Decizie relevantă a Curții de Apel Cluj într-un caz de malpraxis. Spital și medic, puși la plată

Decizie relevantă în jurisprudența cazurilor de malpraxis medical: Curtea de Apel Cluj explică de ce și o cauzalitate indirectă poate atrage răspunderea medicului. Spital din Cluj-Napoca și chirurg, obligați la plata de daune în solidar. Instanțele au constatat diagnostic greșit, lipsă de informare și tratament antibiotic necorespunzător.

O decizie definitivă a Curții de Apel Cluj într-un dosar de malpraxis medical deschis încă din 2012 conturează un precedent important pentru jurisprudența în materia răspunderii medicale, instanța stabilind că și o legătură de cauzalitate indirectă între erorile medicale și prejudiciul pacientului poate atrage răspunderea civilă a medicului și a spitalului.

Curtea a respins definitiv recursurile formulate de un medic chirurg și de Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, menținând soluțiile anterioare de la judecătorie și tribunal, prin care s-a constatat existența unor erori medicale în cazul unei paciente operate pentru o afecțiune de colon.

Cazul este relevant nu doar prin concluziile privind culpa medicală, ci mai ales prin analiza detaliată făcută de instanță asupra raportului de cauzalitate în materia malpraxisului, într-un context în care expertizele medico-legale nu au stabilit o legătură directă între actul medical și toate complicațiile ulterioare suferite de pacientă.

Curtea: Și cauzele indirecte pot angaja răspunderea civilă

Instanța a reținut că stabilirea unui diagnostic parțial eronat, lipsa unei informări corespunzătoare a pacientei și administrarea neadecvată a tratamentului antibiotic după apariția unei infecții cu bacteria E. coli au reprezentat „cauze indirecte, însă reale” pentru agravarea stării de sănătate și suferințele psihice ale reclamantei.

Curtea de Apel Cluj a făcut inclusiv o analiză teoretică amplă privind raportul de cauzalitate în răspunderea civilă delictuală, arătând că prejudiciul poate fi rezultatul unui „complex de împrejurări și evenimente”, iar nu doar al unei singure cauze directe. Judecătorii au explicat că inclusiv condițiile care au favorizat producerea prejudiciului sau agravarea acestuia pot avea relevanță juridică și pot intra în „câmpul cauzal” care justifică angajarea răspunderii.

Această interpretare este importantă în dosarele de malpraxis, unde de multe ori expertizele medico-legale nu pot stabili cu certitudine absolută că o anumită intervenție medicală a produs direct prejudiciul final, existând factori multipli și evoluții medicale complexe.

Eroare de diagnostic și lipsă de informare

În cauză, instanțele au reținut că medicul nu a efectuat o anamneză suficient de riguroasă și nici toate investigațiile necesare pentru stabilirea diagnosticului corect. Pacienta fusese diagnosticată inițial cu megacolon congenital (boala Hirschsprung), însă expertizele ulterioare au concluzionat că suferea de megacolon dobândit.

Judecătorii au acordat relevanță inclusiv faptului că medicul a recunoscut, la interogatoriu, că în mod normal ar fi trebuit să efectueze investigații suplimentare, inclusiv biopsii.

De asemenea, Curtea a considerat că simpla semnare a formularului de consimțământ nu este suficientă pentru îndeplinirea obligației de informare prevăzute de Legea nr. 95/2006. Instanța a reținut că pacienta nu fusese informată corespunzător despre riscuri, alternative terapeutice și prognostic.

Tratament antibiotic neadaptat antibiogramei

Un alt element important reținut în hotărâre a fost modul în care a fost tratată infecția postoperatorie cu E. coli. Potrivit expertizelor medico-legale, antibioticele administrate nu corespundeau sensibilității germenului rezultat din antibiogramă, ceea ce a contribuit la agravarea complicațiilor.

Instanța a menținut și răspunderea solidară a spitalului, apreciind că unitatea medicală răspunde pentru faptele personalului medical angajat.

Daune morale de 15.000 de euro

Pacienta a primit definitiv daune morale de 15.000 de euro, instanțele apreciind că suma este proporțională cu prejudiciul suferit, ținând cont de complexitatea factorilor care au contribuit la evoluția negativă a stării de sănătate.

Decizia Curții de Apel Cluj este irevocabilă.

