fbpx

CSM: Raportul lui Toader privind revocarea lui Lazăr nu respectă condițiile de legalitate

Raportul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind revocarea procurorului general Augustin Lazăr „nu respectă condiţiile de legalitate”. Este concluzia la care a ajuns Secţia pentru procurori a CSM, care a dat luni un aviz negativ cu un vot de 5:1 (singurul vot pentru a fost al ministrului Tudorel Toader). Prin urmare, Secţia nici măcar nu a mai analizat propunerea lui Tudorel Toader din punctul de vedere al temeiniciei, potrivit G4Media.ro

Secţia pentru procurori a CSM a explicat pe larg că raportul lui Tudorel Toader nu respectă dispoziţiile legale în vigoare, standardele internaţionale şi naţionale şi nici măcar deciziile CCR. Procurorii CSM îi reamintesc lui Tudorel Toader că, potrivit Constituţiei, procurorii se află „sub autoritatea ministrului Justiţiei”, nu sub controlul politic al acestuia.

„Curtea reaminteşte cu ocazia aceleiaşi analize că procurorii fac parte din autoritatea judecătorească, iar, cu privire la aceştia, legiuitorul constituant a dorit crearea unui statut care să le permită menţinerea unei echidistanţe faţă de activitatea puterii legislative sau executive”, se menţionează în motivare.

Astfel, au explicat procurorii CSM, ministrul Justiţiei trebuia să analizeze performanţa managerială a procurorului general prin procurori anume desemnaţi sau prin intermediul Inspecţiei judiciare (IJ). Or, anul trecut, IJ a făcut un control la Parchetul general şi nu a găsit nimic în neregulă. Mai mult, raportul IJ a fost adoptat de CSM fără obiecţii, iar ministrul Justiţiei nu a avut atunci nimic de adăugat.

„Astfel, pe de o parte, controlul este efectuat prin intermediul unor persoane care exercită acelaşi tip de activitate ca şi subiectul evaluării, aspect relevant atât din punct de vedere instituţional. cât şi concret, întrucât doar o persoană care face parte din aceeaşi instituţie poate cunoaşte rigorile activităţii de evaluare, a respectării exigenţelor normative şi a analizei concrete a criteriilor prevăzute de articolul 51 din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar pe de altă parte, există astfel garanţia depolitizării unei propuneri de revocare din funcţie, ulterioară controlului efectuat, având în vedere persoanele care îndeplinesc acest rol fac parte din Ministerul Public şi îndeplinesc aceleaşi standarde de echidistanţă faţă de puterea executivă”, arată procurorii CSM în motivare.

Citește integral motivarea avizului negativ dat de CSM propunerii de revocarea a procurorului general, Augustin Lazăr

Comments

comentarii

Universitatea Cluj ratează calificarea în finala Cupei României, după ce a fost învinsă de Oțelul Galați cu scorul de 2-1.... Citește mai mult
Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă „o îngrijorare enormă”, avertizează OMS.... Citește mai mult

Lasă un răspuns