Cetățean suedez implicat în atentate la comandă, prins în România

Procurorii DIICOT au efectuat două percheziții în București și Otopeni pentru a-l ridica pe un cetățean suedez stabilit de aproximativ trei ani în România, suspectat că ar fi sprijinit atacuri armate comise în Suedia și pe numele căruia autoritățile suedeze au emis un mandat de arestare.

”Astăzi, 3 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și orașul Otopeni, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și omor calificat.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit faptul că, un suspect, cetățean suedez, membru al unei grupări de criminalitate organizată,  stabilit pe teritoriul României de aproximativ 3 ani, este implicat în acțiuni de mare violență săvârșite pe teritoriul Suediei.

Din cercetări a reieșit faptul că, în luna septembrie 2024, la o adresă din Stockholm, mai mulți făptuitori, împreună și în înțelegere, au încercat să suprime viața a două victime.

Unul dintre făptuitori a executat foc asupra imobilului în care se aflau persoanele vătămate, gloanțele pătrunzând prin ușa de acces și în locuință. În acest context, suspectul i-a sprijinit pe făptuitori, acțiunile sale fiind considerate amenințări ilegale grave, întrucât amenințarea a fost în mod considerabil amplificată prin folosirea unei arme.

In vederea documentării activitătii infractionale întreprinse de suspect și de alte persoane cu privire la mai multe atentate la comandă comise în Suedia, autoritățile de aplicare a legii din România și din Suedia sub egida EUROJUST, au semnat un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team).

Față de suspect,  membru al grupării de criminalitate organizată, autoritățile suedeze au emis un mandat de arestare, acesta urmând a fi prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București.

Anterior, la finele lunii iulie 2026, un alt suspect, tot cetățean suedez, membru al unei  grupării de criminalitate organizată rivale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conspirație la omor, pe numele căruia era emis mandat de arestare a fost depistat tot în România.

Față de acesta, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au dispus arestarea preventivă în vederea extrădării.

Pe parcursul perchezițiilor efectuate în cursul acestei dimineți au fost găsite și ridicate două arme, una cu aer comprimat și o alta cu gaze, ambele urmând a fi expertizate,  o vestă antiglonț, diferite cantități de substanță vegetală, dispozitive de stocare a datelor, arme albe, precum și alte mijloace de probă.

La acțiune au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților judiciare din Suedia, aceasta fiind realizată cu sprijinul Europol.

Suportul de specialitate este asigurat de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.”, a transmis DIICOT.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns