Curtea de Apel Cluj a obligat Statul Român să plătească pentru aretarea nedreaptă, durata procesului, cheltuieli de transport și de judecată în cazul unui fost inculpat din dosarul ”Gazeta”. Decizia a fost atacată cu recurs de către Stat.
Reclamantul Dan Pârcălab a obținut despăgubiri totale de peste 200.000 lei, în apel, la Curtea de Apel Cluj.
”Obliga paratul Statul Roman prin MFP sa plateasca reclamantului suma de 30.000 lei ca urmare a arestarii in perioada 4.01.2007 – 1.02.2007.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 100.000 lei cu titlu de daune pentru durata procesului penal si nerespectarea drepturilor.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 45.956 lei cheltuieli de transport, 12.600 lei cheltuieli de cazare si 11.475 lei cheltuieli cu masa efectuate cu ocazia deplasarii la termenele de judecata in perioada procesului penal.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de 8675,62 lei la fond.”, se arată în minuta deciziei, prin care a fost schimbată hotărârea Tribunalului Maramureș.
Cu privire la daunele pentru durata procesului, magistații Curții arată în motivare:
”Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că pe durata procesului, ulterior punerii în libertate după încetarea măsurii arestului preventiv, față de reclamant s-a instituit interdicția de a nu părăsi țară, interdicție care a fost ridicată doar la data de 14.01.2011, astfel că pe această durată libertatea de circulație a reclamantului a fost îngrădită. Mai mult, prin Încheierea penală din 24.012007 a Tribunalului Cluj pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, reclamantul a fost obligat să respecte mai multe obligații între care şi aceea de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului sau când este chemat. Nu reiese din înscrisurile de la dosar care a fost programul stabilit reclamantului, dar cel mai probabil cel puţin o dată pe lună reclamantul trebuia să se prezente la organele de politie. Reiese din probatoriul administrat în cauză că reclamantul a fost un bun profesionist, un jurnalist remarcabil şi că ulterior arestării acesta nu a mai scris, deși s-a implicat în activitatea ziarului. Procesul l-a afectat, iar după eliberarea din arest, dintr-o persoană sociabilă a devenit ursuz, iar uneori se închidea în birou zile întregi fără să discute cu nimeni. A fost afectat de proces întrucât se considera nevinovat, iar în ochii opiniei publice o persoană arestată nu putea fi nevinovată, aspect care l-a marcat profund. În privința imaginii şi reputației reclamantului, martorii audiați în cauză au declarat că acesta şi-a recâștigat prestigiul treptat începând anul 2009, când conducerea firmei a fost preluată de ####### #####, martorul ####### ###### ###### arătând că” lucrurile au început să se liniștească şi din punct de vedere redacțional, restabilindu-se credibilitatea în faţa opiniei publice şi a instituțiilor.
