fbpx

Caravana campaniei ”Aripi frânte” împotriva violenței în familie a ajuns la Cluj-Napoca

Caravana campaniei ”Aripi frânte” împotriva violenței în familie a ajuns la Cluj-Napoca. Reprezentanții IPJ Cluj și ai asociației inițiatoare au participat, astăzi, la un eveniment de informare, conştientizare şi sensibilizare cu privire la fenomenul violenţei în familie.

Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul campaniei ,,Aripi Frânte”, lansat de data de 1 iulie 2016 de către Asociaţia Necuvinte, în colaborare cu Poliţia Română.

La această întâlnire, au avut loc dezbateri, discuţii interactive şi constructive între reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, ai asociaţiei iniţiatoare şi ceilalţi participanţi, pentru reducerea acestui tip de violenţă.

”Violenţa în familie este un fenomen social complex, iar în acest domeniu poliţia acţionează pe următoarele paliere: prevenţie, monitorizare şi combatere. Este important ca astfel de fapte să fie sesizate poliţiei pentru a putea fi luate măsuri faţă de agresor şi pentru a ajuta victima să iasă dintr-o relaţie de tip abuziv.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

În cadrul evenimentului a fost vizionat filmul documentar ,,Aripi Frânte”, care prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România care nu au cerut ajutorul nimănui.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Asociaţiei Vivad din Cluj-Napoca.

Comments

comentarii

România a ajuns la peste 15.000 de cazuri de COVID-19 pe zi și peste 500 de decese.... Citește mai mult
Județul Cluj se află, miercuri dimineața, sub atenționare cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m. Avertizarea, valabilă până la ora 11.00.... Citește mai mult
Spectacolul de dans pe care celebrul dansator Sergei Polunin l-a susținut ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania este difuzat online, în premieră, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului.... Citește mai mult
HOROSCOP 20 octombrie 2021. Unii nativi întâmpină probleme de sănătate miercuri. O zodie trebuie să aibă grijă cui îi împărtășește un secret.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!