fbpx

CCR despre o hotărâre a Parlamentului – ”act hibrid fără nicio bază constituţională”

Judecătorii constituționali critică dur o hotărâre a Parlamentului declarată neconstituțională.

În 28 octombrie a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia CCR 672 din 20 octombrie, prin care Curtea a admis, cu unanimitate de voturi, o sesizare formulată de 50 de parlamentari – deputaţi neafiliaţi şi membri ai AUR şi PSD, privind neconstituţionalitatea unei hotărâri a Parlamentului prin care s-au adus modificări şi completări HG 394/2020 privind starea de alertă.

Este vorba de Hotărârea Parlamentului României 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului 394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Extras din motivare: ”Examinând textele supuse controlului de constituţionalitate, Curtea a observat că, „după ce Parlamentul îndrituieşte Guvernul să adopte o hotărâre în executarea Legii nr.55/2020, îi impune să revină în faţa sa, pentru a aproba măsurile de executare a legii, integral sau cu modificări. Apare astfel configurată, prin textele legale criticate, o instituţie nouă, şi anume aceea a hotărârii Guvernului încuviinţată/modificată de Parlament […]” (paragraful 46). Or, în condițiile în care starea de alertă este o creaţie exclusivă a legiuitorului, în temeiul prerogativelor sale de legiferare, ”această instituţie trebuie 6 să se conformeze – în temeiul art.1 alin.(5) din Constituţie care consacră respectarea Constituţiei şi a supremaţiei acesteia – cadrului constituţional de referinţă, respectiv, în cazul de faţă, regimului constituţional care guvernează raporturile dintre Parlament şi Guvern şi actele acestora. Ca urmare, în măsura în care legiuitorul a stabilit că starea de alertă se instituie prin hotărâre a Guvernului, a stabilit atribuţii ale Guvernului în legătură cu starea de alertă şi acte pe care Guvernul le adoptă în exercitarea atribuţiilor menţionate, toate acestea nu pot fi decât în limitele Constituţiei” (paragraful 48). Sub acest aspect, Curtea Constituţională a observat că „normele constituţionale nu disting însă în privinţa hotărârilor Guvernului în funcţie de obiectul acestora. Astfel fiind, în lipsa unui regim constituţional derogator pentru hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, nu se poate conferi, prin acte infraconstituţionale, un asemenea regim cu caracter de excepţie. Ca urmare, hotărârea Guvernului prin care se instituie starea de alertă poate fi doar un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundară care pune în executare un act de reglementare primară” (paragraful 49).

Sub același aspect, Curtea a reținut că „acolo unde legiuitorul constituant a dorit ca actele normative ale Guvernului să fie supuse încuviinţării Parlamentului, a stabilit-o în mod expres, în acest sens fiind instituţia delegării legislative, reglementată de art.115 din Constituţie, în temeiul căruia Guvernul poate adopta ordonanţe simple în baza unei legi de abilitare, precum şi ordonanţe de urgenţă […]” (paragraful 51). Fiind vorba de norme având acelaşi nivel de reglementare, Parlamentul le poate aproba, respinge, aproba cu modificări, expresie a unei competenţe partajate a celor două autorităţi şi a unui control pe care Parlamentul îl exercită asupra actelor de legiferare ale Guvernului. Această formă de control nu se poate realiza în cazul hotărârilor Guvernului, care se emit numai pentru „organizarea executării legilor” [art.108 alin.(2) – Actele Guvernului din capitolul III – Guvernul]. Spre deosebire de actele normative adoptate prin delegare legislativă, în privinţa hotărârilor Guvernului legiuitorul constituant nu a stabilit vreo aprobare de către Parlament, motiv pentru care intervenţia acestei din urmă autorităţi în sfera categoriei de acte administrative menţionate constituie o evidentă abatere de la prerogativele sale constituţionale consacrate de art.61 alin.(1) din Constituţie, în sensul cumulării unor prerogative ale puterii executive. Ca urmare, „încuviinţarea” sau „modificarea” de către Parlament a măsurilor adoptate de Guvern prin hotărâre este lipsită de temei constituţional şi denaturează regimul juridic al hotărârilor Guvernului, ca acte de executare a legii, consacrat de art.108 din Constituţie (paragrafele 52 și 53).

