fbpx

Cum au fost exploatate în Irlanda două minore de către o familie din Turda. Fiul era loverboy. Pedepse reduse la CA Cluj

Două minore din Bistrița-Năsăud și Maramureș au fost ”vrăjite” de un tânăr ”loverboy” din Turda, care împreună cu părinții lui le-a dus într-un oraș din Irlanda, unde le-au pus să fure din magazine, iar pe una să se și prostitueze. Cei trei inculpați au fost condamnați recent de Curtea de Apel Cluj, care le-a redus pedepsele primite la fond.

Rostaș Genever Florin, Silaghi Angela și Rostaș Gimi Adrian – tată, mamă și fiu sunt inculpații din acest dosar penal de trafic de minori, început în 2016 și ajuns la final.

Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul lunii mai 2014, prin intermediul site-ului de socializare Facebook, partea civilă V.D.A, la momentul respectiv în vârstă de 15 ani, a fost contactată de către inculpatul R.G.A, în vârstă de 19 ani.

După ce a convins-o de ”iubirea” lui, fata și cei trei Rostaș au plecat împreună din România în Irlanda, în orașul Navan.

”Din actele dosarului rezultă că din momentul în care persoana vătămată V.D.A a fost indusă în eroare de către inculpatul R.G.A cu privire la scopul recrutării ( metoda “ loverboy” ) și a decis în conștiința ei să aibă o relație de concubinaj cu inculpatul R.G.A, acesta din urmă în toată perioada exploatării efective din orașul Navan Irlanda a avut o mare influență asupra persoanei vătămate V.D.A și în special asupra hotărârilor pe care victima minoră trebuia să le ia în raport cu persoana sa.

În cele mai multe cazuri în perioada exploatării inculpații R.G.F și S.A_ îi propuneau persoanei vătămate V.D.A diferite acțiuni pe care aceasta ar fi trebuit să le realizeze iar persoana vătămată V.D.A discuta tot timpul cu inculpatul R.G.A cu privire la deciziile ce trebuiau luate.

În timp ce persoana vătămată V.D.A și cei trei membri ai familiei Rostaș se aflau în orașul Navan din Irlanda, aceștia din urmă, încă de la începutul conviețuirii lor în apartamentul din orașul Navan, Irlanda ( ulterior datei de 23.09.2014 ) i-au solicitat persoanei vătămate V.D.A să se deplaseze împreună cu inculpatul R.G.F la furat de bunuri prin diferite magazine din orașul Navan.

Încă de la bun început cei 3 inculpați au hotărât să o trimită la furat de bunuri din magazine pe persoana vătămată V.D, însoțită de către inculpatul R.G.F tocmai datorită faptului că persoana vătămată era minoră iar în cazul în care aceasta ar fi fost prinsă în flagrant de către autoritățile judiciare din Irlanda, acestea din urmă nu i-ar fi făcut nimic persoanei vătămate din acest motiv.

La convingerea persoanei vătămate V.D că ea trebuie să păstreze tăcerea a contribuit atașamentul emoțional pe care îl avea minora față de inculpatul R.G.A ce avea la bază folosirea metodei “ loverboy ”, atașament reiterat cu ocazia fiecărei declarații date de minoră în fața instanței.

Întrucât persoana vătămată V.D.A_ s-a opus solicitării de a merge la furat de bunuri prin magazine împreună cu inculpatul R.G.F, inculpații S.A., R.G.F și R.G.A au început să-i reproșeze persoanei vătămate V.D.A  în vârstă de doar 15 ani că ,, ea nu este bună de nimic, că ea nu merită să facă parte din familia lor ”, o jigneau făcând-o ,, proastă și nebună ” .

Datorită faptului că persoana vătămată V.D.A_ se afla singură în Irlanda fără niciun sprijin din partea familiei sale și a faptului că nu cunoștea limba engleză, persoana vătămată  a acceptat să meargă cu inculpatul R.G.F la furat din magazine dându-și seama că îi va fi greu dacă nu răspunde solicitărilor celor 3 membri ai familiei Rostaș.

Ca urmare a solicitărilor celor 3 inculpați , persoana vătămată V.D.A în perioada septembrie 2014 – aprilie 2015 aflată sub imperiul constrângerii morale s-a deplasat, împreună cu inculpatul R.G.F de circa 20-30 de ori la furat din magazinele situate pe raza teritorială a orașului Navan din Irlanda și în aceste situații persoana vătămată V.D.A și inculpatul R G F au sustras bunuri de valoare, respectiv parfumuri, haine etc.

