admin

Povești cu prinţi ţinuţi ”în întuneric” și ”novație” de trafic de influență, de la DNA

Deși a trecut ceva vreme de când au apărut pe rețelele sociale concluziile depus de DNA la Înalta Curte în dosarul ”Ferma Băneasa”, înainte de pronunțare, acestea merită să rămână în istorie. Autorul documentului cu iz de poveste este procurorul DNA Raluca Mirică. Documentul cu concluziile, de 81 de pagini, îl atașăm la final în format PDF. Mai jos am extras un fragment savuros. Sublinierile  aparțin Clujust. ”În prezenta cauză, deoarece inculpaţii care şi-au traficat influenţa (Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă, Tal Sielberstein şi SC Reciplia SRL, ajutaţi de complicii Benyamin Steinmetz, Mateescu Lucian, Marcovici Marius şi Andronic Dan) au avut …

Citește mai mult

Chef de apartament, “spart” de polițiști, intr-un cartier liniștit din Cluj-Napoca

Ieri seară, polițiștii și jandarmii au intervenit la un bloc din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, numit și ”cartierul pensionarilor”, pentru a opri un chef. ”În cursul serii, în jurul orei 22.20, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, dintr-un imobil situat în cartierul Gheorgheni. Efectivele de polițiști și jandarmi au intervenit la adresa indicată și au identificat in interior 27 de persoane, printre care și un tânăr de 18 ani, din municipiul Cluj-Napoca, organizator al evenimentului privat. Toate persoanele au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii 55/2020 și 61/1991R, cu amenzi în valoare …

Citește mai mult

Cursurile la Facultatea de Drept UBB Cluj rămân în online și în semestrul 2

Consiliul Facultății de Drept din cadrul UBB Cluj a hotărât, ieri, ca și în semestrul 2 studenții din toții anii de studiu să participe la cursuri de la distanță, online. Studenții și-ar dori să revină în amfiteatre. Alin Chifor, un student vocal din anul II, a scris înainte să se ia decizia: ”Cred că e de prisos să mai susțin faptul că “școala” online și-a dovedit limitele: examene inechitabile sau mult prea ușoare; participarea efectivă (mai ales) a studenților extrem de scăzută; grosso modo, calitatea diminuată a actului didactic. Evident, enumerarea nu este exhaustivă. Sper ca de data aceasta să …

Citește mai mult

Polițiștii clujeni au reținut doi tineri care au dat țepe cu cabane fictive în județele Cluj, Alba și Hunedoara

Polițiștii din Cluj au efectuat șase percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune. Doi tineri, de 20 și 28 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind cercetați într-un dosar penal de înșelăciune, falsuri privind identitatea și uz de fals. ”La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au efectuat 6 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de înșelăciune, fals privind identitatea și uz de fals, în București, Râmnicu Vâlcea și în județul Argeș. Din cercetări a reieșit că, în perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, cei în cauză ar fi …

Citește mai mult

O tânără răpită de pe stradă a sărit din masină in centrul Clujului

Scene fe filme la Cluj-Napoca. Trei barbati au rapit o tanara de pe strada, iar aceasta a reusit sa sara din masina. Politia i-a retinut pe suspecti. “La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale și cei ai Secției 1 Poliție au reținut pentru o perioadă de 24 de ore trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de …

Citește mai mult

Fostul procuror Lele, actual avocat, și-a ”scuturat” o vecină VIDEO

Celebrul fost procuror orădean Alexandru Lele, actual avocat, a avut o altercație cu o vecină, scena fiind surprinsă de o cameră de supraveghere. Lele era cu fiul, care filma cu telefonul. EBihoreanul.ro scrie că, în ajun de Revelion, fostul magistrat şi-a agresat o vecină, dansatoare la Ansamblul Crişana, pe care i s-a pus pata fiindcă refuză să-i vândă casa pentru a-şi extinde proprietăţile în zona ultracentrală a Oradiei, la doi paşi de Piaţa Ferdinand. „De fiecare dată când ne intersectăm pe stradă ori în curte cu Lele sau cu fiul lui, Laurenţiu, dacă nu dau în mine, mă înjură în …

Citește mai mult

Robert Roșu: ”Nu am săvârșit nicio infracțiune…. Avocatul are obligatia sa isi apere clientul in mod zelos”

În declaratia dată, in 2 noiembrie 2018, la Curtea de Apel Brasov, publicată de Revista Q Magazine, avocatul condamnat Robert Roșu a spus, printre altele, următoarele: ”Ca avocat, alaturi de foarte multi colegi, mi-am exercitat profesia in mod liber, independent potrivit priceperii mele profesionale si constiintei mele profesionale. Nu am savarsit nicio infractiune. Nu am sa imi schimb aceasta pozitie niciodata. Eu am avut obligatia si dreptul de a proteja clientul, obligatia si dreptul de a expune punctul sau de vedere juridic, de a-i proteja interesele legitime, de a folosi strategii, argumente pentru a prezenta intr-o modalitate coerenta drepturile sale …

Citește mai mult

Ordonanță președințială între vedete: Oana Zăvoranu, obligată să înceteze temporar defăimarea Cristinei Ich

Vedeta TV Oana Zăvoranu, cunoscută pentru numeroasele scandaluri în care a fost implicată, a fost obligată prin ordonanță președințială de o instanță a Judecătoriei Sector 1 București să nu o mai defăimeze, până la soluționarea procesului pe fond, pe vedeta de pe Instagram Cristina Ich, pe numele real Micu. Soluția pe scurt: ”Admite cererea formulata de reclamanta Micu Cristina in contradictoriu cu parata Zavoranu Ioana. Obliga parata ca, in mod provizoriu, sa inceteze desfasurarea de actiuni defaimatoare la adresa reclamantei, prin intermediul retelelor online de socializare sau prin alte mijloace, de natura sa incalce drepturile la viata privata, demnitate, onoare …

Citește mai mult

Uluitor! Procuror din România, trimis în judecată pentru că ar fi sustras bani și bijuterii aflate sub sechestru

Un procuror din Craiova a fost trimis în judecată de SIIJ pentru că ar fi sustras bani și bijuterii aflate sub sechestru în dosare penale. La data de 14 ianuarie 2021 procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Cristea Adrian Flavius, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. ”În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz la DIICOT – ST Craiova, cu ocazia instrumentării unui număr …

Citește mai mult

Dragnea, un nou dosar penal. Este acuzat că a primit ca folos necuvenit accesul la învestirea lui Trump!

Liviu Dragnea, aflat în închisoare, este urmărit penal într-un alt dosar pentru fapte din perioada când era președintele Camerei Deputaților. Redăm comunicatul DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți: DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut – două infracțiuni de trafic de influență – folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul …

Citește mai mult