum s-a arătat mai sus, un drept născut direct în patrimoniul moştenitorilor.

Însă, ipoteza inadmisibilității acțiunii promovate astfel de către una singură dintre moştenitoare nu se verifică.

În cealaltă ipoteză, în care dreptul ar fi privit ca fiind transmis pe cale succesorală de către defunct moştenitorilor săi, devine relevant art. 1427 Cod civ., care impune: „obligaȚia divizibilă prin natura ei care nu are decât un singur debitor şi un singur creditor trebuie să fie executată între aceştia ca şi cum ar fi indivizibilă, însă ea rămâne divizibilă între moştenitorii fiecăruia dintre ei”.

Mergând apoi la regulile aplicabile obligațiilor indivizibile, la care iată, face trimitere textul, se constată că art. 1425 Cod civ. statuează, în raport de obligaȚia indivizibilă, că „fiecare dintre creditori sau dintre moştenitorii acestora poate cere executarea integrală”. Deci, în cazul obligaȚiei indivizibile cu pluralitate de creditori, oricare dintre aceştia poate cere întregul creanȚei.

Ca urmare, chiar dacă s-ar privi dreptul în litigiu ca aparținând defunctului, şi deci ca având un singur creditor, ea, obligaȚia, prin natura ei divizibilă, trebuie executată ca şi cum ar fi indivizibilă, doar în cadrul discuȚiilor purtate între moştenitori punându-se problema divizibilităȚii dreptului obȚinut.

În concluzie, fie că este privită creanța în litigiu ca un drept al moştenirii, fie că este privită ca un drept născut direct în patrimoniul moştenitorilor, acȚiunea este admisibilă chiar exercitată de către una singură dintre cele două moştenitoare, pentru întreg, sens în care Curtea notează că nu este necesar a se mai face şi alte dezlegări în raport de acest motiv de apel formulat de către pârâtul intimat în cauză, dezvoltările ce preced fiind suficiente pentru a se contura caracterul nefondat al acestuia.

Se va specifica doar, în raport de argumentul pârâtului apelant ce vizează inadmisibilitatea acțiunii întrucât dreptul nu a existat în masa succesorală, că acesta tinde practic a afirma inexistența dreptului în ipoteza în care decesul nu a survenit pe câmpul de luptă, ci ulterior.

O altă interpretare, ad literram, a acestui motiv de apel ar însemna să se considere absurd motivul, întrucât, în mod evident, fiind un drept legat de moartea unui cadru militar în legătură cu o misiune a forțelor armate, el nu poate fi negat pe temeiul că nu a existat în patrimoniul defunctului, altfel, ar însemna să nu se dea nici un efect textului care îl reglementează. O astfel de interpretare nelogică nu poate fi aplicată.

Ca atare, acest motiv, în interpretarea inițială pe care o face Curtea, va fi analizat odată cu analizarea fondului acestui apel.

Cât priveşte apărările formulate pe fond de către pârâtul apelant, ele nu pot fi reținute, în contextul în care interpretarea pe care o propune apelantul este prea restrictivă.

Astfel, a considera că pentru ca urmaşii defunctului să beneficieze de această despăgubire, ar fi trebuit ca decesul să survină în timpul unei misiuni în afara Țării, ar însemna să se inducă o distincție între persoane care esenȚial, se află în situaȚii similare, neexistând o raȚiune pentru aceasta.

Legea nr. 70/1997, la art. 1 alin. 1, statuează că „Gradații şi soldații din Ministerul Apărării Naționale au dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiȚiile şi cuantumurile stabilite de Guvern pentru cadrele militare în activitate” şi la alin.2 că „în caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptăȚiȚi, potrivit legii”. De asemenea, art. 20 alin.1 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților şi gradaților profesionişti dispune că: „SoldaȚii şi gradaȚii profesionişti sau urmaşii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ori de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente, intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forȚelor internaȚionale destinate menȚinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiȚiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării NaȚionale”.

