SISTEMUL JUDICIAR

CSM reafirmă angajamentul sistemului judiciar românesc faţă de valorile europene fundamentale

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis un mesaj de Ziua Europei: ”Consiliul Superior al Magistraturii se alătură celebrării Zilei Europei, sărbătorită anual în data de 09 mai, ocazie cu care reafirmă angajamentul sistemului judiciar românesc faţă de valorile europene fundamentale: democraţia, statul de drept, independenţa justiţiei şi respectul pentru drepturile şi libertăţile omului. Ziua Europei marchează un moment esenţial în istoria continentului nostru, simbolizând începutul unei perioade de cooperare, pace şi solidaritate între naţiuni, principii fundamentale pentru a căror garantare justiţia are un rol esenţial. Consiliul subliniază importanţa continuării consolidării statului de drept şi a justiţiei europene, într-un cadru de …

Citește mai mult

250 de auditori de justiție au început anul de formare inițială în cadrul INM

250 de auditori de justiție – promoția 2025 – 2027 – au participat la festivitatea de deschidere a anului de formare inițială din cadrul INM. Auditorii au fost întâmpinați în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității București de directorul Institutului Național al Magistraturii, judecător Simona-Camelia Marcu, președintele Înaltei Curti de Casație și Justiție, judecător Corina Corbu, dar și de numeroși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii: judecător Denisa Stănisor, judecător Daniel Grădinaru, udecător Alin Ene, judecător Claudiu Dragusin,  procuror Bogdan Staicu și avocat Ioan Sas – membru din partea societății civile. Reprezentanții INM, ÎCCJ și CSM i-au felicitat …

Citește mai mult

Cine sunt noii magistrați din România. Președintele Ilie Bolojan a semnat decretele de numire

Noii judecători și procurori, care vin în magistratură după absolvirea Institutului Național al Magistraturii și promovarea examenului de capacitate sau care au avut alte profesii juridice și au reușit la concursul de admitere directă în magistratură, au fost primiți la Cotroceni de președintele interimar Ilie Bolojan, care le-a semnat decretele de numire în funcție. ”Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a primit miercuri, 7 mai 2025, la Palatul Cotroceni pe noii magistrați recent admiși în profesie. Cu acest prilej, șeful statului le-a adresat un mesaj de felicitare și le-a urat mult succes în activitatea pe care urmează să o desfășoare …

Citește mai mult

CSM anunță îmbunătățirea procesării cererilor transmise instanțelor prin mijloace electronice

Consiliul Superior al Magistraturii continuă procesul de digitalizare a sistemului judiciar, facilitând comunicarea cu instanțele judecătoreşti. Potrivit CSM, sistemul de procesare a cererilor transmise prin mijloace electornice este complet integrat cu dosarul electronic și permite procesarea rapidă și sigură a documentelor, indiferent dacă acestea sunt trimise prin portalul registratura.rejust.ro sau direct de către părți și avocați, utilizând adresa de e-mail a instanței. ”Modulul dezvoltat în cadrul aplicației ReJust vine să sprijine funcționalitățile portalului registratura.rejust.ro în contextul în care acesta este utilizat intens, fiind încasate până la acest moment taxe judiciare de timbru în valoare de 32.500.000 de lei, echivalentul a aproximativ 6,5 …

Citește mai mult

Surpriză emoționantă a avocaților la ultima ședință a unei judecătoare din Cluj

Mai mulți avocați în frunte cu decanul Baroului Cluj i-au făcut o surpriză unei judecătoare la ultima ședință de judecată. Aceasta a fost vizibil emoționată. Avocații au umplut sala 167 de la Judecătoria Cluj-Napoca cu ocazia ultimei ședințe înainte de pensionare a judecătoarei Monica Feneșan de la Secția civilă. Aceasta este apreciată de avocați pentru că le-a arătat respect de-a lungul anilor, a avut un comportament adecvat în sală, a fost răbdătoare și a pronunțat soluții bune, după cum spun aceștia. „Ați împărțit dreptatea cu înțelepciune, cu onestitate, cu empatie, cu înțelegere că între coperțile dosarului se află viața oamenilor, …

