fbpx

Dealer de etnobotanice din Cluj, liber după ce i-a încetat de drept măsura arestării în timp ce aștepta pronunțarea amânată de 7 luni

Prezentarea motivării odată cu pronunțarea în dosarele penale sună bine în teorie, dar în practică ridică probleme. Judecătorul Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj a amânat din octombrie 2021 până acum de 12 ori pronunțarea într-un dosar de trafic de etnobotanice, încât măsura arestării preventive a unui cunoscut dealer din Cluj a încetat de drept în 17 mai din cauză că s-a atins termenul maxim prevăzut de lege cât poate sta un inculpat în arest preventiv în cursul judecății pe fond.

Inculpatul Adrian Porumb, cunoscut dealer de etnobotanice în Cluj (a executat o pedeapsă) este liber pentru că judecătorul Ghica, ocupat acum și cu campania electorală pentru CSM, nu a găsit timpul necesar să pronunțe hotărârea de peste 7 luni de când a fost prima amânare de pronunțare. Cauza a rămas în pronunțare in luna octombrie 2021. De atunci, pronunțarea a fost amânată de 12 ori, măsura arestării preventive a inculpatului Porumb fiind menținută.

Inculpatul a fost trimis în judecată în noiembrie 2020, când a fost menținută arestarea preventivă luată în faza de urmărire penală în 7 iulie 2020.

Articolul 239 alin.(1) din Codul de procedură penală spune că: ”În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.”

Maximul special în cazul de față pentru operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive este de 3 ani. Deci durata arestării preventive nu poate fi mai mare de 1 an și jumătate.

În 11 mai 2022, judecătorul fondului a dispus ”înlocuirea arestării preventive dispuse faţă de inculpatul P.A.I., prin încheierea penală nr. 437/C/07.07.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”

”Desi era clar că măsura va inceta de drept, pe motiv că va atinge durata maximă prevazută de lege, judecatorul nu a gasit de cuviință să pronunțe soluția inainte de acest moment, amânând din nou pronunțarea la o data ulterioară. Pentru a acoperi depășirea cu mult a termenului maximal de pronunțare a hotărârii, a încercat să înlocuiasca arestarea preventivă cu controlul judiciar, cu câteva zile înainte ca arestarea să expire, pentru a evita incetarea de drept a acesteia.”, ne-au explicat surse din cadrul DIICOT.

Numai că DIICOT Cluj a atacat încheierea de înlocuire a măsurii cu contestație pe motiv că inlocuirea nu ar fi avut nicio justificare procedurală, căci înainte cu o saptămână Curtea respinsese contestația inculpatului impotriva incheierii de mentinere a arestării, arătând că lăsarea lui in libertate nu prezintă garanții că nu va comite noi infracțiuni.

Contestația a fost admisă de Curtea de Apel Cluj în 17 mai, iar inculpatul este liber ca pasărea cerului, fără să fie măcar sub control judiciar.

Solutia Cuții pe scurt: ”Admite contestaţia formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 86/2022 din 11 mai 2022 a Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul P. A. I. pe care o desfiinţează în întregime şi, în consecinţă:

Constată că măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P. A. I. încetează de drept la data de 17.05.2022, ora 24:00. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.05.2022.”

De mentionat că același inculpat a fost anterior condamnat pentru fapte similare, executând între timp pedeapsa cu închisoarea.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la judecătorul Ghica, dar acesta ne-a trimis la purtătorul de cuvânt al instanței pentru o poziție oficială. Surse din Tribunalul Cluj spun că Mihai Ghica a preluat anul trecut dosare complexe de la colegi care au plecat în pensie sau concediu medical, inclusiv cel al primarului de la Baia Mare, iar din circa 7 astfel de dosare mai are de pronunțat două hotărâri.

Comments

comentarii

Un fost ministru al Sănătăţii atrage atenţia că Spitalul Regional Cluj este în pericol de a nu se construi din bani europeni din cauza întârzierilor prea mari la acest proiect.... Citește mai mult
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), s-a dezlănţuit la adresa primarului Emil Boc numindu-l mincinos, incompetent, paralel cu proiectele mari de infrastructură. Drulă este de părere că domnia lui Boc se apropie de sfârşit. „Un lucru e limpede, «Emile, vremea ta apune». Acum arăţi la fel de PSD-ist ca... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!