CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
În motivarea Deciziei nr.847/2020, prin care au respins sesizatea USR, judecătorii CCR explică de ce nu se pot pronunța asupra repurației și competenței profesionale a președintelui Consiliului Legislativ, Florin Iordache.
Curtea Constituțională a analizat sesizărea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.29/2020 privind numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ, sesizare formulată de liderul Grupului parlamentar al Partidului Uniunea Salvați România din Camera Deputaţilor.
Extras din Decizia CCR:
”Critica referitoare la neîntrunirea condiției de bună reputație profesională
Curtea constată că Legea nr.73/1993 reglementează atât condiții obiective, cât și subiective pentru numirea în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. Condiția bunei reputații profesionale face parte dintre cele subiective, a cărei evaluare și apreciere revine în mod exclusiv Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale. În acest caz, Curtea nu se poate erija în controlorul deciziei Parlamentului, care, în situația dată, a considerat că această condiție este îndeplinită.
Consacrarea caracterului dihotomic al condiţiilor legale pe care persoana numită trebuie să le îndeplinească, şi anume condiţii obiective şi condiţii subiective, are drept consecinţă doar admisibilitatea unui control efectuat de instanţa constituţională exclusiv în ceea ce priveşte condiţiile obiective. Curtea Constituţională nu poate analiza şi cenzura opţiunea Camerei Deputaţilor prin cercetarea motivelor pentru care aceasta dispune de prerogativa sa de a numi o persoană într-o funcție publică (Decizia nr.395 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.502 din 21 iunie 2019, paragraful 35).
În jurisprudența sa, Curtea a mai fost chemată să se pronunțe asupra unor chestiuni similare precum cele ridicate în cauza de față, respectiv controlul modului în care Parlamentul a evaluat diverse condiții subiective necesar a fi întrunite pentru numirea într-o funcție publică („înalta competență profesională” a judecătorului constituțional, „pregătirea profesională şi experienţa profesională corespunzătoare” a membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, „solida competenţă profesională” a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, „activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării” pentru numirea în funcția de membru al Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării etc.).
Astfel, cu privire la condiţiile necesare pentru a fi numit judecător al Curţii Constituţionale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Preşedintelui României, a Senatului şi a Camerei Deputaţilor în exercitarea atribuţiei de a numi judecătorii constituţionali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condiţiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce priveşte rangul studiilor şi al vechimii juridice nivelul minimal al condiţiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează şi aspecte de oportunitate, autorităţile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia «înaltei competenţe profesionale»” (a se vedea Decizia nr.459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38).
Decizia de numire în funcţia de demnitate publică aparţine în exclusivitate titularilor prevăzuţi de Constituţie şi implică o apreciere subiectivă, întemeiată pe informaţiile care sunt evaluate în mod personal, de către fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului în cadrul deciziei colective a fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv de către Preşedintele României, care manifestă o opţiune personală, în cadrul unei decizii individuale. Odată adoptate aceste decizii, opţiunea fiecărui for decident este asumată în plan instituţional şi politic, răspunderea pentru alegerea realizată fiind circumscrisă acestui cadru (Decizia nr.459 din 16 septembrie 2014, paragraful 42).
O interpretare contrară ar însemna că, analizând condiţia subiectivă a „înaltei competenţe profesionale”, instanţele judecătoreşti, învestite cu exercitarea controlului de legalitate a decretului Preşedintelui, sau Curtea Constituţională, învestită cu controlul de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului, s-ar substitui prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui României, Senatului sau Camerei Deputaţilor, după caz, în ceea ce priveşte numirea unor persoane în funcţiile de demnitate publică, decizia acestor autorităţi putând fi invalidată în urma efectuării unui control fundamentat pe aprecieri în egală măsură subiective, de către un for judiciar care ar pronunţa o hotărâre judecătorească întemeiată pe standarde relative, variabile şi echivoce, ceea ce este în evidentă contradicţie cu prevederile legale (Decizia nr.459 din 16 septembrie 2014, paragraful 43). A accepta o asemenea teză „echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu Curtea Constituţională, respectiv instanţele judecătoreşti, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin.(4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art.1 alin.(5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici Curtea Constituţională nu au vreo competenţă de control şi cenzură” (paragraful 44).