Ce spune avocata reclamantei

”A fost un dosar deschis în 2012, o pacientă operată la Spitalul Clinic Militar din Cluj, diagnostic greșit, infecție postoperatorie tratată cu antibiotice nepotrivite. Ani de judecată, trei instanțe, și până la urmă o decizie definitivă și irevocabilă. Dar dincolo de erorile medicale propriu-zise, ce mi s-a părut esențial în acest dosar e că instanța a constatat și încălcarea obligației de informare. Medicul nu a comunicat corespunzător cu pacienta, nu i-a explicat riscurile, alternativele, prognosticul. Simpla semnare a unui formular de consimțământ nu e suficientă. Comunicarea dintre medic și pacient nu e o formalitate, e o obligație legală. Și poate face diferența într-un dosar.”, a precizat pentru Clujust avocata Camelia Iușco.

O parte relevantă din motivarea judecătorilor Curții:

”Curtea reţine că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au concluzionat în sensul că stabilirea diagnosticului parţial eronat, a tratamentului ales, modul defectuos de informare a pacientei, infecţia cu bacteria E.coli rezistentă la anumite antibiotice şi modul de administrare a tratamentului cu antibiotic pentru tratarea acestei infecţii, ulterior celei de-a doua intervenţii chirurgicale realizate de către pârât (medicul – n.red), au constituit în opinia instanţelor fondului cauze indirecte, însă reale pentru evoluţia ulterioară negativă a stării de sănătate a reclamantei, inclusiv suferinţa de ordin psihic a acesteia.

În acest context, recurentul a pretins că stabilirea unei legături de cauzalitate indirecte nu ar justifica angajarea răspunderii civile delictuale a medicului pârât.

Cu privire la această critică, Curtea constată, în prealabil, că pârâtul nu a indicat dispoziţia legală de drept material nesocotită de către instanţele fondului care prevede că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesară stabilirea unei legături de cauzalitate directe între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat. Dimpotrivă, Curtea reţine că o astfel de condiţie nu este expres prevăzută, dispoziţiile art. 1357 alin. 1 Cod civil stipulând că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.

Cu privire la această condiţie a răspunderii, Curtea reţine că în cele mai frecvente situaţii existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este evidentă, indiscutabilă. Cu toate acestea, uneori stabilirea sau decelarea raportului de cauzalitate este dificil de realizat, producerea prejudiciului putând fi precedată de mai multe acţiuni sau inacţiuni dintre care unele pot fi directe sau indirecte, succesive sau concomitente, imediate sau mediate, principale sau secundare, alcătuind împreună un complex de împrejurări şi evenimente, cu rol de cauze propriu-zise sau de condiţii, astfel încât trebuie să se stabilească care dintre acestea se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul suferit de victimă pentru a putea fi reţinute în câmpul cauzal şi a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut că pentru stabilirea raportului de cauzalitate în toate situaţiile în care producerea prejudiciului este precedată sau însoţită de mai multe fapte sau împrejurări trebuie avut în vedere sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţie. Potrivit acestui sistem, s-a arătat că în stabilirea raportului cauzal trebuie avut în vedere că fenomenul-cauză nu acţionează singur, izolat, ci în ambianţa unor condiţii externe care fără a produce efectul păgubitor, au favorizat totuşi producerea acestui efect, înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea lui sau agravându-i rezultatele negative. O posibilitate abstractă, o simplă eventualitate a fost prefăcută astfel într-o posibilitate concretă şi actuală, care de altfel a şi condus la realizarea efectului negativ produs. În aceste situaţii din punctul de vederea al răspunderii juridice, asemenea condiţii exterioare, care au contribuit precumpănitor la realizarea efectului păgubitor alcătuiesc, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia asemenea condiţii dobândesc şi ele, prin interacţiune cu cauza, caracter cauzal. Unitatea acestor împrejurări este dată de faptul că ele concură ca un tot unitar la producerea prejudiciului, astfel încât trebuie recunoscută eficienţa cauzală a fiecăruia dintre elementele complexului cauzal. Cu alte cuvinte, între cauza principală şi condiţii este o unitate indivizibilă, raportul de cauzalitate cuprinzând nu numai faptele care constituie cauza necesară şi directă, ci şi condiţiile cauzale, fapte care au făcut posibilă acţiunea cauză sau i-au asigurat ori agravat efectele dăunătoare.

Pentru stabilirea faptelor care intră în câmpul cauzal deseori se recurge la efectuarea de expertize de specialitate. În acest mod se urmăreşte să se determine ştiinţific toate corelaţiile dintre fapte şi împrejurări, reţinându-se în câmpul cauzal doar acelea care au contribuit direct sau indirect, nemijlocit sau mediat la producerea prejudiciului a cărui reparare este cerută. Cercetarea se încheie cu stabilirea de către judecător, pe bază de probe, a cauzelor principale şi secundare, interne şi externe, concurente ori asociate, precum şi a condiţiilor care au asigurat sau facilitat acţiunea cauzelor.

Curtea reţine că prima instanţă şi instanţa  de apel au procedat tocmai în această manieră, stabilind pe baza probaţiunii administrate în cauză, inclusiv a rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate, care au fost faptele ilicite reţinute în sarcina pârâtului care au contribuit indirect la producerea prejudiciului a cărei reparare s-a solicitat de către reclamantă. Această analiză, care a permis stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate, condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, vizează temeinicia hotărârii atacate, nefiind supusă cenzurii în recurs. Însă, Curtea reţine că tocmai existenţa unor cauze multiple şi complexe care au condus la agravarea stării de sănătate a reclamantei, de care se prevalează şi recurentul, a determinat prima instanţă să stabilească în favoarea reclamantei un cuantum mai redus al daunelor morale cuvenite în raport de prejudiciul grav cauzat acesteia, având în vedere infirmitatea rezultată. Atât prima instanţă cât şi tribunalul, în motivarea soluţiei de respingere a apelului declarat de reclamantă pentru majorarea cuantumului daunelor morale cuvenite, au reţinut contribuţia limitată a pârâtului în producerea gravului prejudiciu de care se prevalează reclamanta având în vedere complexul de cauze care au favorizat producerea acestuia, concluzionând însă că diagnosticul stabilit iniţial a fost factorul principal care a determinat intervenţiile ulterioare efectuate reclamantei ca urmare a complicaţiilor intervenite. Ca atare, Curtea constată că instanţele fondului au acordat în mod corect relevanţă legăturii de cauzalitate indirecte stabilite sub aspectul proporţiei răspunderii pârâtului în cauză.

Pe cale de consecinţă, reţinând că în mod legal a concluzionat tribunalul că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului este suficientă stabilirea existenţei unei legături de cauzalitate indirectă între faptele ilicite reţinute în sarcina acestuia şi prejudiciul cauzat, Curtea constată că şi acest motiv de recurs este nefondat.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca va fi respins.

Recursul declarat de pârâtul Oprea Aron Valentin Constantin este, de asemenea, nefondat.

Prealabil, Curtea reţine că deşi pârâtul a invocat formal incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în realitate, în susţinerea nelegalităţii soluţiei pronunţate de instanţa  de apel, acesta s-a prevalat în parte de o altă stare de fapt decât cea definitiv stabilită de către instanţa  fondului. Curtea constată că pentru a justifica pretinsa nelegalitate a statuărilor privind faptele ilicite reţinute în sarcina sa, pârâtul s-a prevalat de alte probe decât cele avute în vedere de instanţele fondului la stabilirea situaţiei de fapt definitive. Interpretarea probaţiunii administrate în cauză şi stabilirea situaţiei de fapt pe baza acesteia sunt, însă, atributul exclusiv al instanţelor fondului, acestea nefiind supuse cenzurii instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte infecţia cu bacteria E.coli, Curtea constată că în stabilirea culpei pârâtului a fost acordată relevanţă modului de administrare de către medic a tratamentului cu antibiotic pentru tratarea acestei infecţii, apreciat necorespunzător prin raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză. Ca atare, indiferent de cauza apariţiei infecţiei, la care se face referire în memoriul de recurs, s-a avut în vedere că aceasta nu a fost tratată în mod corespunzător de către pârât, concluziile expertizei medico-legale reţinute de către instanţele fondului fiind neechivoce sub acest aspect.

Criticile pârâtului cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate între intervenţia chirurgicală din data de 12.08.2010 şi complicaţiile ulterioare care au cauzat suferinţe pacientei, prin raportare la concluziile Raportului de nouă expertiză medico-legală realizată de INML, nu pot fi primite pentru aceleaşi considerente reţinute în analiza criticii similare din recursul declarat de pârâtul pitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca. Curtea are în vedere că pe baza întregii probaţiuni administrate în cauză, instanţele fondului au concluzionat că faptele ilicite reţinute în sarcina pârâtului au constituit cauze indirecte pentru evoluţia ulterioară negativă a stării de sănătate a reclamantei, inclusiv suferinţa de ordin psihic a acesteia, ca atare fiind stabilită legătura de cauzalitate necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului în mod legal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată. Pretinsa lipsă a prejudiciului determinată de caracterul incurabil al bolii, invocată în recurs, ignoră întreaga evoluţie a stării de sănătate a reclamantei, ulterioară intervenţiilor chirurgicale realizate de pârât, în privinţa căreia instanţele fondului au stabilit definitiv că este determinată inclusiv de faptele ilicite reţinute în sarcina pârâtului.”

Comments

comentarii