Analiza de text a acestor dispoziții legale poate fi făcută în ambele moduri, fără a implica o incongruență logică: cu alte cuvinte, se poate interpreta această dispoziție legală fie ca implicând obligația de plată a despăgubirilor doar în cazul în care, în raport de datele speței, decesul a survenit ca urmare a unui accident intervenit în timpul şi din cauza unei misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii, în sensul că decesul s-a produs chiar în timpul misiunii, pe câmpul de luptă, fie în sensul că obligația subzistă chiar şi atunci când decesul a avut loc ulterior, la o anumită perioadă după încetarea misiunii, dar, evident, datorită unei cauze legată de un accident sau un alt asemenea eveniment survenit în timpul unei misiuni în cadrul forțelor internaționale.

Prin urmare, teza apelantului pârât este că doar pentru decesul survenit în timpul şi din cauza (condiții cumulative) unor misiuni în afara țării, sunt datorate despăgubirile.

Or, aşa cum s-a arătat, această interpretare restrictivă nu este agreată ce Curte, în condițiile în care sintagma „intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare” din cuprinsul art. 1 al H.G. nr. 846/1996 (ce reia dispozițiile legale mai sus menționate şi detaliază cuantumul despăgubirilor) nu determină cu necesitate „cazurile de invaliditate sau de deces”, ci explicația ce detaliază aspecte privitoare la aceste cazuri, anume: „produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente”.

Prin urmare, nu trebuie ca decesul să fi survenit în timpul unei astfel de misiuni, ci este suficient ca acesta să fie urmarea unui accident sau a unui alt asemenea eveniment, care, acesta din urmă, a intervenit în timpul şi din cauza unor misiuni…

Această interpretare este în acord cu principiul nediscriminării şi se impune pentru argumente de logică, întrucât practic, nu există deosebiri fundamentale între urmaşii unui astfel de cadru militar care a decedat chiar în timpul misiunii şi cei ai unui astfel de cadru militar care a decedat mai târziu, după o perioadă de suferință.

Aşa fiind, în interpretarea Curții, dreptul la despăgubiri pentru deces se naşte şi în favoarea urmaşilor al căror antecesor a decedat ulterior misiunii în care a fost trimis, iar în ipoteza în care acesta a fost încadrat în grad de invaliditate, dreptul acestora poartă, aşa cum s-a argumentat mai sus, asupra diferenței dintre despăgubirea datorată pentru invaliditate şi cea prevăzută pentru deces.

Apelul reclamantei este întemeiat şi va fi admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul că pentru diferența de 40 de solde cât a apreciat Curtea că se pot cere fără a se fi încălcat termenul de prescripție a acțiunii, pe lângă actualizarea acordată de tribunal şi necontestată printr-un motiv de apel de către pârât (actualizare cu indicele prețurilor de consum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 7.08.2013 şi până la plata efectivă), se impune acordarea actualizării cu indicele prețurilor de consum şi anterior, pentru perioada noiembrie 2010 – 7.08.2013, perioadă cuprinsă între data când prin decizia medicală nr. A- 2817/10 din 04.11.2010 s-a stabilit legătura cauzală a decesului cu îndeplinirea obligațiilor militare (fiind astfel îndeplinite toate condițiile pentru plata despăgubirilor) şi data de la care tribunalul a acordat această actualizare.

Este firesc a se acorda această actualizare, care are un alt regim juridic decât dobânzile, de la data la care dreptul putea fi cerut, întrucât practic, prin actualizarea cu indicele prețurilor de consum, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casație şi Justiție prin decizia în interesul legii nr. 2/2014, se acoperă pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), dobânzile fiind corespunzătoare beneficiului de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

Or, regimul juridic al actualizării cu indicele prețurilor de consum nu trebuie să urmeze pe cel al dobânzilor, ci intră în conturarea prejudiciului solicitat, putând fi acordată (această actualizare) de la data când toate condiȚiile pentru solicitarea dreptului în instanță au fost întrunite, aşa cum solicită apelanta reclamantă.

Va fi obligat intimatul apelant Ministerul Apărării Naționale să plătească apelantei intimate S.G.E.R. suma de 60 lei cheltuieli de judecată parțiale, la fond şi în apel, reprezentând onorariu avocațial, suma fiind stabilită proporȚional cu măsura în care aceasta a câştigat în pretențiile sale.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina