Clujean arestat după ce și-a bătut concubina două zile și i-a pus cuțitul la gât

Un bărbat cercetat pentru violență în familie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca a admis propunerea Parchetului. Ancheta arată că, în decurs de două zile, inculpatul și-ar fi agresat în repetate rânduri concubina în locuința comună, iar într-unul dintre episoade ar fi amenințat-o cu moartea, folosind un cuțit de bucătărie, faptele cauzând victimei leziuni ce au necesitat până la 25 de zile de îngrijiri medicale.

”Într-un dosar penal, la data de 27.11.2025. procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (trei acte materiale).

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca din data de 27.11.2025 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de inculpat.

În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi la intervale de timp diferite, în timp ce se afla, împreună cu concubina sa, persoana vătămată, în locuinţa comună situată în mun. Cluj-Napoca:

-în data de 24.11.2025, în jurul orei 20:00, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, a agresat-o fizic pe persoana vătămată prin aceea că i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei –mai exact a urechii stângi şi a ochiului drept-, în zona toracică şi în cea a membrelor inferioare şi superioare;

-în data de 25.11.2025, în jurul orei 07:00, fără niciun motiv, a agresat-o fizic pe persoana vătămată prin aceea că i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii atât în zona feţei, cât şi în celelalte zone ale corpului;

-în data de 25.11.2025, în jurul orei 10:00, a agresat-o fizic pe persoana vătămată prin aceea că i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele pe suprafaţa corpului, după care a ameninţat-o cu un cuţit de bucătărie, pe care i l-a poziţionat în zona gâtului, spunându-i că o va omorî şi că este un om de nimic care nu merită să trăiască, cauzându-i prin acestea persoanei vătămate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale.”, a transmis Parchetul.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns