Un fermier din Iași a fost arestat preventiv sub acuzația că l-a șantajat pe un preot după ce a aflat că soția l-a înșelat cu acesta. Pentru a o face să recunoască, bărbatul și-a bătut soția, aceasta obținând ordin de protecție înainte de a fi arestat. Preoteasa l-a susținut pe preot să depună plângere pentru șantaj după ce i s-au cerut 20.000 de euro.
Totul s-a petrecut într-o localitate de lângă Podul Iloaiei. Preotul din Parohia Scobâlţeni a fost prins cu amanta, soţia unui fermier. Supărat de cele întâmplate, acesta din urmă l-a şantajat pe slujitorul Domnului cerându-i mai mulţi bani, totul pentru a păstra secretul şi a nu-i strica imaginea, scrie 7iaşi.ro.
Discuția dintre soțul înșelat și preot a fost înregistrată: ”Alexandra este în mașină. E umflată toată de la bătaie… Părinte, hai să n-o lungim știu tot. Dumneata m-ai cununat, tot dumneata mă divorțezi. Eu vreau 20.000 de euro”, sunt cuvintele bărbatului înşelat.
Soţia preotului, cu care acesta este căsătorit din 1998, a aflat de faptul că bărbatul ei este şantajat şi a anunțat Poliţia. Astfel, în momentul în care fermierul s-a întâlnit cu preotul pentru a primi 10.000 euro a fost organizat flagrantul delict și șantajistul a fost reținut.
”La data de 22 iulie a.c., polițiștii Poliției Orașului Podu Iloaiei, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Iași și Direcției de Operațiuni Speciale au depistat în flagrant un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj, în timp ce ar fi luat 5000 de euro de la o persoană pentru a nu face cunoscute anumite informații. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul Poliției pentru continuarea cer cercetărilor.
Astfel, s-a stabilit că acesta și-ar fi agresat soția, motiv pentru care polițiștii Poliție Podu Iloaiei au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva sa, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în formă continuată. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași.
La data de 23 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței de judecată, aceasta din urmă dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.”, au transmis reprezentanții Poliției.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