Pe de altă parte, Curtea a constatat că de vreme ce „un control parlamentar al hotărârilor Guvernului în sensul încuviinţării/respingerii/modificării acestora nu apare între mecanismele de rang constituţional instituite pentru a regla raporturile dintre autorităţile publice în cadrul regimului de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, iar hotărârile Guvernului constituie – aşa cum s-a precizat – expresia competenţei originare a Guvernului, prin excelenţă de natură executivă, prin încuviinţarea/modificarea măsurilor adoptate prin hotărâri ale Guvernului, Parlamentul ajunge să cumuleze funcţiile legislativă şi executivă, situaţie incompatibilă cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituţie. Ingerinţa Parlamentului asupra unui act specific Guvernului, destinat punerii în executare a legii, semnifică o imixtiune a puterii legiuitoare în cea de reglementare secundară pentru executarea legilor, ce aparţine exclusiv Guvernului. Or, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi prin care să creeze cadrul în care să aducă atingere competenţelor constituţionale ce aparţin, în mod exclusiv, altor puteri ale statului” (paragraful 50).

Pornind de la distincţia dintre controlul parlamentar asupra executivului şi controlul instanţelor judecătoreşti asupra administraţiei publice, reglementat de art.21, art.52 și art.126 alin.(6) din Constituţie, Curtea a reținut că, tocmai în considerarea naturii juridice a hotărârilor Guvernului, legiuitorul constituant a prevăzut competenţa de control a instanţelor de judecată asupra acestora. Așa fiind, „controlul parlamentar astfel configurat de legiuitorul constituant nu se poate extinde şi asupra conţinutului normativ al hotărârilor Guvernului, în sensul încuviinţării, modificării sau respingerii acestora. O asemenea intervenţie schimbă radical sensul atribuit de legiuitorul constituant conceptului de control parlamentar, precum şi natura juridică tradiţională a hotărârilor Guvernului, care capătă trăsături de acte administrative care privesc raporturile cu Parlamentul, cu consecinţe în planul accesului la justiţie pentru contestarea acestora” (paragraful 54).

Prin urmare, Curtea a constatat că încuviințarea și modificarea realizate de Parlament în privinţa conţinutului normativ al hotărârii Guvernului privind instituirea stării de alertă adaugă în mod nepermis la textele constituţionale ce reglementează raporturile dintre cele două autorități publice şi le încalcă pe cele care privesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. „Apare astfel configurată prin normele criticate o hotărâre a Guvernului modificată şi completată printr-o hotărâre a Parlamentului, act hibrid fără nicio bază constituţională, creat doar printr-o confuzie de atribuţii în privinţa Parlamentului şi a Guvernului şi ignorarea principiilor care guvernează raporturile dintre aceste autorităţi publice, şi cu un regim juridic incert din perspectiva incidenţei art.126 alin.(6) din 7 Constituţie” (paragraful 58), „cu consecinţa încălcării prevederilor art.21 şi art.52 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică” (paragraful 60).

Având în vedere considerentele și soluția adoptată prin Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, Curtea reține că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, având ca temei o dispoziție legală declarată neconstituțională, este ea însăși lipsită de fundament constituțional. Constatarea neconstituționalității dispozițiilor legale care au constituit temeiul adoptării actului normativ al Parlamentului [art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020] lipsește de efecte actul normativ subsecvent [Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020], care a încetat să mai producă efecte juridice, în virtutea dispozițiilor art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr.457 din 25 iunie 2020 a Curții Constituționale, contravenind prevederilor cuprinse în art.1 alin.(4) și art.108 din Constituție. Astfel, în virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, întrucât hotărârea Parlamentului este un act subsecvent legii, dat în executarea acesteia, constatarea neconstituționalității actului principal se răsfrânge în mod direct asupra actului secundar, lipsindu-l de efecte juridice.

Curtea reține că neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020 nu are nicio consecință asupra existenței Hotărârii Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ de sine stătător, adoptat în executarea dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020 și care continuă să producă efecte juridice în forma nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.”

Decizia CCR 

Comments

comentarii

Un bărbat de 34 de ani a fost căutat de polițiști după ce a dispărut de acasă în data de 22 mai. Acesta a fost găsit mort în comuna Chinteni.... Citește mai mult
Programul „Fugi în curtea școlii” a revenit în Cluj-Napoca. Săptămâna aceasta copiii sunt invitaţi în curțile Școlii gimnaziale ,,Constantin Brâncuși" și Liceului de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu" pentru a participa la activități sportive.... Citește mai mult

Lasă un răspuns