Inculpații R.G.F și S:A i-au înmânat încă de la debutul activității infracționale a persoanei vătămate V.D.A o geantă special concepută și căptușită în interior cu o folie de staniol tocmai pentru ca persoana vătămată V.D.A să poată să sustragă bunuri împreună cu inculpatul R.G.F  din magazinele din orașul Navan, prin eludarea sistemelor de securitate atașate și pe bunurile efectiv sustrase.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că persoana vătămată V.D.A a fost învățată de către inculpatul R.G.F_ să dezlipească codul de bare atașat pe fiecare bun ce urma să fie sustras, să introducă bunurile sustrase în geanta special concepută pentru sustragerea de bunuri și să părăsească incinta magazinelor cu bunurile furate asupra sa.

Constatăm că din înscrisul de la fila 41 din vol I al dosarului de urmărire penală rezultă că persoana vătămată V.D.A a fost reținută de către poliția irlandeză, în perioada octombrie  – decembrie 2014, pentru comiterea de furturi din magazine comise pe raza orașului Navan de cel puțin 6 ori , respectiv la datele de 12.10.2014, 29.10.2014, 17.11.2014, 17.11.2014, 18.11. 2014, 10.12.2014 dar datorită faptului că ea era minoră poliția irlandeză nu a luat alte măsuri împotriva sa, cu excepția audierii sale cu privire la furturile comise și predarea minorei către Agenția irlandeză pentru protecția copilului ( Tusla ) care ar fi întrep ri ns măsurile legale pentru asigurarea bunăstării și protecției acesteia.”, se arată în dosar.

După un an, loverboy-ul a găsit o altă victimă pe Facebook.

”În cursul lunii august 2015, inculpatul R.G.A în timp ce se afla în Irlanda a contactat-o pe facebook pe minora V.S., ce se afla la momentul respectiv la domiciliul său situat în comuna Sălsig,, județul Maramureș și i-a comunicat acesteia că dorește să aibă o relație de iubire cu aceasta. Inițial minora i-a comunicat inculpatului că la momentul respectiv minora se afla deja într-o relație cu o altă persoană de sex masculin dar inculpatul R.G.A a insistat ca ei doi să se cupleze.

În cursul lunii septembrie 2015 inculpatul R.G.A i-a trimis persoanei vătămate V.S suma de 50 de euro, prin intermediul serviciului de transfer bani pus la dispoziție de către Western Union. Respectiva sumă de 50 de euro a reprezentat un pretins cadou al inculpatului R.G.A în favoarea minorei V.S.

Împrejurarea trimiterii acestei sume de bani a fost comunicată de către inculpatul R.G.A, prin intermediul unui mesaj trimis prin facebook persoanei vătămate V.S, deși aceasta din urmă i-a comunicat inculpatului că nu îi trebuie nici un ban din partea lui.

În aceeași zi persoana vătămată v s-a deplasat la un punct Western Union din comuna Sălsig, și a constatat că într-adevăr inculpatul R.G.A îi trimisese respectiva sumă de bani.

La o scurtă perioadă de timp, tot în cursul lunii septembrie 2015, inculpatul R.G.A însoțit de către inculpatul R.G:F s-a deplasat din Irlanda în România, direct la domiciliul minorei situat în comuna Sălsig,, județul Maramureș pentru ca împreună să o convingă  pe minora V.S să îi fie soție inculpatului RGA conform tradiției etniei rrome.

(…._

Odată ajunși în orașul Navan din Irlanda, după circa 3 zile, respectiv în jurul datei de 25.09.2015, minora V.S a cunoscut-o pe inculpata S.A. (mama – n.red) și toți au locuit împreună într-un apartament.

După circa 3 – 4 zile de stat în apartamentul din Irlanda, la întrebarea minorei V.S adresată inculpatului R.G.A cu privire la momentul reîntoarcerii în România inculpatul R.G.A i-a comunicat minorei că ei nu se pot întoarce în România decât după ce ambii fac rost de bani pentru drum.

După circa 2 săptămâni minora i-a cerut din nou inculpatului R.G.A să se deplaseze în România dar inculpatul  i-a comunicat minorei că minora trebuie să „ meargă afară ”. Inițial minora a crezut că cei doi vor merge la plimbare prin orașul Navan și s-a îmbrăcat cu haine normale. În acel moment inculpatul R.G.A i-a comunicat minorei că în cazul în care se va îmbrăca în acest mod nu o va lua nimeni. În acel moment minora V.S a realizat că inculpatul R.G.A îi cere să practice prostituția pe stradă.

Minora V.S_ i-a precizat inculpatului R.G.A că ea nu dorește să practice prostituția iar inculpatul R.G:A a luat un cuțit de bucătărie și a tăiat-o pe aceasta în zona gambei piciorului drept. Cu respectiva ocazie inculpatul R.G:A. a început să o bată pe minoră și să o constrângă pe aceasta să practice prostituția.

Ulterior toți cei 3 inculpați au constrâns-o fizic și moral pe minora V.S. să accepte să practice prostituția la stradă menționându-i că din această activitate se câștigă mulți bani.

În această primă perioadă a exploatării, ce a debutat spre sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2015, ca urmare a refuzului de a practica prostituția, minora V.S a fost constrânsă să fure din magazinele din orașul Navan, inculpații  fiind persoanele care îi indicau minorei magazinele din care acesta trebuia să fure.

Minora V.S a fost constrânsă să fure bunuri din magazine împreună cu inculpatul R.G.A care i-a aplicat și numeroase lovituri cu palmele sau pumnii pentru a o determina să fure împreună cu el.

La fel ca și în cazul persoanei vătămate VD.A, inculpații i-au comunicat persoanei vătămate V.S că nu trebuie să îi fie frică să fure bunuri din magazine întrucât ea este minoră și autoritățile judiciare nu îi pot face nimic dacă o vor prinde în flagrant.”, au precizat procurorii DIICOT.

Încercări de împiedicare a aflării adevărului, inclusiv printr-un avocat

Porivit anchetatorilor, ”din procesele – verbale întocmite la datele de 25.08.2016, 07.09.2016 și 08.09.2016 toate din vol I de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO BN rezultă că ulterior arestării celor 3 inculpați în prezenta cauză, rudele celor 3 inculpați, printre care numiții R.F.B și R.L, au început să exercite presiuni psihice asupra părinților persoanei vătămate V.D. dar și asupra acesteia din urmă pentru ca persoană vătămată V.D. să își retragă declarațiile din prezenta cauză, să prezinte o altă versiune a evenimentelor petrecute în Irlanda, totul în scopul împiedicării organelor judiciare de a afla adevărul în prezenta cauză și pentru ca inculpații să scape de răspundere penală.

De exemplu din procesul – verbal întocmit la data de 25.08.2016 rezultă că martorul V.R., tatăl biologic al persoanei vătămate V.D a fost amenințat la data de 24.08.2016 într-o piață din Cluj-Napoca de către o persoană de sex masculin cunoscut cu numele de Romi, verișor de-al inculpatului R.G.F că această persoană va lua bani de la o persoană pe nume “ V ” din Turda, va apela la un prieten rus, care va pune dinamită sub autoturismele și sub locuința familiei persoanei vătămate V.D.

Cu aceeași ocazie numitul Romi a mai spus că membrii familiei persoanei vătămate V.D nu vor rămâne nepedepsiți deoarece “ 10 șmecheri nu puteau minți cu a mințit fata lor D. ”.

În tot acest timp martorii V.R și V.V se aflau într-un autoturism de frică să nu fie bătuți de către această persoană pe nume Romi, neavând curaj să iasă din respectivul autoturism.

Din procesul – verbal întocmit la data de 07.09.2016 rezultă că la data de 07.09.2016, în jurul orei 04.00, în târgul din orașul Cluj-Napoca,  în timp ce martorii V.R și V.V se aflau într-o mașină și dormeau, au fost treziți din somn de către numiții R.F.B și R.L care le-au solicitat să îi însoțească în Bistrița pentru a se deplasa împreună cu persoana vătămată V.D la organele de anchetă din Bistrița pentru ca persoana vătămată V.D să își retragă declarațiile date în cauză și să prezinte o altă variantă, mincinoasă de această dată, a evenimentelor care s-au petrecut în Irlanda.

Numiții R.F.B și R.L de la momentul respectiv i-au contactat de mai multe ori pe martorii V.R și V.V cu același scop și au insistat ca persoana vătămată V.D să se prezinte la sediile organelor judiciare și să își retragă declarațiile incriminatoare. Cu aceste ocazii cele două rude ale inculpaților au menționat de mai multe ori că ei sunt reprezentați de către un apărător ales, în scopul intimidării părinților persoanei vătămate V.D.

Din procesul – verbal întocmit la data de 08.09.2016 rezultă că la data de 07.09.2016 numiții R,FB și R.L s-au prezentat din nou în locația unde se aflau martorii V.R și V.V dar de această data au fost însoțiți de către o persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind avocatul ales al inculpaților..

Cu ocazia purtării acestor discuții, martorii V.R și V.V au menționat de mai multe ori că ei nu doresc ca persoana vătămată V.D să își retragă declarațiile din prezentul dosar și că aparținătorii și apărătorul ales să se adreseze procurorului de caz din Bistrița și că ei nu mai doresc să fie abordați de rudele celor 3 inculpați pe acest subiect.

În acel moment persoana care s-a recomandat ca fiind avocatul ales al celor 3 inculpați i-a întrebat pe cei doi martori V.R și V.V dacă cineva le-a interzis acestora să nu comunice cu rudele celor 3 inculpați iar martorii  i-au răspuns că un avocat, fără a preciza vreun nume, le-a interzis să discute cu aceste rude sau cu inculpații.

Imediat după, persoana de sex masculin care s-a recomandat avocatul celor 3 inculpați i-a menționat martorului V.R. că îi va face acelui avocat care i-a dat sfatul să nu vorbească cu inculpații și cu rudele lor un referat, fără a cunoaște identitatea acestui avocat al persoanei vătămate.

S-a apreciat că prin această stratagemă s-a încercat și mai mult intimidarea martorilor V.R și V.V în același scop al convingerii persoanei vătămate V.D să își retragă declarațiile din prezenta cauză tocmai datorită faptului că numitul V.R_ nu a precizat care ar fi identitatea avocatului persoanei.

Totodată s-a constatat că la data de 08.09.2016 a fost audiată în calitate de martor numita M.L., ultima potențială victimă a inculpatului R.G.A, persoana care folosește numărul de telefon …..

Din declarația acestei martore rezultă că inculpatul R.G.A în cursul lunii august 2016 a folosit aceeași metodă cunoscută sub numele de “ loverboy ” în raport cu martora M.L. în scopul transportării acesteia în Irlanda în paralel și în aceeași perioadă cu „ negocierile de amor “ purtate de către inculpatul RGA cu minora O.I.A astfel cum am arătat mai sus.”

Testarea cu tehnica comportamentului simulat

În cazul tânărului ”loverboy”, anchetatorii au folosit o tehnică specială de investigare:

”La data de 19.09.2016 procurorul de caz a dispus prin Ordonanță testarea celor 3 inculpați cu tehnica comportamentului simulat și au fost delegați specialiștii din cadrul IPJ Cluj pentru aducerea la îndeplinire a acestor activități.

Testarea cu tehnica comportamentului simulat a fost efectuată iar aceasta se află la fila 317 din vol III.

Din raportul de expertiză crimialistică nr. 310.508 din 30.09.2016 întocmit de către MAI – IPJ Cluj – Serviciul Criminalistic rezultă că cei inculpații R.G.F și S.A la întrebările relevante cauzei au dat răspunsuri care au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Cu privire la inculpatul R.G.A s-a constatat că specialiștii din cadrul IPJ Cluj au apreciat că diagnosticul în cazul acestui inculpat este de imposibilitatea pronunțării după ce inculpatul R.G.A și –a modificat unul dintre răspunsuri la întrebarea cu nr. 8 din “ nu „  în „ da „ în condițiile în care întrebarea era dacă inculpatul R.G.A a cunoscut împrejurarea că părinții săi le însoțea pe persoanele vătămate V.D. și V.S la furat din magazine.”, se arată în dosar.

Inculpații au dat vina pe fete

Apărătorii inculpaților au susținut urmtăoarele: ”modul si felul in care cele doua persoane vătămate s-au manifestat reprezintă o contradicție – atat de natura morala (a acestora) dar mai ales, de natura umana. Motivam cele arătate mai sus, prin prisma faptului ca, este vădit imoral modul in care cele doua persoane vătămate au înțeles sa colaboreze si sa se manifeste intr-o prima etapa – împotriva soților Rostas/Silaghi – ca urmare a faptului ca R.G.A a încetat relația cu acestea, dar si caracterul profund imoral al celor 2 persoane vătămate este evident – acestea clamând o stare de fapt prin care ar fi trecut, iar pe de alta parte, in fata instanței arătând ca nu ar fi formulat plângere niciodată daca R.G.A nu s-ar fi despărțit de ea (V.D.A -cu care R.G.A are un copil), dar si V.S. care are mai multe plângeri penale similare împotriva altor persoane iar când aceasta a fost întrebata de instanța pentru a lamuri aceste aspecte – a răspuns insolent si sfidător instanței – cele doua dovedind astfel, doar urmărirea obținerii unor răzbunări meschine si eventual diferite sume de bani din partea celor 3 inculpați.”

Magistrații Curții au redus pedepsele

”În faza de judecată a apelului, s-a procedat la suplimentarea probațiunii, fiind audiat, la solicitarea inculpaților, martorul L.R.C. Acesta a arătat faptul că locuiește în Anglia, a lucrat împreună cu inculpatul R.G.A și a cunoscut familia inculpaților. A negat faptul că fetele au fost trimise la furat, a arătat că inculpații se întrețineau din muncă cinstită, iar fetele au avut, pe rând, câte o relație de concubinaj cu inculpatul R.G.A_. A aflat că V.D a fost prinsă o dată de poliție, dar nu știe motivul.

Inculpații și-au construit apărarea, în sensul că persoanele vătămate minore au declarat mincinos, pentru a obține diferite foloase – fie materiale, cum este cazul lui V.S.,  fie pentru ca inculpatul RG.A să reia relația de concubinaj, cum este cazul lui V:D.

Celelalte probe administrate la solicitarea apărării au dovedit faptul că ambele persoane vătămate au fost identificate și atrase în relația cu inculpatul RGA de către familia inculpaților, fetele minore implicându-se , pe rând, de bună voie într-o relație de concubinaj cu inculpatul RGA.

Apoi, martorii din anturajul inculpaților au învederat faptul că relațiile de concubinaj au fost reale, bazate pe sentimente de iubire între inculpatul R.G.A și cele două minore și că toți inculpații au lucrat legal în Irlanda și au obținut venituri din muncă, fără a exploata în vreun fel minorele.

Ipoteza avansată de inculpați, a unei așa – zise conspirații a victimelor, care să îi acuze pe ei pe nedrept, nu arte nicio susținere probatorie și este infirmată de probatoriul anterior menționat.

Nu există niciun argument pentru a pune la îndoială credibilitatea victimelor . Persoana vătămată V.D.A a fost reținută de către poliția irlandeză, în perioada octombrie  – decembrie 2014, pentru comiterea de furturi din magazine comise pe raza orașului Navan de cel puțin 6 ori , respectiv la datele de 12.10.2014, 29.10.2014, 17.11.2014, 17.11.2014, 18.11. 2014, 10.12.2014 dar datorită faptului că ea era minoră poliția irlandeză nu a luat alte măsuri împotriva sa, cu excepția audierii sale cu privire la furturile comise și predarea minorei către Agenția irlandeză pentru protecția copilului care ar fi întrep ri ns măsurile legale pentru asigurarea bunăstării și protecției acesteia.

Ambele minore nu cunoșteau limba engleză, ceea ce au sustras sau banii obținuți din cerșit era predat inculpaților cu care conviețuiau în același imobil , fiind exclusă posibilitatea ca vi c timele să fi avut ele inițiativa de a comite actele de cerșetorie și de furt , așa cum au susținut inculpații . Victimele au prezentat modul în care au fost determinate, supravegheate, constrânse fizic și psihic să comită actele antisociale pe teritoriul Irlandei, în scopul obținerii de foloase materiale în beneficiul inculpaților.

Din această perspectivă, apelurile inculpaților care solicită a se dispune o soluție de achitare, pe oricare din temeiurile de drept invocate, nu pot fi primite , de vreme ce conduita inculpaților, descrisă în actul de acuzare și dovedită cu probele administrate, îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reținute .

În ce privește solicitarea subsidiară a inculpaților, de reindividualizare a pedepselor, aceasta este apreciată admisibilă.

Nu există argumente pentru a se reține în cauză circumstanțe atenuante, cu efectul reducerii pedepselor aplicate sub valorile minimului special. Conduita procesuală a inculpaților, de a se prezenta pe parcursul procesului la termenele de judecată, de a respecta condițiile și obligațiile aferente măsurilor preventive, nu justifică în sine reținerea vreunei circumstanțe atenuante.

Însă dată fiind în concret conduita infracțională și consecințele produse, se pot aplica inculpaților pedepse la valoarea minimului special prevăzut de lege , care este de 5 ani închisoare.”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, pedepsele de la fond – de 8 ani, 8 ani și 7 ani și 4 luni închisoare – au fost reduse la 6 ani și 8 luni închisoare pentru fiecare inculpat.

De asemenea, inculpații au fost obligați la plata în solidar a câte 6.000 euro către cele două părți civile, cu titlu de daune morale.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns