Corina Corbu a declarat, după discursul ţinut de preşedintele interimar Ilie Bolojan de la bilanţul Înaltei Curţi, că la nivelul instanței supreme sunt cunoscute şi lucrurile care merg bine, dar şi cele care merg mai puţin bine. „Vă asigur, domnule preşedinte, că la Înalta Curte cunoaştem în amănunt situaţia, cunoaştem şi lucrurile care merg bine şi care merg mai puţin bine. Ce pot să vă spun este că judecătorii Înaltei Curţi au făcut şi fac în continuare tot ceea ce este omeneşte posibil. în cuvântul meu, făceam referire la secţia de contencios care a reuşit să se menţină în anumite …
Citește mai multSISTEMUL JUDICIAR
Bolojan, prezent la bilațul ÎCCJ. Corbu a vorbit de ”nevoia unei reforme legislative reale a competențelor Înaltei Curți”
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan. a participat la prezentarea publică a Raportului de activitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție aferent anului 2024, ce a avut loc la sediul Băncii Naționale a României. Președintele ÎCCJ, Corina Corbu, a salutat prezența lui Bolojan: ”Ne onorează în mod deosebit că alături de reprezentanții instituțiilor sistemului judiciar este astăzi împreună cu noi domnul președinte interimar al României, atât ca reprezentant al statului român cât și al societății dar și în calitatea sa principală de reprezentant al legislativului. Vă mulțumim domnule președinte. Marcăm astfel atât locul, cât și rolul Înaltei Curți în …
Citește mai multMinistrul Justiției, Radu Marinescu, susține înființarea a 600 de noi posturi de grefier
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis că susține demersurile de aprobare a memorandumului ce vizează înființarea a 600 de noi posturi de grefier, cu studii superioare. ”Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, s-a întâlnit cu Președintele Federației PUBLISIND, domnul Ștefan Teoroc, și cu Prim-vicepreședintele acestei organizații sindicale și Președinte al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, domnul Cătălin Trăistaru. Discuțiile purtate la sediul Ministerului Justiției au vizat următoarele teme: suspendarea/blocarea angajărilor în sectorul public, blocarea nivelului salarial și al sporurilor la nivelul lunii decembrie 2024, corectarea aspectelor neconstituționale și instituirea unui nou statut al grefierilor. În ceea ce privește situația angajărilor …
Citește mai multCSM cere amânarea trecererii la sistemul cu durata de 3 ani a cursurilor de la INM
Consiliul Superior al Magistraturii cere amânarea intrării în vigoare a prevederilor referitoare la modificarea duratei cursurilor de la Institutul National al Magistraturii (INM) de la 2 la 3 ani. Comisia de lucru nr. 1 – reunită Legislatie si cooperare interinstitutionala din cadrul CSM a hotărât sesizarea ministrului Justitiei cu modificarea prevederilor referitoare la durata cursurilor INM, in sensul ca durata de 2 ani a cursurilor INM sa fie aplicata si pentru auditorii de justitie admisi la INM pana in 2027 inclusiv ”Punct de vedere al DLDC referitor la necesitatea modificarii art. 283 alin. (1) si (3) din Legea nr. 303/2022, astfel incat …
Citește mai multToți șefii din Justiție la bilanțul INM: ”este locul unde se construiește încrederea în justiție”
Șefii ÎCCJ, CSM, DIICOT, DNA și Procurorul General au participat la prezentarea raportului de activitate a Institutului Național al Magistraturii. ”În data de 18 martie 2025 Directorul Institutul Național al Magistraturii, d-na judecător Simona Camelia Marcu a prezentat Raportul de activitate al instituției pentru anul 2024. La ședința de bilanț au participat d-na judecător Corina Alina Corbu, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, d-na judecător Elena-Raluca Costache, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, dl Procuror General Alex-Florin Florența, d-na Alina Albu, Procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dl Marius Ionuț Voineag, Procurorul șef …
Citește mai multCum s-a ajuns la 20 de amânări de pronunțare în mai mult de un an la Tribunalul Cluj. Explicații oficiale
Reprezentanții Tribunalului Cluj au explicat cum s-a ajuns ca un judecător să amâne pronunțările în două dosare penale mai mult de un an, de câte 20, respectiv 21 de ori. Clujust a solicitat biroului de informare și relații publice al Tribunalului Cluj o poziție cu privire la situația prezentată în articolul ce poate fi citit AICI: Care este explicația pentru numeroasele amânări? În tot acest timp (ultimul an), câte dosare a soluționat domnul judecător? În răspunsul primit de la Tribunal, se arată că este cel mai încărcat complet din cadrul Tribunalului Cluj, că are pe rol cauze complexe cu multe …
Citește mai multDoi soți judecători vor să lase Clujul pentru Brașov
Două cereri inedite de transfer au fost depuse la Consiliul Superior al Magistraturii. Doi judecători din Cluj, soț și soție, au cerut să se tranfere la Tribunalul Brașov, respectiv Curtea de Apel Brașov. Se pare că aglomerația și prețurile din Cluj-Napoca îi face până și pe unii judecători să se gândească la relocare. Judecătorul Adrian Pojoga de la Secția penală a Tribunalului Cluj a cerut tranferul la Tribunalul Brașov, iar soția lui, Anca Mihaela Ion, șefa secției de contencios adminisrativ și fiscal de la Curtea de Apel Cluj a cerut tranferul la Curtea din Brașov. Ambii judecători au lucrat în …
Citește mai multCând are loc concursul pentru 140 de posturi de grefier. Cine îi va instrui pe viitorii grefieri
Concursul pentru 140 de posturi de grefier va avea loc în 25 mai la București. ”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât organizarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, în Bucureşti, la data de 25 mai 2025, conform calendarului de desfăşurare a concursului, propus de SNG şi Direcţia resurse umane şi organizare/ De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat: (unanimitate) – cererea de înscriere tipizată – numărul de posturi de grefier cu studii superioare juridice, aferente instanţelor judecătoreşti, respectiv parchetelor de pe lângă acestea, respectiv 70 posturi de grefier cu studii superioare juridice aferente instanţelor judecătoreşti …
Citește mai multUn vicepreședinte al Curții de Apel Cluj se pensionează
Fix la un an de la numirea în funcția de vicepreședinte pe trei ani, judecătoarea Carmen Pop a solicitat și a primit acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a pleca în pensie. Pe lângă judecătoarea din Cluj, mai sunt patru judecători din țară, dintre care doi de la Inspecția Judiciară, care se pensionează. Carmen Pop are li funcția de purtător de cuvânt al Curții de Apel Cluj, dar a comunicat foarte rar cu presa. ”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerilor privind: (unanimitate) 1. Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei …
Citește mai multSecția pentru procurori din CSM reacționează la afirmațiile lui George Simion despre un procuror
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliulu Superior al Magistraturii a reacționat la afirmațiile liderului AUR, George Simion, despre un procuror. ”Secţia pentru procurori constată că, în cursul zilei de 11.03.2025, în mediul public a apărut declaraţia formulată de liderul unui partid politic, domnul deputat George Simion, în contextul efectuării de acte procesuale într-un dosar instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Exprimarea folosită, prin utilizarea unor cuvinte ofensatoare la adresa procurorului de caz, este inadecvată şi contrară respectului cuvenit într-o societate democratică magistraţilor procurori, care au menirea să apere interesele generale ale societății, precum …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.