Legea nr.335/2022 pentru modificarea Codului Rutier a fost publicată în Monitorul Oficial în 8 decembrie și a intrat azi în vigoare. Aceasta prevede că, pe lângă poliția rutieră, și poliția locală îi poate amenda pe cei care nu răspund la celebrele notificări prin care se cer datele celui care a condus mașina parcată neregulamentar. Amenzile sunt mari.
”La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.”, precizează noua lege.
Nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţiei locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, se sancţionează cu amenzi din clasa a patra de sancţiuni, adică între nouă şi 20 de puncte-amendă, pentru persoane fizice. Asta înseamnă în lei amenzi între 2295 și 5100 lei.
În cazul maşinilor înmatriculate pe numele unor societăţi, nerespectarea prevederilor de mai sus se sancţionează cu amenzi din clasa a cincea de sancţiuni.
”Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier sau de către polițistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către polițistul local se fac cu respectarea dispozițiilor Legii poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”, se mai arată în noua lege.