Bătăi în serie la Cluj: 14 bărbați implicați UPDATE

Polițiștii clujeni au deschis dosare penale în cazul a trei bătăi ce au avut loc în județul Cluj în zilele de 11 și 12 mai. Nu mai puțin de 14 bărbați, majoritatea tineri, sunt cercetați pentru că au participat la agresiuni.

În data de 12 mai., în jurul orei 4 dimineața, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 1 Poliţie, au depistat patru bărbaţi care tulburau ordinea şi liniştea publică pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Poliţiştii i-au oprit activitatea acestora şi i-au identificat, fiind vorba despre patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani din  Cluj-Napoca. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, aceştia au intrat în conflict cu un bărbat de 41 de ani pe care l-ar fi agresat, acesta fiind  transportat la UPU 1 Cluj-Napoca pentru îngrijiri medicale.

UPDATE Trei dintre tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează se fie propuşi pentru arestare preventivă. 

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani, din Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovire sau alte violenţe”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Polițiștii au stabilit și faptul că cei patru tineri ar fi distrus şi elemente ale unui bancomat aflat în zonă şi ar fi provocat distrugeri la mai multe autoturisme parcate pe strada Cotită din Cluj-Napoca.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, efectuează cercetări faţă de patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani, din Cluj-Napoca, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de ,,lovire sau alte violenţe”, „distrugere”,„tulburarea liniştii şi ordinii publice”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Conflict în Florești

În 11 mai, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Stejarului din localitatea Floreşti, în dreptul unui local public, a avut loc o altercaţie. Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşt iau intervenit la locul indicat şi au identificat doi bărbaţi în vârstă de 30, respectiv 32 de ani, din Floreşti, judeţul Cluj, care susţineau că au fost victimele unei agresiuni.

În urma verificărilor, a rezultat că cei doi bărbaţi, pe fondul consumului de alcool, ar fi intrat în conflict cu alte persoane prezente în local, iar la plecare s-au încăierat în faţa imobilului. Bărbaţii găsiţi la faţa locului au suferit leziuni în urma altercaţiei, unul dintre aceştia fiind transportat la UPU 1 Cluj-Napoca, cel de-al doilea refuzând deplasarea cu echipajul SMURD.

Poliţiştii au stabilit şi identitatea celorlalte persoane implicate, fiind vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, din localitatea Floreşti.

Cercetările sunt continuate pentru lămurirea tuturor aspectelor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.

 Bătaie generală la țară

Poliţiştii clujeni au intervenit în 11 mai, aproape de miezul nopții, pentru aplanarea unui conflict spontan survenit între mai multe persoane, în localitatea Nima,

”La data de 11 mai a.c., ora 23:58, Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că în zona unui local public din localitatea Nima, comuna Mintiu-Gherlii, are loc un scandal, fiind implicate mai multe persoane”, se arară în comunicatul IPJ Cluj.

La faţa locului, poliţiştii au identificat cinci persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 41 de ani, din localităţile Bonţida, Cluj-Napoca şi Gherla. Din primele verificări reiese faptul că, pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan, persoanele implicate agresându-se reciproc.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns