Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ÎCCJ explică, în motivarea Deciziei nr.12/2020, de ce, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură trimis prin e-mail/fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile este socotit în termen, chiar dacă se înregistrează a doua zi la organul judiciar. Extras din DECIZIA Nr. 12/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.554 din 26 iunei 2020: ”Prealabil, se impune precizarea faptului că în analiza prezentei chestiuni de drept nu se poate porni de la cele statuate în Decizia nr. 34 din …
Citește mai multJURIDICE-LEGISLAȚIE
Articole din Legea stării de alertă, inclusiv privind contravențiile, declarate neconstituționale
CCCR a declara neconstituționale mai multe articole din Legea stării de alertă, inclusiv cele privind contravențiile. CCR a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 alin.(3) și (4), art.65 lit.s), ș), art.66 lit.a), b) și c) și art.67 alin.(2) lit.b) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: – Art.4 alin.(3) și (4): „Când starea de alertă se instituie pe cel puţin ju-mătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de …
Citește mai multArticol din Statutul judecătorilor și procurorilor, declarat neconstituțional
Articolul 60 din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr.242/2018, a fost declarat neconstituțional. Comunicatul CCR: ”A admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.60 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr.242/2018, şi în art.60 alin.(1) din Legea nr.303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr.242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi dispozițiile art.60 alin.(3) din Legea nr.303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr.242/2018, sunt neconstituţionale.” Urmărește CLUJUST pe Google News
Citește mai multDCD Revocare ordin de protecție: Dacă agresorul nu are dosar penal, instanța va evalua existența unui risc
Dezlegare chestiune de drept (DCD): Pentru a se dispune revocarea unui ordin de protecție, dacă agresorul nu are dosar penal, evaluarea riscului o face direct instanța, nu serviciul de probațiune. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a pronunțat Decizia nr.50 în dosarul nr.3199/1/2019: ”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia I civilă, în dosarul nr. 24956/325/2019, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările …
Citește mai multDezlegare chestiune de drept privind transmiterea actelor de procedură prin fax sau e-mail
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a lămurit dacă sunt depuse în termen actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după încetarea activității la instanţă. În şedinţa din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a pronunțat următoarea soluție: Decizia nr.45 în dosarul nr.951/1/2020 ”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia I civilă, în dosarul nr. 14725/318/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în …
Citește mai multObținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane în dosare penale, declarată neconstituțională
CCR a decis, astăzi, că articolul 146 indice 1 din Codul de procedură penală privind obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane este neconstituțional. Plenul Curții Constituționale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitat a dispoziţiilor art.146/1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane. ”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.146/1 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii referitoare la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane de către …
Citește mai multRIL admis: Apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal,
Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii (RIL) de la ÎCCJ a decis astăzi: Apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal. În ședința din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată următoarea soluție: Decizia nr.14 în dosarul nr. 957/1/2020 Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 …
Citește mai multDezlegare chestiune de drept: Noțiunea de ”polițist” din Codul penal include și ”polițist local”
ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a lămurit o problemă stringentă: Noțiunea de ”polițist” din Codul penal include și ”polițist local” În şedinţa din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit în cauză, a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție: Decizia nr.19 în dosarul nr.895/1/2020 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr.13613/271/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri …
Citește mai multModificare în Legea 50/1991. Se pot executa fără autorizație unele lucrări la spitale și școli monumente istorice
Parlamentul a adoptat o modificare la Legea nr.50/1991 prin care se vor putea executa fără autorizație unele lucrări la spitale și școli monumente istorice. Legea pentru modificarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii: ”Articol unic. – La articolul 11 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) La construcţiile cu caracter special având destinaţia de unităţi sanitare sau unităţi de învăţământ …
Citește mai multÎCCJ atacă la CCR Legea prin care se impozitează pensiile speciale
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, prin care se impozitează cu 85% sumele de peste 7.000 lei în cazul pensiilor speciale. ”În ceea ce privește Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr. 396/2019), obiecția de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă. Astfel, Secţiile Unite au reţinut că se impune a fi examinate de către Curtea Constituţională, …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.