Daune morale pentru un tânăr fără mâini, acuzat pe nedrept de viol: ”handicap fizic ce face imposibil acest lucru”

Un tânăr de 26 de ani din Dolj, ce are ambele brațe amputate, a câștigat la Judecătoria Iași daune morale de peste 5.000 lei pentru că a fost acuzat de viol de către tatăl unei tinere care a mers de bunăvoie la el acasă și a întreținut relații sexuale. Parchetul a clasat dosarul privind presupusul viol, fiind probe clare că nu a avut loc așa ceva.

Motivarea sentinței prin care i s-au acordat daune morale tânărului cu handicap acuzat pe nedrept:

”În motivarea în fapt a cererii, reclamantul arată că, la începutul anului 2017, a expediat pârâtei B. o cerere de prietenie prin intermediul rețelei de socializare Facebook, iar ulterior relațiile dintre aceștia au devenit foarte apropiate, conversând zilnic, fără ca distanța fizică să fie un impiediment.

De asemenea, reclamantul susține că, în luna februarie 2017, au reușit să se cunoască personal, petrecând câteva zile împreună, însă la data de 17.02.2017, pârâtul C. a formulat o plângere penală împotriva acestuia, prin care l-a acuzat că a luat-o cu forța pe fiica sa de la domiciliu și că a dus-o la locuința acestuia din Dăbuleni, unde ar fi întreținut relații sexuale împotriva voinței acesteia.

Reclamantul învederează instanței că, potrivit concluziilor certificatului medico-legal, nu au fost identificate urme de violență sau de constrângere fizică a pârâtei, atât aceasta, cât și tatăl său, pârâtul din prezenta cauză, cunoscând caracterul neadevărat al aspectelor sesizate. În acest sens, reclamantul precizează că s-a întâlnit cu pârâtul, care a luat cunoștință în mod nemijlocit că reclamantul are mâinile amputate, brațul stâng fiind amputat de la umăr, iar brațul drept de la cot.

În consecință, reclamantul arată că, în ciuda imposibilității sale fizice de a proceda la constrângerea violentă a pârâtei, ambii pârâți au susținut în fața organelor de anchetă că ar fi exercitat presiuni asupra acesteia, în scopul întreținerii de relații sexuale, amenințând-o cu moartea, fără a aduce vreo probă în sprijinul acestor acuzații.

La data de 29.09.2017, a fost dispusă soluția de clasare în Dosarul nr. 3159/P/2017 având ca obiect săvârșirea faptelor de amenințare, lipsire de libertate și viol, soluție menținută prin respingerea plângerii formulate de pârâți, care au exercitat totodată și calea de atac în fața judecătorului de camera preliminară, reclamantul fiind nevoit să se deplaseze pe o distanță de 594 km până la Judecătoria Iași, unde a fost supus umilinței de a explica instanței că nu poate săvârși infracțiunea de viol, având un handicap fizic ce face imposibil acest lucru. De asemenea, reclamantul precizează că, în această împrejurare, pârâții l-au insultat, numindu-l handicapat, chiar în fața Judecătoriei Iași.

Față de aceste împrejurări de fapt, reclamantul apreciază că a fost supus unor umilințe nejustificate, în sensul că salvarea sa în dosarul penal a constat tocmai în handicapul fizic de care suferă, astfel încât a căzut prada depresiei, fiind jignit și expus denigării publice, pierzându-și încrederea în oameni.

De asemenea, se arată că, suferind profund din cauza trădării pârâtei, la data de 30.04.2018, a adresat o plângere organelor de cercetare penală privind săvârșirea de către pârâți a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, fiind constituit Dosarul penal nr. 6379/P/2018.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm. C.civ. privind răspunderea civilă delictuală, arătându-se că fapta ilicită constă în declararea necorespunzătoare adevărului, sesizare mincinoasă făcută de către pârâți, perseverența acestora în fața organelor de anchetă, iar în ceea ce privește prejudiciul, apreciază reclamantul că atingerea adusă demnității și onorarei sale este una ireparabilă, întrucât acuzațiile penale formulate vor rămâne în memoria familiei și a cunoscuților săi, a dezvoltat o frică de a discuta cu persoane de sex opus, fiind accentuate complexele sale de inferioritate cauzate de handicapul de care suferă.

În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Pârâții C și B_ nu au formulat întâmpinare, însă prezenți în cadrul ședințelor de judecată, și-au exprimat punctul de vedere cu privire la pretențiile deduse judecății, susținând că pârâta B__ a fost răpită de acasă, drogată și amenințată de reclamant pentru a întreține relații sexuale cu acesta.

(…)

Prin Ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași numărul 3159/P/2017 din data de 29.09.2017, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b) din Noul Cod de procedură penală, cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a) din Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) și lit. b) din Noul Cod de procedură penală, s-a dispus, printre altele:

1. Schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează cercetări din infracțiunile: de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. 1 din Noul Cod penal, de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 din Noul Cod penal și de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 din Noul Cod penal, în infracțiunile: de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 și alin. 3 lit. c) din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal, de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. 1 din Noul Cod penal și de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. b) din Noul Cod penal;

2. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea de către numitul A a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 și alin. 3 lit. c) din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;

3. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea de către numitul A_ a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. b) din Noul Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și

4. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea de către numitul A a infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. 1 din Noul Cod penal, întrucât fapta nu există.

Prin Ordonanța Prim – Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași numărul 459/II/2/2017 din data de 08.02.2018, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul C___, în calitate de reprezentant legal al fiicei sale minore, B__, împotriva Ordonanței de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași numărul 3159/P/2017 din data de 29.09.2017.

Pârâții C și B__ în vârstă de 18 ani, au formulat, în scris, plângere atât împotriva Ordonanței Prim– Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași numărul 459/II/2/2017 din data de 08.02.2018, cât și împotriva soluției procurorului din Ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași numărul 3159/P/2017 din data de 29.09.2017, în contradictoriu cu intimatul A__.

(…)

Prin Referatul cu propunere de clasare al lucrării s-a constatat că, sub aspectul laturii subiective, infracțiunea nu poate fi comisă decât cu intenție directă, însă în cauză nu a rezultat că pârâtul C___ cunoștea că aspectele sesizate nu sunt adevărate la momentul formulării denunțului, ci acesta a crezut spusele fiicei sale, iar în ceea ce o privește pe aceasta, s-a reținut că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii, întrucât nu ea a fost cea care a făcut denunțul.

În consecință, prin Ordonanța de clasare din 02.08.2019, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către C___ și B__ a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, întrucât fapta nu este prevăzută cu vinovăția prevăzută de lege.

Împotriva acestei soluții, a formulat plângere reclamantul, respinsă prin Ordonanța din data de 13.07.2020 a prim-procurorului Parchetului e pe lângă Judecători Iași.

În drept, potrivit art. 1357 C. civ., (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

De asemenea, potrivit art. 1381 C. civ., (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor, iar potrivit art. art. 1385 C.civ., (1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Față de obiectul cererii, instanța reține ca incidente și următoarele dispoziții privind apărarea drepturilor nepatrimoniale:

Art. 73 – Dreptul la propria imagine: (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

Art. 75 – Limite: (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

Art. 252 C.civ.- Ocrotirea personalității umane – Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

Astfel, instanța reține că dreptul la demnitate nu este definit în mod expres de către legiuitorul român, întrucât domeniul demnității se analizează prin raportare la o serie de valori morale, care țin de comportamentul și caracterul propriu al persoanei. Altfel spus, nefiind impus un etalon al demnității, interesează în cauza concretă observarea valorilor învederate de către reclamant, având în vedere că, tocmai în considerarea acestora, reclamantul s-a considerat lezat în demnitatea sa.

Analizând întrunirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale în cazul de față, în ceea ce privește fapta ilicită imputată pârâților, respectiv formularea unor acuzații nefondate, instanța reține cu titlu prealabil că, potrivit art. 28 alin. (1) C.proc.pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Autoritatea (puterea) de lucru judecat este un principiu unanim recunoscut si aplicat ca atare în dreptul procesual – penal și civil, reprezentând caracteristica hotărârilor judecătorești definitive de a căpăta puterea lucrului judecat, bucurându-se, astfel, de o prezumție absolută de adevăr juridic.

În ceea ce privește Încheierea de soluționare a plângerii împotriva soluției de clasare, instanța apreciază că această hotărâre nu se poate bucura de o autoritate de lucru judecat deplină, întrucât nu se circumscrie unei judecați pe fond (deși jurisprudența Curții Constituționale transformă procedura de cameră preliminară într-o judecată propriu-zisă, guvernată de principiile oralității, contradictorialității, nemijlocirii, ca garanții ale unui proces echitabil), dar a fost pronunțată de o instanta de judecată, fără ca părțile să invoce și să probeze aspecte sau împrejurări noi care să nu fi fost avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, astfel încât nu poate fi asimilată unei soluții date de procuror.

(…)

În ceea ce privește proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând că prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simplă existența a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. În acest sens, instanța constată că formularea unor acuzații de natura celor ce au făcut obiectul plângerii penale, pentru fapte de natură sexuală sau împotriva libertății persoanei este de natură să cauzeze suferințe intense de natură psihică/morală unei persoane care, deja, era în proces de adaptare la un handicap fizic grav, fiind în incapacitate de a-si asigura singur toate sau o parte din necesitățile vieții individuale sau sociale normale.

Astfel, prin faptele ilicite, pârâții au produs un prejudiciu reclamantului, prejudiciu constând nu numai în rușinea publică și lezarea demnității și a reputației acestuia, dar și în punerea acestuia în situația de a-și dovedi nevinovăția în fața organelor de anchetă, inclusiv prin invocarea handicapului fizic de care suferă.

Mai mult, autorul faptei ilicite, fiind o persoană față de care reclamantul nutrea sentimente de afecțiune, a fost de natură a agrava suferința acestuia.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate specifică, instanța constată că fapta ilicită a determinat lezarea dreptului la reputație, demnitate și onoare al reclamantului, acesta fiind pus în situația de a întreprinde multiple demersuri, inclusiv juridice, pentru încetarea faptei ilicite, pentru o perioadă considerabilă de timp.

Analiza suferinței suferite de reclamant se face prin raportare la starea afectivă și de sănătate a acestuia, la faptul că s-a văzut angrenat, alături de familia sa, într-o anchetă penală.

În ceea ce privește vinovăția, instanța apreciază că pentru existența infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că sesizarea în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală este nereală, mincinoasă, cu alte cuvinte făptuitorul trebuie să fie de rea credință, să știe că persoana cu privire la care a formulat plângerea este nevinovată.

În cadrul procesului penal, în ceea ce îl privește pe pârâtul C__, s-a reținut că nu se poate reține că acesta a acționat cu credința că acuzațiile pe care le aduce sunt nereale, în sensul cerut de legea penală, neputându-se reține intenție sa directă.

Însă, instanța apreciază că sunt îndeplinte condițiile pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâtul C__ și a pârâtei B__, respectiv există fapta ilicită – constând în anumite acuzații penale nefondate, culpa – ca formă a vinovăției, prejudiciu moral (atingere adusă renumelui, imaginii) și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral cauzat reclamantului.

Astfel, deși este adevărat că pârâtul C s-a încrezut în afirmațiile fiicei sale, în contextul concret al părăsirii neașteptate a domiciliului de către aceasta, minoră la acea dată și a îngrijorării firești a părintelui cu privire la siguranța sa, instanța nu poate ignora perseverența pârâtului în continuarea demersului judiciar, în ciuda luării la cunoștință, atât de handicapul fizic de care suferea reclamantul, cât și de implicarea asumată și conștientă a fiicei în relația respectivă. În acest sens, instanța are în vedere inclusiv înregistrarea audio-video depusă la dosar de către reclamant din care rezultă fără putință de tăgadă că pârâta B___ se afla la domiciliul reclamantului de bunăvoie.

De asemenea, instanța are în vedere consecințele juridice de natură penală pe care o plângere penală este de natură să le producă și pe care pârâtul și le-a asumat cu ușurință, în mod deliberat.

În ceea ce o privește pe pârâta B_, deși minoră la momentul respectiv, aceasta cunoștea caracterul neadevărat al susținerilor sale, pe care le-a formulat probabil de rușine sau de frica de a fi pedepsită de tatăl său. Or, aceasta împrejurare nu este suficientă pentru a justifica consecvența în susținerea unor aspecte nereale, în ciuda probelor administrate. Caracterul judiciar, oficial, al demersurilor tatălui său și consecințele de natură penală pe care aceste susțineri le poate genera au fost înțelese și acceptate cu ușurință de către pârâtă, chiar și după împlinirea vârstei majoratului, nerecunoscând în niciun moment caracterul mincinos al celor afirmate, asumându-și în acest mod tragerea la răspundere penală a reclamantului. (…)

Or, a nu sancționa conduita abuzivă a pârâților care au susținut în mod repetat și neîntemeiat în fața organelor judiciare aspecte neadevărate, înseamnă a încuraja manifestarea unor astfel de conduite ilicite, cu consecința încălcării demnității și a reputației celor vizați.

Pe de altă parte, pentru stabilirea corectă a contribuției persoanelor implicate, se impune ca instanța să aibă în vedere și conduita reclamantului, în vârstă de 26 de ani la acea dată, care potrivit propriilor recunoașteri, a cunoscut starea de minoritate a pârâtei și cu toate acestea, a hotărât să o ia de la domiciliu acesteia, fără consimțământul și știrea părinților. De asemenea, din cuprinsul înregistrării audio video depusă la dosar, rezultă că acesta a refuzat să aducă la cunoștința pârâtului C____ locul unde aceasta se află, solicitând totodată părinților săi același lucru. Or, toate aceste împrejurări, chiar în contextul consimțământului minorei, au fost de natură a determina îngrijorarea, chiar panica justificată a părinților acesteia, ceea a contribuit în mod evident la adoptarea hotărârii de a apela la sprijinul poliției.

Totodată, instanța se va raporta inclusiv la nivelul de instruire și de educație al pârâților, îndeosebi în ceea ce îl privește pe pârâtul C___, acesta acceptând ca reale, cel puțin într-o etapă incipientă, relatările fiicei sale, în ciuda argumentelor logice și evidente furnizate pe parcursul anchetei penale.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanța reține că acoperirea prejudiciului moral trebuie să presupună o justă evaluare a compensației sau satisfacției acordate persoanei vătămate, nefiind în măsură a compensa în întregime pierderea suferită, de altfel nici nu ar fi posibil a se stabili cu certitudine ce sumă ar putea acoperi în întregime o asemenea suferință, dar este în măsură a atenua urmările faptei. Instanța va avea în vedere așadar criteriul general reținut de CEDO, respectiv cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora, despăgubirile trebuind sa prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusa (cauza Tolstoy Miloslavsky).

Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și Consiliul Europei (Protocolul 11 al Convenției Europene privind Drepturile Omului din 1994) recomandă indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimente de inferioritate, sau în caz de limitare a anumitor activități recreative (teatru, activități sportive, etc.).

Analiza traumei suferite de reclamant se face prin raportare la starea afectivă a acestuia, la handicapul fizic preexistent, la sentimentele de afecțiune și de încredere existente, dar și la impactul pe care formularea unei plângeri penale le produce asupra unui individ și care sunt de natură să urmărească subconștientul victimei mult timp și pot determina deformări la nivelul conștientului.”

Comments

comentarii