Prin Decizia nr.395 din 5 iunie 2019, paragrafele 35 și 36, Curtea a statuat că nu poate analiza şi cenzura opţiunea Camerei Deputaţilor prin cercetarea motivelor pentru care aceasta dispune de prerogativa sa de a numi un judecător la Curtea Constituţională cu privire la o persoană apreciată a întruni cerinţa „înaltei competenţe profesionale”, în condiţiile stabilite de Constituţie, ci poate doar să verifice şi să decidă în legătură cu îndeplinirea condiţiilor obiective prevăzute de lege (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr.251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.376 din 21 mai 2014, paragrafele 19 şi 20, Decizia nr.389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.534 din 17 iulie 2014, paragraful 23, Decizia nr.459 din 16 septembrie 2014, paragrafele 48 şi 49, Decizia nr.433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.617 din 18 iulie 2018, paragraful 31, sau Decizia nr.65 din 23 ianuarie 2019, paragrafele 32 şi 33). Prin urmare, Curtea Constituţională nu este competentă să verifice îndeplinirea condiţiei subiective referitoare la „înalta competenţă profesională” a persoanelor numite în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, condiţie prevăzută de art.143 din Constituţie.
Curtea, printr-o altă decizie, a mai statuat că noţiunea de „corespunzătoare” care circumstanţiază pregătirea şi experienţa profesională în cuprinsul art.9 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 93/2012 semnifică o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nicidecum instanţei de contencios constituţional (Decizia nr.251 din 30 aprilie 2014, paragraful 20 sau Decizia nr.389 din 2 iulie 2014, paragraful 23).
Analiza îndeplinirii cerinţei subiective referitoare la „solida competenţă profesională”, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, cerinţă prevăzută de art.6 alin.(2) din Legea nr.102/2005 pentru numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.), presupune o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Senatului şi care se încadrează în marja sa de apreciere, în calitate de autoritate ce realizează numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. În consecinţă, Curtea a constatat că nu are competenţa să verifice constituţionalitatea hotărârii criticate din perspectiva îndeplinirii condiţiei privind „solida competenţă profesională”, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, pentru numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. (Decizia nr.65 din 23 ianuarie 2019, par.33).
De asemenea, prin Decizia nr.433 din 21 iunie 2018, paragraful 31, referindu-se la condiţia subiectivă a existenţei unei „activităţi recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării” pentru numirea în funcția de membru al Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea a constatat că aceasta „se poate realiza prin varii forme şi modalităţi, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societăţii în privinţa participării persoanei la diversele acţiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului şi combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ţine de discreţia şi marja de apreciere a autorităţii competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări şi nu îşi poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului”.
Prin urmare, Curtea nu are competența să verifice îndeplinirea condiției subiective referitoare la buna reputație profesională, această competență exclusivă și discreționară revenind Parlamentului. Aceleași consideraţii sunt valabile şi în privinţa condiţiei subiective referitoare la buna reputație morală.
Criticile privind starea de incompatibilitate a persoanei numite în funcția de președinte al Consiliului Legislativ
. Potrivit art.9 alin.(2) din Legea nr.73/1993, președintele Consiliului Legislativ se numește prin hotărâre a Parlamentului și îşi exercită atribuţiile de la data depunerii jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere. Art.20 din aceeași lege prevede că „(1) Funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ, de preşedinte de secţie, de consilier şi de expert sunt incompatibile cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. (2) Personalul Consiliului Legislativ nu poate face parte din partide politice”.
În măsura în care noțiunea de personal al Consiliului Legislativ este interpretată lato senso, înseamnă că sub această interdicție intră și președintele Consiliului Legislativ. Condițiile enunțate trebuie să fie îndeplinite la data depunerii jurământului, și nu la data adoptării hotărârii de numire în funcție.
Procedura de numire a preşedintelui Consiliului Legislativ cunoaște două etape: data adoptării hotărârii de numire și data depunerii jurământului, acesta putând fi depus oricând după data adoptării hotărârii de numire, chiar și în aceeași zi, pentru că prin definiție, la data adoptării hotărârii de numire, titularul anterior al funcției nu mai deține calitatea de președinte, funcția fiind vacantă. Prin urmare, orice incompatibilitate a persoanei numite în funcție, în cazul dat, trebuie să înceteze la momentul depunerii jurământului, dată care semnifică preluarea funcției și a atribuțiilor aferente acesteia. Orice altă interpretare duce la o situație inacceptabilă, respectiv ca în ziua supunerii la vot a hotărârii de numire (deci, la o dată la care nu se cunoaște deznodământul votului), candidatul să fi renunțat la toate calitățile potențial incompatibile cu noua calitate care încă nu a fost dobândită. Prin urmare, art.20 din Legea nr.73/1993 nu poate fi interpretat decât în sensul că renunțarea la calitatea de membru de partid trebuie realizată la data depunerii jurământului. Teza antereferită este susținută și de faptul că tot personalul Consiliului Legislativ depune jurământ – în faţa preşedintelui Consiliului Legislativ -, iar eventuala calitate de membru de partid nu trebuie să înceteze la momentul desfășurării probelor de concurs sau la data afișării rezultatului concursului, ci la data depunerii jurământului [art.11 alin.(4) din Legea nr.73/1993].”