Citește mai mult

Indemnizația unei judecătoare, diminuată pe 3 luni pentru că nu a soluționat cu celeritate cauzele

Secția pentru judecători în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât diminuarea indemnizației unei judecătoare pentru ”nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor” ”Cu majoritate, Admite acțiunea disciplinară formulată de Inspectia Judiciară împotriva pârâtei Cimpoiaşu Tanislav Carmen Andreea – judecător în cadrul Judecătoriei Câmpina. În baza art.273 alin.(1) lit.b) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică pârâtei Cimpoiaşu Tanislav Carmen Andreea – judecător în cadrul Judecătoriei Câmpina sancțiunea disciplinară constând în ”diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni” …

Citește mai mult

Judecătorul Alexandru Vasile de la CA Ploiești, numit în 2010, a fost detașat în MJ de două ori

Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, care a ”dinamitat” sistemul cu ”anularea” hotărârii CCR, a fost numit ca judecător în 2010 prin decret al fostului președinte Traian Băsescu și a fost de două ori detașat la Ministerul Justiției, o dată a stat patru ani, iar a doua oară a stat doar o lună, căci CSM și-a revocat propria hotărâre în 2021. Printr-o adresă din 23 decembrie 2020, Ministerul Justiției a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să accepte detașarea judecătorului de la Tribunalul Prahova la minister, pentru o perioadă de trei ani. În 23 decembrie 2020 s-a încheiat mandatul …

Citește mai mult

Comunicat dur al CSM după modificările preconizate la proiectul privind pensiile magistraților

Consiliul Superior al Magistraturii numește proiectul legislativ ”un demers care nesocotește grav valori esențiale ale democrației constituționale și ale statului de drept”. ”În contextul procedurii parlamentare derulate în legătură cu Propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări: Toate modificările preconizate în procedura parlamentară în curs sunt într-o evidentă contradicție atât cu principiul independenței justiției, cât și cu celelalte principii constituționale referitoare la securitatea juridică și predictibilitatea cadrului normativ, protecția așteptărilor legitime ale destinatarilor legii, egalitatea în drepturi și nediscriminarea, astfel cum au fost subliniate în mod constant în …

Citește mai mult

28 de candidați care au avut medii de admitere în INM au cerut suplimentarea locurilor

28 de candidați care au avut medii pentru a fi admiși în INM, dar nu s-au încadrat în numărul de 250 de locuri scoase la concurs, au cerut suplimentarea acestora, dar Consiliul Superior al Magistraturii le-a respins solicitarea. Informația apare în hotărârea Plenului CSM nr.53 din 8 aprilie, prin care s-au validat rezultatele concursului pentru Institutul Național al Magistraturii, publicată recent pe site-ul Consiliului. ”Plenul constată că un număr de 28 de candidați pentru locurile de auditori de justiție declarați admiși după cele două etape ale concursului, dar care nu s-au încadrat în limita celor 250 de locuri de auditori …

Citește mai mult

Cum explică instanțele din Cluj termenele tardive de judecată și amânarea pronunțărilor DOCUMENT

Baroul Cluj a primit răspunsul din partea Curții de Apel Cluj la solicitarea în legătură cu termenele tardive de judecată și amânările repetate ale pronunțării hotărârilor. Pentru a răspunde solicitărilor de măsuri venite din partea ConsiliuluI Baroului Cluj, conducerea Curții de Apel Cluj a cerut explicații de la cele cinci judecătorii din județ și de la Tribunalul Cluj. La Judecătoria Cluj-Napoca și la alte două judecătorii, în multe dosare civile, s-a fixat primul termen de judecată la mai mult de 6 luni de la depunerea cererii de chemare în judecată. ”La toate instanțele, în materiile nonpenale s-a realizat o punere …

Citește mai mult