clujust.ro

Cum a câștigat Anamaria Prodan în instanță 350.000 euro de la fotbalistul Dennis Man

Tribunalul Ilfov i-a dat dreptate agentei Anamaria Prodan în procesul contra fotbalistului Dennis Man, pe care l-a reprezentat în trecut. Sentința poate fi atacată cu apel.

 

”Obligă pârâtul (Denis Man – n.red) la plata către reclamantă (Anamaria Reghecampf – n.red) a sumei de 350.000 euro (echivalent în lei la data plăţii), reprezentând penalităţi contractuale şi precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume calculată de la 27.05.2021 (data comunicării acţiunii) şi până la achitarea efectivă a debitului.”, se arată în minuta sentinței.

”Litigiu de pe rolul Tribunalului Ilfov a vizat raportul contractual dintre Anamaria Reghecampf și Dennis Man. Mai exact, sportivul de performanță a semnat, la data de 04.09.2016, un contract de intermediere valabil pe o durată de cinci ani cu agentul de jucători în cadrul căruia s-a instituit o clauză de exclusivitate în favoarea agentului referitoare la negocierea și încheierea viitoarelor contracte sportive ale jucătorului. De asemenea, părțile au instituit o clauză penală în valoare de 350.000 euro în cazul în care una dintre ele nu respectă prevederile contractului de intermediere. Deoarece jucătorul a încheiat un contract sportiv cu o echipă profesionistă prin intermediul unui alt agent de jucători, Anamaria Reghecampf a solicitat obligarea acestuia la plata clauzei penale.”, a explicat avocatul Sabin Gherdan pe site-ul dreptulsportului.ro

Motivarea instanței:

”Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În fapt, între reclamanta-pârâtă A.I.P., în calitate de mandatar/intermediar și pârâtul-reclamant D.M., în calitate de client/jucător de fotbal s-a încheiat un contract de reprezentare înregistrat sub nr. 5 din 04.09.2016 pe o durată de 60 de luni în vigoare de la data de 04.09.2016 până la data de 04.09.2021 (f. 9-10 vol. I), contractul fiind semnat și însușit de ambele părți prin semnătură.

Potrivit art. 3 din contract, drepturile de reprezentare au fost acordate agentului de jucători (reclamantei A.I.R) în exclusivitate. Totodată, potrivit art. 4.2 pârâtul-reclamant-reclamant s-a obligat printre altele: să respecte clauza de exclusivitate prevăzută în art. 3 din contract; să nu semneze în perioada 04.09.2016-04.09.2021 contracte similare cu alți agenți, chiar dacă nu sunt urmate de transferuri sau legitimări la alte cluburi; să nu poarte negocieri pe cont propriu sau prin alți agenți, cu alte cluburi legate de eventuale transferuri sau legitimări și să nu încheie noi contracte cu alte cluburi”.

De asemenea, Tribunalul reține că părțile au prevăzut în contract și sancțiuni în cazul nerespectării oricărei clauze contractuale și anume: art. 5 din Contract prevede faptul că în cazul în care oricare dintre părți va denunța unilateral contractul sau nu va respecta oricare dintre clauzele contractuale va plăti celeilalte părți o penalitate în sumă de 350.000 euro.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar potrivit dispozițiilor art. 1350 C. civ., (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat; (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii; (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Potrivit conversațiilor whatsapp depuse de reclamanta-pârâtă, se constată că pârâtul-reclamant și-a încălcat obligațiile contractuale în sensul că s-a angajat în negocieri și a acceptat să semneze un contract de mandat, valabil pe 2 zile (f. 33,43 vol. I).

În acest sens, Tribunalul reține că pârâtul-reclamant și-a încălcat obligațiile contractuale în sensul că deși avea obligația contractuală de a nu purta negocieri pe cont propriu sau prin alți agenți și de a nu încheia un nou contract cu alte cluburi în absența reclamantei, acesta s-a angajat în negocieri și a încheiat un nou contract cu Palma 1913, la care evoluează de la începutul lunii februarie 2021.

Pârâtul-reclamant și-a asumat la art. 3 din contract o obligație „de a nu face”, pe care a încălcat-o prin semnarea contractului cu Parma 1913, astfel că, urmare a încălcării clauzei de exclusivitate, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâtul-reclamant datorând despăgubiri.

În ceea ce privește lipsa capacităţii de folosință a reclamantei A.I.P., invocată de pârât prin întâmpinare, instanța constată că potrivit înscrisurilor depuse de aceasta la dosarul cauzei (f. 84-94,107-116), reclamanta-pârâtă avea calitatea de intermediar  (jucători și cluburi) la Asociația de Fotbal din Emiratele Arabe Unite la momentul semnării contractului de reprezentare, astfel că aceasta avea potrivit Codului civil, toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate.

