În 2020, primarul comunei Mărgău, din judeţul Cluj, voia să câştige al patrulea mandat, iar banii veniţi de la Guvern pentru refacerea unor drumuri distruse de inundaţii au fost numai buni ca să scoată utilajele la lucru. Cu câteva zile înainte de alegeri a plătit un avans de 1 milion de euro unei firme care a lucrat fără avize şi fără autoritatie de construcţie. Fostul primar este trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.
Comuna Mărgău, în care s-a născut Emil Boc, a ajuns la emisiunea de investigații ”România, te iubesc!” de la PRO TV.
Inundațiile din urmă cu trei ani n-au adus doar pagube de aproape patru milioane de euro în comună Mărgău, ci şi un dosar penal pe numele fostului primar Petru Ungur acuzat că ar fi prejudiciat comuna cu un million de euro.
2020 n-a fost unul oarecare pentru Petru Ungur. Candida pentru al treilea mandat în fruntea comunei Mărgău, iar banii veniţi de la Guvern au fost numai buni ca să aducă utilaje să se vadă că se lucrează în comună. În lista de obiective de pietruit figurau câteva drumuri forestiere, comunale, un podeţ şi decolmatarea unui pârâu. Peste 17 milioane de lei au fost trimise de Guvern în comuna din Munţii Apuseni.
Primarul atribuie lucrarea în regim de urgenţă unei firme din Cluj. Cu trei zile înainte de alegeri plăteşte un avans de un milion de euro deşi nu era emisă autorizaţie de construcţie său proiect tehnic. Ungur era convins că va câştiga, iar actele se puteau pune în ordine şi după începerea lucrărilor. Doar ca alegătorii i-au stricat planurile, iar el a pierdut la o diferenţă de 50 de voturi.
Mircea Sorin, primarul comunei Mărgău: „Eu când am venit se lucra aici la drumuri şi s-a prezentat un domn constructor că el pietruieşte drumuri şi aşa mai departe şi la un moment dat era o groapă în drum. Bă băieţi, nu puneţi un tub? Dacă trebuie punem. Şi am zis stai un pic, dar voi nu lucraţi după proiect? Şi atunci mi-am dat sema am cerut documente şi am se sesizat că nu este autorizație de construire şi apoi am văzut că s-a plătit un avans. În momentul de faţă sunt cercetări în curs.”
Noul primar a oprit şantierul pentru că nu înţelegea cum poţi să reabilitezi un drum fără un proiect în faţă. L-a primit abia în noiembrie, după ce descoperise neregulile şi făcuse plângere la DNA.
Mircea Sorin, primarul comunei Mărgău: „Când le-am trimis că n-au autorizaţie de construire şi nu lucrează după un proiect le-am cerut să suspende lucrările.”
Ca să vadă cum s-a lucrat, echipa ”România, te iubesc!” a mers pe strada La Finu. Nu întâmplător denumită astfel. Mircea Sorin, primarul comunei Mărgău: „Aşa a fost nominalizată să apară în documente la finul fostului primar.”
Pe strada finului fostului primar a venit un expert numit de instanţa unde se judecă dosarul de abuz în serviciu. Conform proiectului tehnic apărut la aproape două luni de la începerea lucrărilor, grosimea drumui trebuia să fie de 25 de centimetri, în trei straturi diferite de piatră. Expertul a făcut sondări şi a descoperit că lipsesc în medie cam 10 cm, iar cea existentă este în mare parte cea măruntă, care ar fi trebuit să fie în primul strat şi care e mai ieftină.
Ne mutăm pe drumul ce duce spre Casacada Valul Miresei, din satul Răchitele. Şi aici lipseau centimetri buni de piatră mai ales din cea scumpă. Drumul analizat are aproape trei kilometri, iar stratul de piatră este cu 15 cm mai mic decât în proiect. De asemenea, materialul folosit este neconform. Expertului i s-a cerut de către instanţă să evalueze acum şi pagubele materiale ale acestui contract.
Drumul care aduce turişti la cascadă a fost afectat de indundații în 2020.
Noi am făcut un calcul pentru drumul forestier Valea Seacă care are o lungime de 2,6 kilometri şi o lăţime de 3 şi jumătate. Aici, conform expertului, constructorul a pus piatra în strat de 9,5 cm în loc de 25. Metrul cub de piatră costă 1800 de lei, aşa că rezultă că materiale în valoare de aproape 300.000 de lei. La fel de grav e faptul că s-a folosit în mare parte piatra tip balast care are rezistenţă mai mică.
Reprezentantul firmei constructoare, Emanuel Mureșan, a spus că grosimea stratului de piatră s-a deplasat pe lateralele drumului.
La Mărgău lucrurile ar fi mers înainte dacă fostul primar câştiga încă un mandat. Ca să înţelegem de ce a plătit avansul considerat de anchetatori ilegal, de ce n-a cerut un proiect tehnic şi de ce a fost de acord să înceapă lucrările fără autorizaţia de construire, cei de la Pro TV au mers acasă la Petru Ungur. O casă mare la care oamenii din sat fac referire când se referă la activitatea fostului primar.
Petru Ungur: ”Nu necesita în primul rând autorizație de construcție. Era alee pietruită.”
Intrebat dacă exista proiect când a făcut plata, fostul primar a răspuns senin: ”Cum să existe proiect când am făcut plata? Plata am făcut-o în avans. Autorizația a fost emisă în 11 noiembrie, ulterior. Nu era nevoie, am făcut demersurile, am zis hai să cer şi autorizaţie, am vrut să fie totul prea perfect, dar nu poți să știi care e perfecțiunea în ziua de azi.”
Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată pe Petru Ungur pentru abuz în serviciu şi a pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile până la concurenţa sumei de 4.998.000 de mii de lei, adică aproape un milion de euro.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în cursul lunii septembrie 2020, Petru Ungur, în calitate de primar, ar fi încheiat, în mod nelegal, un contract de execuţie lucrări în valoare de 17.203.830 lei cu o asociere de firme. Contractul avea ca obiect “Refacere lucrări în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase (ploi abundente) în comuna Mărgău, judeţul Cluj” şi ar fi fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legislaţiei primare.
“După numai şase zile de la încheierea contractului, Primăria comunei Mărgău ar fi plătit către executantul lucrărilor un avans de 4.998.000 lei, reprezentând 30% din valoarea contractului, în condiţiile în care acesta nu avea constituită o garanţie bancară pentru bună execuţie şi nu erau îndeplinite condiţiile pentru realizarea obligaţiilor rezultate din contract, la acea dată (ordinul de începere a lucrărilor nu era emis de către beneficiarul lucrărilor, autorizaţia de construire nu era eliberată etc.)”, arată anchetatorii.
Despre trimiterea în judecată de către procurorii DNA, Ungur a spus ”Asta e părerea dânșilor”
Sute de milioane echipe de lei are la dispoziţie guvernul ca să ajute localităţile năpăstuite de calamităţi. Pentru primari sau preşedinţi de consilii judeţene e o bună ocazie să-şi refacă de la zero infrastructura. Doar că aceşti bani sunt atât de tentanţi pentru toată lumea, încât uneori ajung în găuri negre sau la firme de casă abonate la bani publici care sunt cel mai uşor de risipit.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



