CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
După afirmații precum „Am o viață sexuală satisfăcătoare.” și „Îmi plac practicile sexuale neobișnuite.”, pe care trebuia să le noteze cu adevărat sau fals la testul scris de la reexaminarea psihologică, un candidat de la concursul de admitere la INM le sugerează membrilor Consiliiului Superior al Magistraturii să facă un ghid despre viața sexuală a magistratului.
“Trimit această scrisoare fiindcă alături de ceilalți candidați respinși care și-au spus public oful, cred că abuzurile și neregularitățile existente la proba psihologică de la INM trebuie mediatizate și sancționate.
Mă adresez, înainte de toate, membrilor CSM, cu speranța că nu vor fi complet surzi față de cele ce trebuie spuse și că își vor asuma dezastrul care a fost proba psihologică anul ăsta. Zic că e cazul să renunțăm la tendința asta generalizată de a nu îndrepta ce e nedrept.
Asemenea autorilor scrisorilor din zilele trecute, încurajez candidații care se simt nedreptățiți s-o spună cu voce tare, fie că e sub anonimat, fie că-și asumă în nume personal. Toate derapajele ar trebui sancționate, cu atât mai mult cele instituționale. Ce-i drept, se vede din avion că CSM n-a avut anul ăsta un comportament dezirabil – a fost un pic cam antiprofil. Ca noi ăștia respinși de altfel. Sigur, cârcotașii vor spune că vorbește vulpea care n-a ajuns la struguri, dar nu-i chiar așa.
În mod ironic, concursul la INM se pretinde a fi cel mai riguros concurs din țară. Da, doar se pretinde, de câțiva ani doar se pretinde, pentru că ce să vezi?!, are și seriozitatea asta limitele ei. Clar, e dificil să organizezi un concurs de anvergura ăstuia fără niciun incident, dar totuși, întâmplările de la proba psihologică sunt departe de a putea fi băgate în categoria unor simple incidente. Sunt de fapt niște erori catastrofale pentru apariția cărora se pare că nu vrea să-și asume nimeni nimic. Tot în mod ironic, sunt erori ale unei instituții care pretinde – da, doar pretinde – că știe să facă lucrurile corect. Mă rog, probabil CSM aplică alte instrumente de măsură în ceea ce privește corectitudinea. Pe principiul standardele de corectitudine sunt ușor flexibile și ne raportăm la ele cum ne convine.
O primă problemă este nu doar lipsa înregistrării probei psihologice, ci și faptul că examinarea inițială este efectuată de un singur psiholog. Nu trebuie să fii prea deștept să-ți dai seama că procedura e complet defectuoasă și că deschide cel puțin o portiță înspre subiectivisme necontrolate și abuzuri. Ce mijloace are la îndemână candidatul să probeze cum s-a desfășurat interviul în lipsa unei înregistrări? Să nu mai discutăm de faptul că nu s-a respectat timpul alocat per candidat, timp prevăzut expres în regulament (minim 30 de minute). Nici la examinarea inițială, dar nici la reexaminare. Am înțeles că la metodologie ar fi contribuit domnul psiholog Babici. Ironic, domnul în cauză nu aloca minim 30 de minute per candidat. Păi domnule psiholog, cum adică? Una zicem, alta facem? Nu-i dovadă de ipocrizie să pretinzi rigurozitate din partea candidaților și tu să faci tocmai pe dos?
Nu-mi amintesc să fi auzit de prea mulți candidați care să fi fost intervievați minim 30 de minute. Inutil să mai spun că printr-un interviu de 15-20 de minute nu poți face o evaluare psihologică serioasă. Să nu mai vorbim de faptul că unii candidați au stat exact 6 minute pe ceas la reexaminare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ne batem joc și suntem superficiali. Înseamnă că avem exact zero empatie și respect față de candidații care speră să aibă parte de o reexaminare corectă. Înseamnă că ne doare undeva că nu toată lumea e din București. Înseamnă că nu ne atinge deloc că nu toți candidații au aceleași buzunare. Înseamnă multe, dar la finalul zilei înseamnă o palmă peste fața ăstora care am crezut că suntem luați în serios.
Mai departe, se știe deja și de faimoasele cartonașe – cartonașe care, apropo, pot fi procurate anterior probei, dar asta e o altă problemă. Toate cartonașele alea au imprimate pe ele niște personaje care se află în diferite ipostaze. Domnul psiholog Babici era foarte indignat dacă îndrăzneai să le atribui un sex personajelor. Ți-o reteza scurt: „Personajele sunt unisex.” Cum adică unisex, domnule psiholog? Poate ne explicați și nouă ce înseamnă personaje unisex, că la noi ăștia respinși e mai greu cu cogniția. Probabil domnul Babici trăiește sub impresia că dacă te duci într-o piață și te uiți la majoritatea oamenilor cu părul lung, vei constata că sunt bărbați. Persoanele cu părul lung sunt în general femei, domnule psiholog. Nu-i greșit să pleci de la presupunerea asta. E o chestie care se verifică și se confirmă de realitatea empirică. Nu-i o prejudecată, nu-i un bias negativ, nu-i nimic din ce voiați dumneavoastră s-o faceți să fie.
O altă problemă sunt întrebările care au variat de la o comisie la alta mai mult decât ar fi fost cazul. Povestea un candidat respins că doamna psiholog clinician întreba de scopul vieții. Păi doamnă psiholog, dacă dumneavoastră aveți impresia că erați acolo să faceți sondaje despre scopul vieții, vă zic eu că nu. Iar noi sigur n-am fost acolo că aveam nevoie de consiliere psihologico-filosofică. Zic că eram candidați la INM, nu pacienți la o sesiune de psihoterapie; și n-ar trebui să fie așa ușor de confundat ipostazele. Alți candidați au fost întrebați despre cum iau decizii. Cum adică? Ce fel de decizii? Că una e să aleg ce cravată-mi cumpăr și alta-i să-mi aleg profesia. Oricum, atitudinea generală a fost aia a dezinteresului total. Adică să facem treaba doar ca să fie făcută. Nici măcar nu s-a încercat conturarea unei aparențe de interes. Întrebări trântite aiurea, negândite, vagi și lipsite de orice fel de substanță.
Cât despre reexaminare, o bătaie de joc – asta a fost. Din nou, nu s-a înregistrat nimic. Evident, domnii și doamnele psihologi se pot disculpa de orice fel de vină în felul ăsta. Interesant cum domnii și doamnele cu pricina, dar și CSM, pretindeau un grad ridicat de asumare a responsabilității din partea candidaților. Păi domnilor, doamnelor și CSM, zic să vă țineți și pe dumneavoastră la aceleași standarde dacă tot, nu?
O altă problemă este faptul că nu se eliberează raportul de examinare a candidatului. Să ne explice și nouă CSM care-i rațiunea deciziei. Cum adică nu pot avea acces la un document care mă privește în mod personal? Și de ce decizia din reexaminare este definitivă? Nu vi se pare normal să putem și noi să contestăm în instanță decizia asta? De ce există atât de mult spațiu pentru evaluări discreționare? Ce garanție au candidații că li se fac evaluări serioase și că nu sunt trântite pe hârtie 3 generalități despre ei? Dacă tot vă lăudați că testele alea ale voastre (pe care apropo, le au de dinainte majoritatea candidaților) sunt infailibile, asumați-vă eliberarea rapoartelor de evaluare. Refuzul pe considerentul că în felul ăsta candidații vor vedea ce se urmărește în evaluarea psihologică nu e nimic mai mult decât o glumă proastă.
Oricum un procent ridicat de candidați se pregătesc pentru proba asta. Și da, nici nu poți să-i condamni, având în vedere cum stau lucrurile. Nu-i fain să fii respins pentru că doamna psiholog Mocanu crede că altul ar trebui să fie scopul vieții tale. Nu-i fain să fii respins pentru că domnul psiholog Babici crede c-ar trebui să-ți reprimi niște înclinații naturale. Mă rog, să nu fim răi, probabil domnul Babici a vrut să dea dovadă de corectitudine politică. Iar doamna Mocanu, probabil căuta ea însăși consiliere de la candidați. Amuzant este cum unii și alții pretind că identifică imediat candidații care fac tot felul de pregătiri. Nu identifică nimeni nimic. Sau identifică și trece cu vederea. Mimăm deranjul și condamnăm public pregătirile astea, care sub o formă sau alta se numesc trișat, dar cam atât. CSM, depuneți minimul de diligență să schimbați testele măcar, dacă mai mult n-aveți chef să faceți.
O altă problemă: de ce nu este public profilul magistratului? Să știe toată lumea o treabă de la bun început. De ce se schimbă anual? Pentru că da, e clar că se schimbă, de vreme ce într-un an sunt respinși un gen de oameni, iar în altul, un alt gen. Să nu mai vorbesc de scenariile SF când într-un an ești respins la psihologic, iar în celălalt an ești admis. Păi cum așa? Ori ai stofă de magistrat, ori n-ai. Aici nu-i cu a treia variantă. Dar totuși, nu-i normal să știe absolvenții ce se caută într-un magistrat? Probabil că nu. E mai fair-play să-i ții 5 luni în concurs și să le zici pa pa după. Și desigur, toate astea fără să oferi cuiva vreo justificare, fără să trebuiască să motivezi calificativele. Fără nimic, faci cum te taie capul că doar nu te trage nimeni la răspundere.
O altă chestie care mi se pare că ține de bunul simț, dar care se pare că n-a fost foarte evidentă, e faptul că domnii și doamnele psihologi nu s-au prezentat. Păi dacă eu mă prezint, nu e normal să știu cine-mi este interlocutor? Să știu cine mă evaluează? Să se prezinte domnii și doamnele psihologi, să știm și noi ce-i recomandă pentru job. Să fie publicate în prealabil date despre ei, așa, ca la carte, nume și prenume, studii, realizări profesionale ș.a.m.d. Îmi pare rău, dar în contextul actual nu pot să nu mă întreb ce garanție avem noi că nu suntem examinați de niște neserioși.
Cât despre reexaminare, din nou, reexaminarea e o mare păcăleală. E o a doua șansă la nivel declarativ, pe hârtie, nimic mai mult. Nimeni nu-și bate capul să vadă dacă realmente au fost făcute erori la examinarea inițială. Sunt exact aceleași întrebări pentru toată lumea, aceleași minispețe referitoare la profesie, totul e tras la indigo. Nu se deranjează nimeni să adreseze întrebări pertinente. Nu încearcă nimeni să depună un minim efort pentru a-i cunoaște pe candidați și pentru a vedea dacă sunt potriviți pentru profesie. Când intri în sala de reexaminare, pare că soarta ți-e deja stabilită și pare că orice ai spune, nu poți să schimbi mare lucru. Proba psihologică este de fapt o loterie. Și da, nu contestă nimeni că subiectivismele sunt inevitabile, ideea e să fie reduse la minim.
O bătaie de joc a fost și testul scris de la reexaminare. „Am o viață sexuală satisfăcătoare.” și „Îmi plac practicile sexuale neobișnuite.” sunt două dintre întrebările la care ești pus să răspunzi cu adevărat sau fals. CSM, nu vă supărați, dar care-i relevanța întrebărilor ăstora? De ce vă interesează cum și cât sex fac viitorii magistrați? Care-i faza până la urmă, că nu înțeleg? Măcar să ne și ziceți ce înseamnă satisfăcător și neobișnuit, să știm și noi la ce etaloane ne raportăm când răspundem. Faceți un ghid despre viața sexuală a magistratului s-avem de unde să ne pregătim și pentru genul ăsta de întrebări.
