După procesele pierdute din Sălaj și Tulcea, fostul preot Cristian Pomohaci a pierdut și la Judecătoria Brașov procesul în care a contestat sancțiunile de la Poliția Rutieră și poate rămâne fără permis pentru 30 de zile. Motivarea sentinței din Brașov arată că acesta depășit pe linie continuă ”cu instituirea unui pericol de accident rutier”. Pomohaci are și un proces similar câștigat la Dâmbovița.
Pomohaci a fost sancționat în 8 iulie 2019, reținându-se în sarcina sa, faptul că, la aceeași dată, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza drumului național DN 1, dinspre Făgăraș spre Brașov, la km.211+500m, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui vehicul, ”manevra fiind efectuată în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, cu instituirea unui pericol de accident rutier”, după cum se arată la dosar.
Fostul preot, pe atunci deja acuzat de racolare de minori și evaziune fiscală, a fost amendat cu 580 de lei și i s-a reținut permisul pentru a fi suspendat 30 de zile. Pomohaci a contestat procesul verbal în instanță, astfel că poate conduce până la finalul procesului. În primă instanță a pierdut și urmează apelul.
”Fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în mod corect în conținutul dispozițiilor cuprinse în art. 120 lit h din HG nr. 1391/2006 p entru apr o bar ea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 580 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform dispozițiilor cuprinse în art. 100 alin.3 lit.e din conținutul OUG nr. 195/2002, cu referire la contravenția rutieră constând în nerespectarea regulilor privind depășirea.
Demn de observat este împrejurarea conform căreia, procesul verbal supus analizei a fost semnat de către petentul contravenient, cu obiecțiuni referitoare la modalitatea în care au fost apreciate circumstanțele abaterii reținută în sarcina sa, pe durata procedurilor, nefiind, însă, înlăturată pre zumț ia de temeinicie atașată actului administrativ unilateral cu caracter individual în discuție, emis în temeiul puterii publice, cu scopul de a produce efecte juridice.
Astfel, din conținutul rapoartelor organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului Rutier Brașov, întocmite la data de 08.09.2018, se deprind aspectele referitoare la cronologia și desfășurarea faptei contravenționale reținută în sarcina petentului Pomohaci Cristian Dorin, acesta fiind surprins la data de 08.07.2018, în jurul orei 16:50, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Audi, conducând pe raza drumului național DN 1, dinspre Făgăraș spre Brașov, la km.211+500 m, putând fi observat în timp ce a efectuat manevra de depășire a unui alt vehicul, care circula regulamentar în fața sa, manevra fiind efectuată în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.
Din analiza acelorași rapoarte, se constată că, atitudinea inițială manifestată de către petentul contravenient Pomohaci Cristian Dorin, consecutiv legitimării sale de către agenții constatatori ai faptei, a fost aceea de a recunoaște cele petrecute, fiind oferite justificări contextuale, referitoare la necesitatea de a ajunge în timp util la festivalul de celebrare a zilelor orașului Ghimbav, unde trebuia să susțină un concert.
De altfel, în același sens, se impune a fi reținută și declarația completată olograf de către numita N.R_, în calitate de conducător auto al vehiculului marca Ford, cu numărul d e înmatriculare…, care a confirmat conduita rutieră adoptată de către petentul contravenient Pomohaci Cristian Dorin care, aflându-se la volanul autoturismului marca Audi, cu numărul de înmatriculare…, a procedat la depășirea sa, în mod neregulamentar, în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă” și prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers (fil. 18).
Datele factuale reținute conform celor redate în precedent, infirmă relatările martorului C. O C. care, fiind audiat pe durata procedurilor desfășurate în soluționarea cauzei, în urma cererii în probațiune formulată de petentul contravenient Pomohaci Cristian Dorin, a prezentat într-o manieră nuanțată modalitatea de comitere a faptei contravenționale supusă analizei, precizând că, autoturismul petentului a călcat cu roata stângă față marcajul longitudinal, pentru a evita coliziunea cu vehiculul care se deplasa în față și care a frânat brusc, determinat, cel mai probabil, de prezența unui echipaj de poliție aflat în proximitate.”, se arată în motivarea sentinței Judecătoriei Brașov.