Mai mult decât atât, chiar în lipsa unei calităţi de intermediar acreditat, părţile pot încheia contracte civile de intermediere, acestea nefiind interzise de lege.

În ceea ce privește vicierea consimțământului prin dol,  instanța constată că și această apărare este neîntemeiată.

Privitor la consimțământul părților, potrivit art. 1204 C. civ. acesta trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, iar potrivit art. 1026 C. civ., consimțământul este viciat atunci când este dat în eroare, surprins prin dol, smuls prin violență sau în caz de leziune.

Totodată, potrivit art. 1214 alin. (1) C. civ., (1) Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Așadar, dolul este acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat sau l-ar fi încheiat în alte condiții.

Doctrina şi practica apreciază că dolul, atât în forma sa comisivă, cât şi în cea omisivă, trebuie să fie comis cu intenţie, adică una dintre părţi să întrebuinţeze mijloace dolosive, „frauduloase” sau să omită anumite împrejurări relevante, „în mod fraudulos”.

Aşadar, nu există dol, dacă împrejurarea pretins ascunsă era cunoscută de cealaltă parte, soluția justificându-se pe considerentul că dolul, ca viciu de consimțământ, este o eroare provocată, or, prin ipoteză, partea a încheiat actul în cunoștință de cauză, deci fără a fi în eroare.

Alin. (4)  al art. 1214 C. civ. prevede faptul că „dolul nu se presupune”. Fiind un fapt juridic stricto sensu, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii.

În primul rând, instanța remarcă faptul că pârâtul-reclamant a semnat personal contractul astfel că a luat la cunoștință de cuprinsul său și clauzele acestuia.

Deși pârâtul-reclamant invocă în apărarea sa că reclamanta-pârâtă l-a indus în eroare cu privire la calitatea sa de agent și intermediar de contracte de jucători profesioniști, astfel cum s-a arătat supra, reclamanta-pârâtă avea la momentul încheierii contractului calitatea de intermediar.

Totodată, potrivit conversațiilor de pe whatsapp, se constată că pârâtul-reclamant avea cunoștință de faptul că în cazul nerespectării clauzelor contractuale este obligat să o despăgubească pe reclamantă, astfel că rezultă în mod evident că acesta avea cunoştinţă la momentul încheierii contractului de elementele invocate de aceasta ca circumscriind eroarea în care pretinde că s-ar fi aflat. Prin urmare nu suntem nici măcar în prezenta unei erori pentru a deveni relevantă analiza caracterului provocat al acestei erori şi manoperele dolosive invocate de pârât.

Așadar, în prezenta cauză nu poate fi vorba de existența dolului ca viciu de consimțământ la încheierea contractului, întrucât în ceea ce privește elementul obiectiv (material) ce constă în utilizarea de mijloace viclene (manopere frauduloase, șiretenii), dolul nu poate fi reținut în condiţiile în care reclamanta-pârâtă nu a acţionat şi nu a profitat, la încheierea actului juridic de ignoranța sau de lipsa de experiență a pârâtului.

În aceste condiții, instanța apreciază că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada alterării consimțământului, prin dol, sarcina probei aparținându-i conform prevederilor art. 249 C. pr. civ şi respectiv ale art. 1214 alin. (4) C. civ. potrivit cărora persoana care solicită anularea actului juridic pe motivul că a avut consimțământul viciat prin dol trebuie să facă dovada acestuia.

În ceea ce privește caracterul ilicit al obiectului contractului, instanța are în vedere dispozițiile art. 1225 C. civ., potrivit căruia (1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.

(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.

Pârâtul-reclamant invocă faptul că obiectul contractului are caracter ilicit din prisma faptului că reclamanta-pârâtă nu putea încheia un contract de intermediere ca agent al jucătorului fără a deține în mod legal această calitate. Acest aspect nu poate fi primit atâta vreme cât reclamanta-pârâtă a dovedit că avea calitatea de intermediar la momentul încheierii contractului.

Prin urmare, Tribunalul reține că acest contract de reprezentare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile acestui tip de contract, în sensul că reclamanta-pârâtă s-a obligat să îl pună pe pârât în legătură cu diferite cluburi de fotbal cu care acesta să încheie contracte, precum și să îl asiste/reprezinte la încheierea acestora, iar pârâtul-reclamant avea obligația de a nu purta negocieri pe cont propriu sau prin alți agenți și de a nu încheia un nou contract cu alte cluburi în absența reclamantei.

Având în vedere art. 5 din contractul încheiat între părți, raportat la faptul că reclamanta a arătat că pârâtul a efectuat transferul cu alte persoane decât reclamanta, aspect necontestat de  pârâtul-reclamant fiind încălcată clauza de exclusivitate prevăzută în contract, astfel că acesta datorează reclamantei cu titlu de penalitate suma de 350.000 euro, astfel că, Tribunalul va admite cererea de chemare în judecată și pârâtul D.M. la plata către reclamanta A.I.P. a sumei de 350.000 euro cu titlu de penalitate în temeiul art. 5 din Contractul de reprezentare nr. 5/04.09.2016.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată, instanța are în vedere dispozițiile art. 1535 C. civ., potrivit cărora (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Totodată, instanța are în vedere dispozițiile și dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 13/2011 (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.

(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.

Instanța reține că potrivit art. 1535 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest sens, Tribunalul constată că pârâtul nu a fost pus în întârziere cu privire la achitarea sumei respective, drept pentru care devin incidente prevederile art. 1522 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată. Din dovada de înmânare prezentă la dosarul cauzei, fila 57 dosar fond, rezultă că cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată pârâtului, în mod legal, la data de 27.05.2021.

Prin urmare, tribunalul reţine ca cel mai devreme la data comunicării acţiunii se poate considera că pârâtul a primit solicitarea, respectiv la 27.05.2021, de la această dată urmând a fi datorate penalități.

În ceea ce priveşte cuantumul dobânzii, tribunalul arată că nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României este stabilit anual şi se modifică în timp astfel că nu se poate stabili un cuantum fix al acesteia având în vedere că s-a solicitat obligarea la plata de penalităţi până la momentul achitării debitului principal, moment care nu este cert la momentul analizei astfel încât nu se poate acorda cuantumul solicitat de reclamanta pârâtă.

În ceea ce privește cererea reconvențională, Tribunalul reține sub un prim aspect că prin încheierea din data de 26.04.2022, instanța, față de aspectele puse în discuție și față de aspectul că pentru acel termen de judecată nu s-a împlinit  obligația de a indica valoarea capătului I al cereri reconvenționale, a dispus disjungerea capătului 1 de cerere reconvențională, formarea unui nou dosar separat și suspendarea acestei cauze pentru neîndeplinirea obligațiilor puse în sarcina părții care a formulat cerere reconvențională.

Astfel, prin capătul 2 de cerere reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat constatarea nulității clauzelor 2 alin. (1) lit. a și a clauzei 3 din contractul de reprezentare și prin capătul 3 de cerere reconvențională, pârâtul a solicitat repunerea părților în situația anterioară anulării contractului/clauzelor abuzive.

În ceea ce privește constatarea nulității clauzelor contractuale, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Interpretând dispoziţiile legale menţionate, instanţa reţine că pentru a se recunoaşte unei clauze inserate în contract caracter abuziv este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiţii: (1) sa nu fi fost negociata; (2) să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligaţiile părţilor.

Verificarea acestor condiţii poate fi realizata însă numai în cazul în care clauza criticata este inserata într-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator astfel cum aceste noţiuni sunt definite de  art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Nu se înscrie în categoria clauzelor abuzive în sensul acestui articol clauza inserata într-un contract de reprezentare prin care s-a instituit pentru clientul, jucător de fotbal, interdicția de semnare a unui alt contract de reprezentare sau convenție civilă de prestări servicii sportive, fără a fi prezent agentul sau fără a avea acordul scris al acestuia, având în vedere faptul că jucătorul nu poate fi considerat consumator în sensul art. 2 din Legea nr. 193/2000, deoarece acesta prestează o activitate liberală, contractul de reprezentare încheiat cu agentul fiind unul negociat.

Pârâtul-reclamant este un profesionist în ce privește activitatea de fotbal, astfel că acesta nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea modalităților concrete de impresariat practicate de agenții de jucători, pe de o parte și, de jucător de fotbal, pe de alta parte, împrejurare care exclude ideea de „clauza abuziva”, cu atât mai mult cu cât clauzele de exclusivitate sunt practicate pe scara largă în raporturile dintre jucătorii de fotbal și agenții de jucători.

În mod evident, contractul de reprezentare a fost negociat de părțile contractante, nefiind în niciun caz un contract „standard” sau „de adeziune”, asupra căruia pârâtul-reclamant să nu fi putut interveni. Toate clauzele inserate în acesta fiind negociate, pârâtul-reclamant nu poate pretinde acum că reclamanta-pârâtă nu a dat posibilitatea jucătorului de fotbal să influențeze natura și conținutul contractului.

Prin urmare, analizând în concret situaţia pârâtului în cadrul raportului juridic născut ca urmare a semnării contractului de reprezentare supus analizei, Tribunalul reţine că nu este îndeplinită în persoana acestuia condiţia prevăzută de lege, respectiv, de a avea calitatea de consumator în accepţiunea legii („orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale” – art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000).”

Comments

comentarii

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Renew Europe) își anunță plecarea din USR - Uniunea Salvați Roomânia, din motive ce țin de direcția partidului.... Citește mai mult
Statuia lui Iuliu Maniu de lângă Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca a fost repusă pe soclu luni, după ce în weekend a fost pusă la pământ de muncitorii care efectuează lucrări de modernizare în zonă.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!