Cântăreața Xonia a scăpat de acuzația penală și vrea să dea în judecată Poliția după ce anul trecut a fost oprită în trafic, iar drugtestul a arătat că ar fi consumat cocaină. Analiza probelor de sânge efectuată de medicii legiști a avut rezultat negativ. Xonia cere poliției să prezinte scuze publice pentru falsa incriminare și să nu mai folosească respectivele aparate pentru teste anti-drog.
Potrivit Știrile Pro TV, Xonia, pe numele ei real Loredana Sachelaru, a așteptat un an ca să demonstreze că nu consumase cocaină cum credeau agenții de la Brigada Rutieră a Capitalei. Artista fusese oprită la un control de rutină, iar polițiștii au amendat-o pentru că ar fi condus sub influența alcoolului.
Însă lucrurile s-au complicat în momentul în care drugtestul indica prezența cocainei în organismul ei. Xonia a negat cu vehemență că ar fi consumat substanțe interzise.
Katia Cicală, avocata Xoniei: ”Contrar așteptărilor organelor de cercetare, la rezultatul problelor prelevate de la Xonia rezultatul a fost zero. Aceasta nu a consumat alcool, nu a consumat cocaină. A avut luni în care a fost la limita depresiei. Plângea. Se temea să nu o aresteze. Atât de agresivă a fost opinia publică și oamenii pentru că au vorbit urât la adresa ei. I-au trimis tot felul de mesaje drogato, bețivooo”.
Ușurată după decizia procurorilor de a o absolvi de orice vină penală, cântăreața Xonia vrea să dea în judecată Poliția Rutieră și să îi pretindă scuze publice. Pentru că, spune ea, imaginea ei a avut de suferit.
”Este revoltător faptul că un test folosit oficial în România poate să arate substanță activă cocaină prezentă în organism, iar rezultatele de sânge nu. Ceea ce înseamnă că acest aparat nu este conform sau nu reflectă realitatea. Sau marja de eroare este atât de mare, încât o mare parte din rezultate sunt contrare realității”, mai spune avocata.
Oficialii Poliției Române susțin că agenții de la Rutieră au folosit două tipuri de aparate omologate și utilizate în toată Europa. Poliția arată de asemenea că aceste analize făcute în trafic sunt considerate doar indicii și că niciun șofer nu se alege cu dosar penal fără o confirmare a laboratoarelor de medicină legală.