Concurs de fotografie pentru elevi, organizat de Poliție în cadrul campaniei ”Școală în siguranță”

Elevii de gimnaziu sunt invitați la un concurs de fotografie organizat de Poliția Română cu tema ”siguranță în școli”

”Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, desfășoară la nivel național, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, campania pentru creșterea gradului de conștientizare privind necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, intitulată „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”

Campania se desfășoară pe tot parcursul anului școlar 2024–2025, iar scopul acesteia este creșterea gradului de conștientizare, atât în rândul părinților, cadrelor didactice și elevilor, cât și la nivelul întregii societăți, cu privire la necesitatea asigurării unui climat sigur în mediul școlar. Aceasta urmărește prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau a infracționalității în școli, precum și a traficului de droguri.

Pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau a infracționalității în mediul școlar, materialele video realizate surprind aspecte relevante care reflectă comportamente de risc și situații vulnerabile la care pot fi expuși elevii, atât din perspectiva traficului de droguri, cât și a violenței școlare. De asemenea, acestea subliniază importanța semnalării și sesizării faptelor antisociale comise în unitățile de învățământ preuniversitar.

Concursul național de fotografie, având ca temă ,,Școală în siguranță”, va avea loc în lunile aprilie – mai 2025 și se adresează elevilor de gimnaziu.

Acesta are ca scop stimularea creativității și originalității, dezvoltarea gândirii critice, promovarea comunicării prin artă, cultivarea spiritului competitiv și a fair-play-ului, precum și provocarea elevilor de a ilustra, într-o manieră artistică, unică și nonviolentă, conceptul de siguranță în cadrul unităților de învățământ.

Concursul presupune o singură probă ce constă în realizarea fotografiei, iar pentru stabilirea câștigătorilor se va organiza o singură etapă de jurizare.

Participarea este condiționată de transmiterea fotografiei, însoțită de formularul de înscriere completat de profesorul coordonator, precum și de acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prin intermediul link-ului dedicat, disponibil pe site-ul sigurantascolara.ro – Alegeri inspirate pentru siguranta ta, precum și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram dedicate „Siguranței Școlare”.

Fiecare participant la concurs poate trimite o singură fotografie, iar un profesor nu poate coordona mai mult de trei elevi.

Fotografia realizată de elevi trebuie să fie cât mai expresivă și să transmită într-un mod creativ și nonviolent importanța asigurării unui climat pozitiv în unitățile de învățământ preuniversitar.

Din comisia de jurizare vor face parte reprezentanți ai structurilor partenere, reprezentanți ai asociațiilor/fundațiilor partenere, dar și specialiști în arta fotografică.

Elevii din ciclul gimnazial, din unitățile de învățământ preuniversitar, de la nivel național, se pot înscrie pe site-ul www.sigurantascolara.ro, dar și pe paginile de ,,Facebook” și ,,Instagram” dedicate ,,Siguranței Școlare” până în data de 18 mai 2025.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns