DNA Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a avocatului Georgel Dinu din cadrul Baroului Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Mai exact, i-a cerut clientului o sumă mare de bani ca să influențeze procurorul să-i schimbe încadrarea dintr-o infracțiune de care nici nu era acuzat!
Potrivit comunicatului DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
”În luna februarie 2022, inculpatul, în calitate de avocat în Baroul Prahova și împreună cu celălalt inculpat (cu care s-a încheiat anterior un acord de recunoaștere a vinovăției), i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma totală de 25.000 euro, din care ar fi primit în perioada februarie-aprilie, în două tranșe, suma totală de 20.000 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unui magistrat și promițând că îl va determina pe acesta din urmă să schimbe încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe, într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în care martorul avea calitatea de inculpat.
Inculpatul, în calitate de avocat în Baroul Prahova, îi asigura asistența juridică persoanei respective în dosarul penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, iar pretinderea și primirea sumelor de bani s-ar fi făcut în cadrul unor întâlniri avute de avocat și de celălalt inculpat cu persoana respectivă.
În realitate, persoana respectivă era cercetată în dosarul respectiv pentru săvârșirea unor infracțiuni comise cu violență și tulburarea liniștii și ordinii publice, dar nu și tentativă de omor.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile aflate în proprietatea celor doi inculpați, până la concurența sumei de 20.000 de euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploiești cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.”, a transmis DNA.
Avocatul Georgel Dinu este membru în Baroul Prahova din 1997.