A reieșit apoi din depozițiile martorilor că numeroasele termene din dosar au constituit un factor de presiune şi de stres asupra reclamantului întrucât, aceste drumuri impuneau costuri ridicate, iar o perioadă reclamantul s-a împrumutat frecvent de la martori, cu sumele necesare deplasărilor, datorită problemelor financiare pe care le avea. A fost ajutat şi de părinții să facă față cheltuielilor procesului, deşi aceștia erau persoane în vârstă, iar tatăl era bolnav. Apoi, distanța până la instanţă era mare și îi lua 2-3 zile, perioadă în care lipsea din sânul familiei, ceea ce l-a privat posibilitatea de a se bucura de viața de familie. Reiese de asemenea, din depozițiile martorilor că, după arestarea reclamantului, în anul 2007 soția acestuia, a pierdut o sarcină, cel mai probabil datorită stresului, însă Curtea apreciază că aceasta este o simplă presupunere, fără a se fi putut face dovada unei legături între procesul reclamantului și pierderea sarcinii. La dosarul cauzei au fost depuse o scrisoare medicală și un bilet de ieșire din spital, eliberate de Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia-Mare, din cuprinsul cărora reiese că acesta a fost diagnosticat cu „ Zona zoster însoțită de alte manifestări neurologice, gastrite acute şi tulburări circulatorii cerebrale”, la externare, respectiv la 14.07.2013 reclamantul fiind vindecat. Desigur că primele două boli menționate pot fi consecința stresului, însă Curtea nu poate stabili cu certitudine că bolile reclamantului sunt doar consecința stresului cauzat de proces, cel mult poate aprecia că stresul cauzat de proces a fost una dintre cauzele care au influențat bolile reclamantului. Apoi, din actele medicale invocate nu reiese că un asemenea diagnostic a fost stabilit pentru prima dată în 2013 şi că anterior începerii procesului penal reclamantul nu suferea de aceste afecțiuni. (…)
Desigur că din probele administrate în cauză reiese fără nici un dubiu că durata procedurii a constituit un stres pentru reclamant a cărui imagine şi reputație au fost serios afectate, că i-a fost afectată viața de familie, că i-a fost încălcat dreptul la liberă circulație, dreptul de a se bucura de bunurile imobile pe care le-a deţinut, de conturi nu poate fi vorba întrucât nu s-a făcut dovada că i-au fost confiscate, însă nu poate fi vorba de o încălcare a prezumției de nevinovăție, neputându-se imputa autorităților o atare încălcare astfel că Curtea apreciază suma de 100.000 lei cu titlu de daune pentru durata procesului şi nerespectarea drepturilor, respectă cerinţa de echitate şi proporționalitate. În raport de aceste considerente criticile din apelul Statului Român cu privire la cuantumul despăgubirilor va fi respins ca neîntemeiat întrucât la stabilirea daunelor s-a ţinut cont şi de practica CEDO.”
Cu privire la daunele pentru arestarea preventivă, Curtea a motivat astfel:
„Cu privire la prejudiciul suferit de reclamant, Curtea constată că urmare a măsurii arestării dispuse împotriva sa i-a fost încălcat dreptul la demnitate şi imagine publică. Astfel, martorii audiați în cauză au declarat că la momentul arestării, reclamantul era o persoană care avea o reputație profesională impecabilă, era un model de profesionalism şi de onestitate, iar măsura arestului i-a afectat această imagine. În faţa opiniei publice, era greu de crezut că a fost arestat, fără ca totuși să fie vinovat, purtând acest stigmat o bună perioadă de timp. Apoi, în perioada arestării sale, reclamantul a făcut greva foamei timp de 16 zile, ca modalitate de protest, ceea ce a făcut la ca eliberarea sa, „ acesta să fie doar jumătate din omul care a fost înainte” potrivit martorului …… Deşi era jurnalist şi scria permanent, după arestare nu a mai scris, martorii apreciind că a fost o pierdere pentru presa maramureșeană. Din cauza arestării sale, a renunțat la funcția pe care o avea în redacție, pentru a nu afecta credibilitatea ziarului, în condițiile în care imaginea sa era asociată cu cea ziarului. Desigur că şi apariţia reclamantului încătuşat în presa naţională a fost o traumă în plus pentru acesta, chiar dacă rolul presei a fost cel de informare a publicului, fără a se fi urmărit într-un fel sau altul afectarea demnităţii şi credibilității acestuia.
Faptul privării de libertate ce a devenit nedreaptă în contextul clasării cauzei, este cert ca l-a afectat din punct de vedere psihic pe reclamant existând astfel o legătură de cauzalitate între arestarea nedreaptă şi prejudiciul invocat.
Daunele morale solicitate sunt menite a compensa pecuniar suferinţa psihică. Aceasta suferinta morala nu este susceptibila de dovedire directa si tocmai de aceea evaluarea cuantumului compensaţiilor acordate cu acest titlu implică un standard de apreciere, fiind subiectivă. Cu toate acestea, elementele de fapt ale cauzei permit determinarea unor criterii care justifică un raţionament de evaluare.
Legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, astfel încât instantele au puterea suverană de apreciere a despăgubirilor, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei. Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanta de judecata a criteriilor referitoare la importanţa valorilor lezate şi, în măsura în care au fost lezate aceste valori, la consecintele negative suferite de cel în cauza in plan fizic si psihic, intensitatea perceptiei consecinţelor vătămarii, măsura în care le-a fost afectata situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs victimei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimelor, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiu) proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuia să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea prejudiciului suferit în contextul situației sale concrete, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzată în prejudiciul suferit șt consecințele acestuia.
Evaluând toate consecinţele negative ale măsurii arestului asupra reclamantului Curtea apreciază că suma de 200.000 lei este una exorbitantă şi nu răspunde cerinţei de echitate şi de proporţionalite , apreciind că suma de 30.000 lei răspunde tuturor acestor cerinţe. Acest prejudiciu este consecinţa arestării nedrepte şi în legătură cu aceasta în raport de cauzalitate cu faptul arestării nedrepte a reclamantului.
Cu privire la prejudiciul cauzat acesta constă în privire la critica din apelul reclamantului ce vizează prejudiciul în sumă de 45.956 lei reprezentând cheltuieli cu transportul pentru prezentarea la termenele de judecată lan Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, 12.600 lei cheltuieli cu cazarea, aferente celor 90 de deplasări, precum și 11.475 lei cheltuieli cu masa, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate.
Este real că potrivit dispozițiilor art.276 alin.5 Cod de procedură penală” în caz de achitare, persona vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului(…) cheltuielile judiciare făcute(…) în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă”. Din analiza textului reținut de prima instanţă reiese, într-adevăr, că în caz de achitare persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului cheltuielile judiciare făcute doar dacă au fost provocate de acestea. O atare obligație, prin urmare, presupune condiția ca părții vătămate sau celei civile să-i fie imputabil demersul judiciar, condiție care în speţă nu este îndeplinită. Astfel infracțiunile pentru care reclamantul a fost cercetat nu întră în categoria infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale are loc la plângerea prealabilă, ci se cercetează din oficiu, ori într-o atare situație dispozițiile art.276 alin.5 Cod de procedură civilă invocate de prima instanţă nu sunt incidente în cauză.
Apreciază Curtea că în privința cererii reclamantului sunt incidente dispozițiile art.276 alin.6 Cod de procedură civil potrivit cărora ”În celelalte cazuri instanţa stabilește obligația de restituire potrivit legii civile”. Ori în speță, în raport de considerentele reținute cu privire la durata excesivă a procedurii, aceste cheltuieli sunt consecința directă a acestei durate și îndreptățesc persoana care le-a făcut să le recupereze de la statul român. Aceste cheltuieli reprezintă prejudiciul cert încercat de reclamant, este consecința duratei procesului și dă naștere la reparație.
Din expertiza întocmită de expertul contabil …. , reiese că reclamantul s-a deplasat de la domiciliul său din Bistrița-Năsăud la Curtea de apel Galați de 23 de ori, iar la Tribunalul Brăila de 67 de ori fiind prezent în fața instanţei, stabilind în raport de documentele prezentate că costul total al acestor deplasări este de 45.956 lei. Cu privire la aceleași deplasări, expertul a stabilit și cheltuielile de cazare necesare reclamantului, întrucât nu era posibil ca acesta să se deplaseze dus-întors pe o distanță așa de mare în cursul aceleiași zile, având nevoie și de cazare, aceste cheltuieli ridicându-se la suma de 12.600 lei. Expertul a stabilit suma pornind de la o valoare de 140 lei/noapte de cazare, pentru un număr de 90 de nopți. În fine, tot în scopul prezentării la cele 90 de termene de judecată, reclamantul a avut nevoie să-şi procure hrană, costurile în acest scop ridicându-se la 11.475 lei. ”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