E interesant și cum pe la pregătirile astea pentru proba psihologică se spune despre domnii și doamnele care examinează la INM că sunt freudieni. Sigur, nu știm dacă o fi sau nu așa. Dar dacă e așa, e rău. Să-i anunțe cineva pe domni și pe doamne că Freud e expirat și c-ar fi cazul să-nceteze cu pseudoștiința asta de doi bani. Ce mai e interesant sunt pozele doamnei Zsigmond de pe social media. Din nou, cârcotașii vor comenta, vor zice că nu-i frumos să te legi de lucruri de astea, că doamna Zsigmond poate să posteze ce vrea ea. Așa și este, doamna poate să posteze întocmai ce vrea ea, dar cu o mică rezervă. Când ești psiholog care examinează magistrați și viitori magistrați, adopți niște standarde de conduită cât de cât similare cu cele care li se pretind magistraților. Să fiu mai precis/ă, nu-i cazul să vadă chiar toată lumea pozele tale sexy din vacanțe. Că na, totuși, să păstrăm aparențele de profesionalism, așa cum și magistrații au grijă cu aparențele de imparțialitate.
În fine, sunt o mulțime de probleme, o parte din ele fiind deja semnalate de alți candidați respinși. E dezgustător că ni se cere să fim onești la proba asta, iar apoi aceeași onestitate e taxată. Și nu-ți zice nimeni ce n-a fost bine, unde ai greșit, de ce nu ești potrivit etc. Stai și te întrebi ca prostul care-i problema, după ce ai mai și învățat de ți-a ieșit pe ochi, și încerci să te împaci cu gândul că n-o să ți-o spună nimeni niciodată. Plângi puțin, te enervezi, te calmezi și apoi repeți. Toată lumea-ți zice să mai dai o dată, că sigur a fost o eroare, că oricum locul tău e acolo și alte texte de genul. Sigur, lumea-i drăguță că zice asta, dar te gândești că deși voiai să fii acolo, nu-ți mai vine să mai dai o dată.
În fond, degeaba vrei tu să fii magistrat, dacă sistemul nu te vrea. Și ce alternative ai oricum? Să te schimbi pentru a fi pe placul unui sistem care sub o formă sau alta și-a bătut joc de tine? Măcar de-ai ști cum să te schimbi. Te întrebi și ce garanție ai că experiența nu se va repeta. Te întrebi dacă iar o să-l vezi pe domnul corectitudine politică ori pe doamna care caută scopul vieții. Te întrebi dacă nu ajungi iarăși în reexaminare și dai de doamna psiholog Zsigmond, care nu știe decât să fie zeflemitoare. Te întrebi dacă o să-i vezi și pe ăialalți doi domni din reexaminare care nu mai știu cum să scurteze interviul. Te întrebi dacă la o nouă probă psihologică nu se vor uita la vechiul tău raport și te vor respinge așa, din principiu. Prea multe întrebări și nicio garanție. Și când tragi linie îți dai seama că nu merită.
Un mic P.S. pentru CSM: printre inapții ăștia mai eram și unii care voiam în magistratură de dragul magistraturii. Nu toți visam la 20 și ceva de ani la pensiile alea speciale. Asta în contextul deficitului și-n contextul în care vă plângeți că n-aveți oameni care să facă treabă ca lumea. Aveți, dar v-ați bătut joc de ei. Și poate ar fi cazul să faceți ceva, până nu devine admiterea la INM o glumă proastă. Și până când nu-și vor da seama tot mai mulți absolvenți că timpul, energia și pasiunea lor pot fi la fel de bine apreciate și-n alte profesii. Că timpul, energia și pasiunea nu le investim în toată admiterea asta ca să vă bateți voi joc de ele.”, a relatat candidatul în scrisoarea trimisă pe mailul Clujust.
