CCR despre calcularea cuantumului obligaţiilor accesorii nestipulate în cuprinsul titlului executoriu

În motivarea Deciziei nr 745/2021, publicată în Monitorul Oficial din 1 martie 2022, Curtea Constituțională explică de ce calcularea cuantumului obligaţiilor accesorii nestipulate în cuprinsul titlului executoriu de către executorul judecătoresc nu încalcă principiile constituţionale ale realizării justiţiei prin instanţele judecătoreşti.

”Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 628 alin. (2) şi (5) şi ale art. 665 din Codul de procedură civilă, care prevăd:

– Art. 628 alin. (2) şi (5): “(2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii. (…)

(5) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(4), încheierea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc constituie titlu executoriu.”

– Art. 665: “(1) De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

(2) Încheierea prevăzută la alin. (1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii prevăzute la alin. (1), la instanţa de executare.”

În opinia instanţei judecătoreşti care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul la justiţie, art. 24 – Dreptul la apărare, art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, art. 125 – Statutul judecătorilor, art. 126 alin. (1) şi (5) privind instanţele judecătoreşti şi interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 628 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reglementează, raportat la executarea silită a obligaţiilor constând în plata unor sume de bani, cazul în care executorul judecătoresc calculează sumele de bani care se cuvin creditorului, în situaţia în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora. Astfel, în situaţia în care cuantumul obligaţiilor accesorii stabilite prin titlul executoriu, cum ar dobânzi, penalităţi, cheltuieli de judecată etc., nu a fost stipulat în cuprinsul titlului executoriu (deoarece, spre exemplu, dobânzile au fost acordate şi în continuare, respectiv de la data judecăţii şi până la plata efectivă a datoriei principale), acest cuantum va fi stabilit de către executorul judecătoresc, fie pe baza criteriilor reţinute în titlul executoriu, fie pe baza criteriilor legale (spre exemplu, în funcţie de cursul monedei în care se face plata, or al criteriilor reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011).

Curtea reţine că operaţiunile de calculare a unor sume de bani, reglementate de art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă au un caracter tehnic, astfel încât atribuirea în competenţa executorului judecătoresc a determinării în mod concret a cuantumului obligaţiei la care este îndatorat debitorul, conform dispozitivului hotărârii judecătoreşti, nu încalcă principiile constituţionale ale realizării justiţiei prin instanţele judecătoreşti, reglementate prin art. 124, 125 şi art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie.

De altfel, susţinerile formulate în motivarea excepţiei, referitoare la faptul că, în practică, executorul stabileşte chiar obligaţia de plată în sine, iar nu cuantumul acesteia, ceea ce excedează funcţiei executorului judecătoresc, acesta nefiind învestit cu jurisdictio, atribut exclusiv al judecătorului, nu sunt veritabile motive de neconstituţionalitate a normei legale. Totodată, împotriva încheierilor date de executorul judecătoresc în acest caz, cei interesaţi sau vătămaţi prin executare pot apela la calea procesuală a contestaţiei la executare, reglementată de art. 714 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 665 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că prin art. I pct. 28 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, a modificat art. 665 din cod (art. 664 în forma avută înainte de republicarea Codului), în sensul eliminării obligaţiei executorului judecătoresc de a emite încheierea de deschidere a dosarului de executare, sau, după caz, de refuz de deschidere a procedurii de executare, ca urmare a reintroducerii, prin Legea nr. 138/2014, a procedurii de învestire cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2016, legiuitorul a revenit la forma iniţială a textului legal criticat, în sensul reintroducerii obligaţiei executorului judecătoresc de a deschide dosarul de executare sau, după caz, de a refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

Astfel, în temeiul art. 665 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc este obligat ca, imediat după ce primeşte o cerere de executare silită, să dispună, prin încheiere, asupra înregistrării cererii şi deschiderii dosarului de executare ori asupra refuzului deschiderii dosarului de executare (pentru motive cum ar fi lipsa sau nevalabilitatea titlului executoriu, neachitarea taxei judiciare de timbru prevăzute de lege, neataşarea la cerere a titlului executoriu în original sau a înscrisurilor prevăzute de lege, etc.). Încheierea astfel emisă urmează a fi comunicată creditorului în cel mai scurt timp, “de îndată”, potrivit art. 665 alin. (2) teza întâi din codul de procedură civilă. În corelaţie cu art. 666 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruia, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, rezultă că termenul de 3 zile poate fi folosit de creditor ca, la solicitarea executorului judecătoresc, să complinească eventualele lipsuri ale cererii de executare, anexarea anumitor înscrisuri, etc. Împotriva încheierii executorului judecătoresc, creditorul poate face plângere la instanţa de executare, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de refuz [art. 665 alin. (2) teza finală], iar refuzul executorului judecătoresc de a proceda la primirea ori înregistrarea cererii de executare silită va putea fi cenzurat pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 712 alin. (1) coroborat cu art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 665 din cod, se susţine, în esenţă, faptul că atribuţia executorului judecătoresc de a se pronunţa asupra deschiderii executării silite, prin înregistrarea cererii formulate de creditor, corelată cu atribuţia instanţei de executare de a se pronunţa asupra încuviinţării executării silite, naşte o confuzie în privinţa decelării momentului declanşării procedurii de executare, respectiv cel stabilit de executorul judecătoresc, pe de o parte, sau de către instanţa de executare, odată cu încuviinţarea, pe de altă parte. Or, Curtea reţine că momentul deschiderii procedurii de executare silită nu poate fi decât acela al înregistrării cererii de executare de către executorul judecătoresc, care dispune “deschiderea dosarului de executare”, în sensul art. 665 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Totodată, Curtea mai reţine că atribuţia executorului judecătoresc ca, imediat ce primeşte o cerere de executare silită, să dispună, prin încheiere, asupra înregistrării cererii în registrul general de dosare [prevăzut de art. 84 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 6 februarie 2001], precum şi asupra deschiderii dosarului de executare ori a refuzului deschiderii dosarului de executare nu are semnificaţia exercitării unor atribuţii de jurisdictio sau imperium, atribute care aparţin exclusiv instanţei judecătoreşti. Astfel, în cadrul acestei faze a deschiderii procedurii de executare, executorul judecătoresc este chemat să verifice dacă cererea de executare silită îndeplineşte condiţiile de formă, în sensul art. 664 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dacă are ataşat titlul executoriu, în original sau în copie legalizată, precum şi, dacă este cazul, alte înscrisuri cerute de lege, respectiv dacă există dovada achitării taxelor de timbru. Prin urmare, executorului judecătoresc îi este atribuită o simplă acţiune de dispoziţie, prin înregistrarea cererii şi emiterea unei încheieri în privinţa deschiderii procedurii de executare, situaţie diferită de cea reglementată prin vechea formă a art. 666 din Codul de procedură civilă, introdusă prin Legea nr. 138/2014, care atribuia executorului judecătoresc atribuţii jurisdicţionale, prin încuviinţarea executării silite.

Aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragrafele 20-23, prin formularea unei cereri de executare silită, creditorul solicită concursul statului în realizarea şi concretizarea titlului său, în vreme ce operaţiunea încuviinţării executării silite este cea care deschide posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului. Prin încuviinţarea executării silite se verifică dacă: cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie; creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege. Aceste operaţiuni, realizate în cadrul procedurii de încuviinţare a executării, reprezintă o exercitare a puterii judecătorului de a “spune dreptul”, în vreme ce, în cadrul procedurii de deschidere a executării, prin înregistrarea cererii de executare, executorul judecătoresc realizează acţiuni ce se circumscriu competenţei sale de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, astfel cum este reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011. Prin emiterea unei încheieri de deschidere a procedurii de executare, executorul judecătoresc nu dispune însăşi executarea titlului executoriu, procedura fiind declanşată numai în urma încuviinţării executării de către instanţa judecătorească.

Pentru aceste considerente nu poate fi reţinută încălcarea principiilor constituţionale ale realizării justiţiei prin instanţele judecătoreşti, reglementate prin art. 124, 125 şi art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie.”, se arată în Decizie

Comments

comentarii