Un tânăr cu un cazier vast, specializat în furturi, a fost condamnat de Judecătoria Suceava pentru 8 infracțiuni de furt în formă continuată, pentru aceste fapte primind 4 ani și 6 luni de închisoare. Printre păgubiți sunt și mirii de la o nuntă, care au rămas a doua zi fără banii primiți în dar. Faptele au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, pedeapsa rezultată fiind de 8 ani de închisoare. Una dintre faptele pentru care acesta a fost condamnat a fost săvârșită în dauna unor doi tineri, proaspăt căsătoriți, prejudiciul fiind de 17.800 euro. Inculpatul a fost obligat de …
Citește mai multPROCESE
Una caldă și una rece de la CA Cluj pentru Cherecheș în alt dosar penal. Ar putea rămâne fără 150.000 dolari
Printr-o deciziei recentă, Curtea de Apel Cluj a menținut încetarea procesului penal într-un alt dosar de corupție al fostului primar băimărean Cătălin Cherecheș, dar a trimis cauza înapoi la Tribunalul Maramureș pentru ca prima instanță să se pronunțe cu privire la confiscarea specială a sumei de 150.000 de dolari, sumă pretins primită cu titlu de mită. Mai întâi, completul format din judecătoarele Monica Șortan și Luminița Firicel a respins opinia DNA că în cauză s-ar aplica hotărârea CJUE din iulie 2023 cu privire la prescripție: ”În opinia Ministerului Public, instanţa fondului, în mod eronat, a considerat că în cauză nu …
Citește mai multCurtea i-a suspendat pedeapsa taximetristului din Cluj care a înșelat o familie de medici cu 55.000 de euro
Curtea de Apel Cluj i-a admis apelul taximetristului judecat pentru că a înșelat o familie de medici cu 55.000 de euro, caz despre care Clujust a scris în premieră în noiembrie 2022. Astfel, inculpatul, reprezentat de avocatul Cătălin Ionuț Griga, a scăpat de executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, primind în apel 3 ani închisoare cu suspendare. Motivele pentru care judecătorii Curții au fost mai îngăduitori le regăsiți mai jos: ”Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol …
Citește mai multO firmă din Cluj a susținut în instanță că nu a obținut fonduri din cauza Inteligenței Artificiale de la un Minister
O firmă din Cluj a dat vina pe programul de Inteligență Artificială de la Ministerul Economiei pentru faptul că nu a primit ajutorul financiar în pandemia de Covid. Firma a dat în judecată Ministerul și Agenția pentru IMM-uri. ”Pe fondul acţiunii în contencios, arătă că a aplicat în cadrul programului de finanţare, respectând procedura instituită pentru derularea lui conform reglementării prin Ordonanță de Urgență nr. 224 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19. …
Citește mai multInginer silvic din Cluj, condamnat după achitare pentru înlesnirea tăierii ilegale de arbori
După ce Judecătoria Huedin l-a achitat, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe un inginer silvic la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori în forma participaţiei improprii (complicitate-înlesnire). Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani, timp în care condamnatul trebuie să îndeplinească mai multe obligații. Motivarea Curții: ”Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale în materie, curtea reţine următoarele: Instanţa de fond a făcut o analiză exhaustivă a probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire …
Citește mai multAsociația Salvați Bucureștiul a ajuns la dizolvare din cauza cheltuielilor de judecată
O instanță a hotărât recent dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul. Sentința nu este definitivă. Cei de la asociație explică cum s-a ajuns aici. Asociația Salvați Bucureștiul a fost alături de Asociația SOS Orașul și Miliția Spirituală parte în două procese împotriva proiectului imobiliar de la Hala Ford. Potrivit HotNews.ro, instanțele au respins acțiunile și au dispus următoarele cheltuieli de judecată: 95.000 lei pentru One și 130.000 lei pentru Auchan în dosarul 25248/3/2018 50.000 lei pentru One și 25.000 pentru Auchan în dosarul 4858/3/2019. „Întrucât cele trei ONG-uri nu au putut plăti aceste sume, compania One a inițiat acțiuni judecătorești de desființare …
Citește mai multUn mare dezvoltator imobiliar din țară obține în instanță dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul
Dezvoltatorul imobiliar One Mircea Eliade Properties, unul dintre cei mai mari din România, a obținut în instanță dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul. Sentința Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă. Solutia pe scurt: ”Respinge ca neîntemeiată excepţia invocată de către pârâtă a lipsei interesului reclamantei în formularea cererii principale. Admite în principiu cererea de intervenţie principală, formulată de numitul Călina Virgil, respingând, pe cale de consecinţă, excepţia invocată de către pârâtă a lipsei interesului intervenientului în formularea cererii de intervenţie principală. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzelor obiect al dosarelor nr.32311/3/2019, …
Citește mai multRechizitoriul DNA împotriva fostului șef IPJ Cluj, Mircea Rus, desființat de CA Cluj
Magistrații Curții de Apel Cluj au desființat și trimis înapoi la DNA Cluj dosarul de abuz în serviciu în care un procuror l-a trimis în judecată pe fostul inspector șef al IPJ Cluj, Mircea Ion Rus. Soluția Curții: ”Admite cererile si exceptiile formulate de inculpatul R M I cu privire la legalitatea administrarii probelor, a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala si legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul din 29.03.2023, din dosarul nr. 91/P/2020 al Directiei Nationale Anticoruptie Serviciul Teritorial Cluj. In temeiul art. alin. 1 si 2 rap. la art. 281 alin. 1 lit. b/1 Cod de Procedura …
Citește mai multDedeman, obligată să-i plătească daune morale de 20.000 de euro unei clujence
Judecătorii Curții de Apel Cluj au obligat compania Dedeman să-i achite unei femei daune morale în valoare de 20.000 de euro după ce aceasta și-a rupt nasul și umărul în parcarea magazinului din Cluj. Inițial, instanța Tribunalului acordase daune mult mai mari, în valoare de 50.000 de euro, care însă au fost diminuate de Curte. Soluția Curții pe scurt: ”Admite in parte apelul declarat de parata DEDEMAN S.R.L. si admite in parte apelul incident declarat de reclamanta Utiu Juliana, impotriva sentintei civile nr. 344 din 04.07.2023, a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosar nr. 902/117/2022, pe care o schimba in parte, …
Citește mai multTribunalul București le-a respins fraților Tate și lui Abigail Tyson cererile de ridicare a sechestrului
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București le-a respins fraților Andrew și Tristan Tate, dar și modelului Abigail Tyson, martor în dosar, cererea de ridicare a sechestrului pe bunuri și bani. Același tip de cerere a avut și cunoscuta firmă de bolizi de lux Cannon Run din Marea Britanie, la care Andrew este director. Solutia pe scurt: ”În baza art. 2502 din Codul de procedură penală respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatii TATE III EMORY ANDREW si TATE TRISTAN, având ca obiect încetarea de drept a măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin ordonantele nr. 1305/P/2022 ale Parchetului de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.