Ca urmare a postării procurorului Alexandru Codreanu despre avocatură, ce a indignat mulți avocați, Adina Lincă din Baroul Cluj a scris o replică acidă, în stilul care o caracterizează:
Când te simți vânjos pe un grup de facebook, îți permiți să îți bagi nasul acolo unde nu îți fierbe oala și de pe poziție de imaginară superioritate, faci o analiză superficială a unei profesii pe care o detești, dar pe care o vrei aparent reformată.
Domnul procuror Alexandru Codreanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov și membru fondator al Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, în postarea sa profundă reușește în trei fraze să abordeze tema avocaturii cap-coadă…. De la ce forme de învățămât ar trebui să urmeze avocații, cum ar trebui să se specializeze și până la degradanta formă de exercitare a avocaturii din oficiu al cărei fin cunoscător se dă a fi.
Ciuda domnului procuror pe avocații din oficiu transpare printre rânduri. E degradant să aștepți finalizarea dosarului ca să îți percepi onorariul pentru prestarea serviciului juridic? Păi hai să vedem de ce ne aflăm în această situație: în primul rând pentru că există niște prevederi legale care reglementează acest aspect. Sunt de acord că legislația avocaturii din oficiu suportă îmbunătățiri, însă să nu uităm că procurorii sunt cei mai înfocați oponenți ai modificărilor și a propunerilor de modificare.
Să nu uităm că, în foarte multe cazuri, procurorii sunt cei care uită sau ignoră deliberat să vizeze referatele avocaților și să acorde onorariul prin actul procedural prevăzut de lege.
În al doilea rând, faptul că prestezi activitate juridică știind că poate nu îți vei vedea vreodată onorariul este semn de responsabilitate mai degrabă decât de înjosire. Nu se trăiește din onorarii din oficiu, domnule procuror!
Ar trebui să se fi analizat și faptul că procurorii sunt cei care apelează disperați la lista avocaților din oficiu chiar dacă persoana urmărită comunică faptul că a luat legătura cu un avocat ales. Sunt de acord ca, măcar experimental să se sisteze o perioadă activitatea avocaților din oficiu. Să vedeți atunci cum se vor mai judeca cauzele fără degradați și să vedeți atunci cum vor aștepta procurorii ca domnii inculpați să își găsească un avocat ales.
Să vii să susții că avocații din oficiu nu au timp să își studieze dosarele e ca și cum timpul de studiu ar depinde de ei. Păi nu, domnule procuror! Chemi avocatul la orice oră din zi sau noapte pentru că așa ai decis că trebuie instrumentată cauza. Faci percheziții sâmbăta și duminica tocmai pentru că știi că e dificil să se ia legătura cu un avocat ales și pentru că preferi varianta avocatului din oficiu.
Ridici omului telefonul, banii și orice mijloc de comunicare și îi numești avocat din oficiu fără să îți pese că omul are dreptul la alegerea unui avocat pe care are obligația să îl plătească. Cu ce bani să își plătească avocatul dacă îi ridici toți banii cash, îi ridici cardurile și inclusiv îl reții și pe el? Noi și în acest caz trebuie să prestăm servicii avocațiale fără remunerație anticipată pentru că efectiv oamenii nu au cum să ne plătească. Nu e la fel de degradant?
Nu respecți dreptulurile celor pe care ai decis să îi urmărești pentru că, nu-i așa, actele tale procedurale sunt mai importante decât un nenorocit drept la apărare al unuia care deja este infractor în ochii tăi.
Ori de cîte ori un avocat ales formulează cereri de reprogramare a vreunei audieri sau a vreunui act de procedură, ca să poată și el asista sau participa la acel act, dai ordonanță de respigere a cererii și chemi avocat din oficiu care să asigure acea apărare iluzorie de care vorbești pentru că, urmărirea penală trebuie făcută cu celeritate doar atunci când tu decizi. Nu contează că a stat dosarul cu anii prin sertarele poliției sau ale parchetului, dacă vreunul s-a trezit să miște ceva prin dosar, hop și celeritatea.
Calitatea apărării făcute de avocații din oficiu lasă de dorit? Dar calitatea actelor de sesizare de ce nu ai analizat-o? Ce pârghii au avocații să remedieze o apărare greșit sau eronat concepută? Niciuna! Voi însă, puteți face câte încadrări juridice doriți, că doar ordonanțele de schimbare a încadrării juridice nu sunt contabilizate ca fiind bâjbâieli prin drept, ci sunt trecute cu vederea. Puteți remedia omisiuni sau alte chestiuni din rechizitoriu fără să vi se poată imputa ceva de către cineva.
Caliatea actelor procedurale care este? Indiferent de rangul actului procedural, conținutul este același, iritativ de repetitiv și lipsit de evidențiere a motivului pentru care s-a trecut la o nouă etapă a urmăririi penale. Ca de altfel și referatele de propunere de arestare care sunt cvasiidentice indiferent de obiectul acuzării sau de situația concretă a acuzatului.
