Deputatul AUR Cluj Alin Coleșa: ”nu suntem oamenii sistemului, suntem un partid anti-sistem”

După alegerile locale și europarlamentare, deputatul AUR de Cluj Alin Coleșa a declarat, într-o conferință de presă, că membrii AUR nu sunt oamenii sistemului sau ai serviciilor, pentru că dacă ar fi fost ”rezultatele ar fi fost mai bune”.

”Aș vrea să accentuez un lucru. Faptul că după această campanie și după ce s-a întâmpla și după rezultat, cred că e cea mai bună dovadă că nu suntem oamenii sistemului, suntem un partid anti-sistem. Nu suntem partidul serviciilor, așa cum unii încă mai cred. În condițiile în care am fi fost oamenii sistemului, nu am fi fost supuși unui simulacru de campanie, iar rezultatele ar fi fost mai bune. ” a spus deputatul Coleșa, care a candidat pentru Consiliul Local Cluj-Napoca.

Acesta a amintit că nouă dintre membrii de frunte ai AUR au fost săltați de pe stradă și de la serviciu, au fost percheziționați, li s-au luat telefoanele și laptopurile și duși cu duba la poliție, ca martori. ”Au fost ținuți acolo multe ore, încercându-se obținerea de la ei a unor declarații compromițătoare despre George Simion”, a povestit Coleșa.

Președintele AUR Cluj, Cristian Șipoș, care a candidat pentru Consiliul Județean Cluj, a afirmat, joi, că filiala și-a propus să obțină 40.000 de voturi la europarlamentare și a obținut 45.000 de voturi la nivel de județ, iar la județ 31.000 de voturi.

”Suntem mulțumiți de rezultate, dintr-un consilier local câți am avut în 2020, acum avem 94 la care se adaugă 4 consilieri județeni și un primar”, a spus Șipoș.

Comments

comentarii

Lucrările la metrou au asigurate fonduri pentru acest an prin bugetul aprobat în Parlament. Începerea săpăturilor, anunțată pentru luna aprilie.... Citește mai mult
BTarena din Cluj-Napoca a înregistrat în 2024 venituri record de 1,5 milioane de euro și un profit brut de aproape 500.000 de euro.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns