Directorul tehnic al firmei de pază și protecție PP Protect Security, Ionel Melian Rusu, a arătat pentru Clujust.ro cum ar trebui să își protejeze clujenii locuințele și care sunt cele mai eficiente metode de securitate.
În contextul în care periodic primim știri de la Poliție despre spargeri de locuințe, mai ales în perioada vacanțelor, am stat de vorbă cu un specialist în prevenirea și combaterea acestor fapte pentru a veni în ajutorul clujenilor și nu numai. Mai întâi, să vedem care sunt componentele unui sistem de protecție eficient.
”Din studiile care s-au făcut, acolo unde există un sistem de alarmă și este stickerul cu obiectiv protejat de o anumită firmă, se reduce efracția cu 60%. Unde există și un sistem de supraveghere video, siguranța crește cu încă 20%. Partea de supraveghere video este bună pentru obiectivele rezidențiale, venind în completare la partea de detecție și avertizare la efracție. În schimb, dacă este doar supraveghere video, vezi doar că a fost cineva acolo și ți-a spart locuința. Este indicat să folosim sistem de alarmă cu sirenă de exterior, completat de supraveghere video și, eventual, un control acces.
Noi încercăm să promovăm protecția pe exterior a obiectivelor. De exemplu, sunt detectori de mișcare care se montează pe exteriorul geamului și fac perdea numai pe zona de șpalet. În momentul în care se aproprie cineva de zona respectivă, se declanșează automat alarma, fără ca respectivul să mai ajungă în interiorul obiectivului. Acesta e un avantaj foarte mare. Fie că e bloc sau casă, promovăm acest sistem cu detector de prezență de exterior.”, ne-a spus directorul tehnic PP Protect, Ionel Melian Rusu.
În unele cazuri, spargerile s-au dat cu chei potrivite, dar și pentru asta există leac. ”Dacă ai elementul de detecție de care vă spuneam și care face perdea în zona ușii, degeaba ai cheie, deoarece când te apropii de ușă se declanșează sistemul. Detectorii uzuali sau comuni sesizează prezența în momentul în care infractorul e înăuntru, nu când se apropie de geam sau ușă. Atunci timpul de reacție e întârziat.
Se folosesc detectori de mișcare pe fir și detectori de mișcare wireless, care chiar dacă sunt bruiați, în momentul în care centrala de alarmă își pierde conexiunea, se transmite în dispecerat un mesaj de ”lost of supervision în zona x”, pe care noi îl tratăm ca și alarmă.”, a precizat Melian Rusu.
Costurile protecției
În ceea ce privește prețul pentru un sistem de protecție, acesta diferă în funcție de tipul de locuință și de dorințele clienților. Se plătește sistemul la instalare, iar după cuplarea la dispecerat se achită un abonament lunar.
”De exemplu, un sistem minim la un apartament de 2 camere la un etaj intermediar costă între 700-1000 de lei. La parter poate ajunge la 1000-1500 lei. Prețul diferă și în funcție de tipul de detector folosit în execuția lucrării.
La case diferă în funcție de mărime, de numărul de geamuri, numărul de încăperi, în funcție de ce dorește clientul să facă cu acel sistem. De exemplu, putem să transmitem alarmele să le vedem și noi în dispecerat și pe un telefon prin SMS sau e-mail. Putem să comandăm din centrală funcții suplimentare: închidere/deschidere a ușilor. Costul poate crește până la căteva zeci de mii de lei.”, a spus directorul tehnic PP Protect.
Abonamentul lunar la persoane fizice este 60 de lei, cu TVA inclus, în care sunt incluse toate alarmele și service gratuit pe toată durata contractului. PP Protect are în jur de 1800 de abonați casnici.
Casa ca o fortăreață
Cel mai complex echipament instalat de PP protect Security este la o casă care a avut o tentativă de spargere, pe strada Aurel Gurghianu (cartier Europa). Casa are detecție pe exterior, detecție pe interior, supraveghere video și control acces.
”E o fortăreață, dar oamenii stau liniștiți. În momentul în care ei sunt în interior, pot să-și armeze exteriorul și nu mai poate să intre chiar cu ei în casă.”, spune Rusu. Familia respectivă este pățită. ”Domnul mi-a povestit că erau la etajul casei și soția auzit mișcări în zona parterului. De pe scări a obcervat o siluetă care semăna mult cu cea a copiluui. I-a spus să meargă la culcare că mâine are școală. Când s-au trezit dimineața, jos era ras, gol, de electrocasnice, bijuterii, telefoane. Atunci, pentru ei nu a mai contat cât investesc în sistemele de detecție și avertizare în caz de efracție. Atunci, cu toate că tu ești în casă, te miști, mergi la toaletă, dacă exteriorul este armat, stai foarte liniștit că peste tine nu mai intră nimeni în casă”, ne-a povestit directorul tehnic.
Echipamentele sunt testate de angajații firmei de pază
Directorul tehnic PP Protect a precizat că fiecare echipament este testat de mai multe ori și în diferite moduri în atelierul companiei. Acest lucru se întâmplă din cauza evoluției continue a echipamentelor și a softurilor din domeniul securității. ”Le testăm pentru că ele avansează în fiecare moment și după cum ați observat nu montăm nimic fără să testăm. Avem și o zonă de atelier, chiar și pe clădire avem cabluri pentru testele camerelor video, avem o zonă pentru testele de alarmă.”
Potrivit lui Melian Rusu, din punct de vedere al dispeceratului, PP Protect se află în primele două-trei firme de securitate din țară. Cu ajutorul unei firme de IT din Arad, PP Protect își dezvoltă în permanență softul de dispecerat și aplicația realizată la comandă. ”Am reușit să facem legătură între softul de dispecerat – partea de verificare și coordonare a echipajelor de intervenție Deci se primește alarma în dispecerat, se transmite automat atât pe telefonul agentului de intervenție, cât și pe GPS-ul mașinii de intervenție, care îl duce direct la obiectiv. Acum dorim ca orice alarmă, unde existăși supraveghere video, automat să ne deschidă și partea de video din locațiile respective.”
Melian Rusu: ”Hoții nu se ating de obiectivele noastre”
Directorul tehnic susține că PP Protect este singura firmă de pază din Cluj care poate trimite două-trei echipaje la o intervenție și să nu lase descoperite restul zonelor din oraș: ”Am și uitat de când nu am mai avut o spargere deoarece avem un număr mare de echipaje de intervenție împărțite pe zone din oraș și timpul de intervenție este scurt. Chiar am auzit discuții în unele cercuri că hoții nu se ating de obiectivele noastre datorită faptului că riscă să fie prinși. Hoții știu care sunt obiectivele păzite de noi. Am avut o situație la Carrefour în care am dat sprijin pazei de acolo cu două echipaje de intervenție plus agenții de pază din Polus, fiind un grup de vreo opt hoți. Și ne-au spus:Voi nu aveți contract aici. Vă dați seama că sunt informați. Știau că avem unele magazine din centrul comercial, dar nu și Carrefour. Ei știu fiecare firmă câte echipaje are, dacă sunt bine distribuite, dacă au avut tentative de spargere și dacă au ajuns rapid.”
(Articol realizat în colaborare cu Ionuț Grindean, student la Jurnalism, anul II)