De câte ori ai răspuns pentru achitarea vreunui inculpat trimis aiurea în judecată fără probe sau fără vină? Câte rechizitorii făcute de-a trânta ai analizat ca să poți fi obiectiv?
De cîte ori ai pus umărul la degradarea avocaturii în general, nu doar a celei din oficiu? De cîte ori ai dispus efectuarea actelor de urmărire penală simultan, în mai multe orașe astfel încât să nu poată avocatul ales să se prezinte la efectuarea actului? De cîte ori ai respins toate cererile în apărare formulate de avocați fără să motivezi respingerea cererilor?
În câte urmăriri penale ai dispus strângerea probelor și în favoarea inculpatului? De câte ori ai folosit mijloacele tehnice de înregistrare a audierilor de inculpați sau martori? De câte ori ai obligat avocații să își lase telefonul la intrarea în biroul tău?
Mai spui că avocatul ,,nu este același cu cel de pe instanță astfel încât avem doi apărători care nu au cum sa cunoască dosarul”. Dar voi, voi sunteți aceiași? Câți procurori se perindă într-un dosar fără nicio problemă? Toți studiază și știu dosarele? Capacitatea procurorilor de studiu se mărește la INM? Stăpâniți tehnici de studiu a dosarelor pe care avocații nu le cunosc?
Dacă e chiar așa cum susții, că avocații din oficiu nu își fac treaba, câte sesizări la Serviciul de Asistență Juridică ai făcut? Câte sesizări s-au făcut în general cu privire la acest aspect ca să vii să decretezi că avocatura din oficiu este varză?
Când voi sunteți cei mai înverșunați în respectarea obligației avocatului de a-și asigura susbstituirea, vii și îmi explici că schimbarea avocatului e o problemă de calitate a apărării?
Păi și dacă mă ia cu izoleta intempestiv, eu, ca avocat ales sau din oficiu am obligația să îmi asigur substituirea din izoleta în care mă aflu. Sau să iau amendă dacă nu mi-o asigur sau să mă trezesc că se solicită imediat desemnarea unui avocat din oficiu pentru ca actul de justiție să nu sufere amânare.De câte ori s-a ținut cont de faptul că anumiți clienți nu sunt de acord cu substituirea? În cazul substituirii obligatorii puse în sarcina avocaților nu ne aflăm în fața aceleași probleme de a se schimba avocatul?
Ce-ar fi să se renunțe la ipocrizie și să punem umărul la o justiție de calitate? Hai să răspundeți și voi pentru destinele pe care le nenorociți, pentru trenarea dosarelor cu anii prin parchete, pentru acuzațiile nefondate sau neprobate.
Despre specializare aș vorbi atunci când vă veți specializa și voi. Pentru că, până la urmă toți suntem în aceeași oală de a ști multe despre nimic. Și voi și noi suntem forțați să studiem punctual problemele juridice ale fiecărei spețe, indiferent de cât de sprecialiști suntem într-un anumit domeniu. Cât timp legislația se schimbă de la o zi la alta, cât timp se declară neconstituționalitatea pe bandă a prevederilor legii și se dau tone de dezlegări mai mari sau mici de drept ( ori ICCJ-ul ori minutele de unificare a practicii judiciare) cine mai poate fi specialist și în ce?
Să pretinzi că avocatura se poate învăța într-un an de pregătire la un institu,t este dovada că nu ai habar ce înseamnă să fii avocat. Ce să ne învețe institutul? Cum să fim avocați? Noi nu putem adopta o conduită statică și consecventă unei teorii anume, deoarece, în permanență trebuie să fim flexibili și cu ochii-n paișpe direcții. Cu un ochi atenți la lege, cu altul la client, la interesele și cazierul lui, cu altul la toanele procurorilor și ale judecătorilor. Suntem constrânși de interesul clientului în fiecare pas pe care îl facem. Nu avem libertatea de a prioriza orgoliile profesionale în detrimentul interesului clientului. O replică dată procurorului îl poate costa pe client o agravantă, o replica data judecătorului îl poate costa pe client un an în plus de închisoare și așa mai departe.
Domnule procuror, nu îți cer să mă respecți, îți cer doar să te cobori din corcodușul în care salariul intră cu exactitatea ceasurilor elvețiene indiferent de calitatea acuzării, la nivelul celor care își permit să aștepte onorariile oscilante care depind de calitatea apărării și să te întrebi dacă respectul pe care cineva îl datorează altcuiva nu cumva trebuie raportat la efortul pe care trebuie să îl depună pentru a-și câștiga existența și prestigiul. Procuror te face statul, avocat te face clientul mulțumit.
Piața avocaturii este real concurențială, altfel nu văd cum ar apela clienții la anumiți avocați, iar printre clienții care apelează la anumiți avocați sunt și procurorii.
Autor text: avocat Adina Lincă