Dosar nr. 19226/3/2021 ROMÂNIA TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECŢIA a VII-a CIVILĂ SENTINŢA CIVILĂ NR. 2025 Şedinţa publică din data de 21.04.2022 Tribunalul constituit din: PREŞEDINTE–JUDECĂTOR SINDIC: IULIA SLUJITORU GREFIER: NICOLETA NICULAE Pe rol se află soluţionarea cauzei civile, privind pe creditoarea Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.) şi pe debitoarea Assista Asimed S.A. (fosta Societatea de Asigurare Asimed S.A.), având ca obiect cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, privind procedura de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 12.04.2022, fiind consemnate prin încheierea de şedinţă de la această dată, ce face …
Citește mai multadmin
Culinăria de primăvară la DaPino în week-end
Se anunță un week-end delicios și plin de voie bună în grădina vestitului restaurant DaPino din centrul Clujului. ”Va așteptăm cu drag și dor să participați la un alt proiect de suflet, organizat de DaPino cu scopul de a aduce un omagiu tradițiilor românești într-un spațiu care reușește să readucă sentimentul primăverii la viață, unde vor fi prezenți muzicanți renumiți ai culturii române. Va invităm să degustați de la bucate tradiționale desăvârșite, ingrediente alese cu grijă de la producători locali, la verdețuri de primăvară culese direct din grădina. Va invităm să sărbătorim împreună relația dintre cântec, artă culinară și un …
Citește mai multContrabanda asimilată, dezincriminată total sau parțial ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 176/2022?
În data de 5 mai 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale nr. 176/2022 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale. Avocata Georgiana Sas din cadrul SCA Iordăchescu și Asociații explică mai jos de ce este vorba de o dezincriminare totală a contrabandei asimilate. Înainte de a analiza efectele acestei decizii mult anticipate, se impune să trecem în revistă prevederile art. 270 din Codul vamal care incriminează contrabanda. Astfel: (1) Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, …
Citește mai multDealer de etnobotanice din Cluj, liber după ce i-a încetat de drept măsura arestării în timp ce aștepta pronunțarea amânată de 7 luni
Prezentarea motivării odată cu pronunțarea în dosarele penale sună bine în teorie, dar în practică ridică probleme. Judecătorul Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj a amânat din octombrie 2021 până acum de 12 ori pronunțarea într-un dosar de trafic de etnobotanice, încât măsura arestării preventive a unui cunoscut dealer din Cluj a încetat de drept în 17 mai din cauză că s-a atins termenul maxim prevăzut de lege cât poate sta un inculpat în arest preventiv în cursul judecății pe fond. Inculpatul Adrian Porumb, cunoscut dealer de etnobotanice în Cluj (a executat o pedeapsă) este liber pentru că judecătorul Ghica, …
Citește mai multCCR oprește o reglementare de tipul Big Brother înainte să intre în vigoare
CCR a declarat neconstituțională obligația ca furnizorii de telecomunicații să dea informațiile stocate organelor de urmărire penală sau serviciilor de informații. “Lipsa garanțiilor deschide posibilitatea unor abuzuri”, spun judecătorii constituțiinali. “În ședința din data de 18 mai 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, a decis, cu unanimitate de voturi: A admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea la termenul din 6 aprilie 2022 a celor două sesizări cu același obiect formulate de 50 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și, respectiv, de Avocatul Poporului) și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.2 pct.27, cu referire la …
Citește mai multCJUE vine în ajutorul românilor executați silit de ”șacalii” profesioniști în baza unor contracte cu clauze abuzive
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât, în cauza C‑725/19, în care a fost sesizată de o instanță din România care judecă o contestație la executare a unei persoane fizice executate la cererea unui IFN, că dreptul european se opune unei legislații naționale care nu permite instanței de executare, sesizată cu o contestație la executare, să aprecieze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al clauzelor unui contract încheiat între un consumator și un profesionist. Litigiul principal și întrebarea preliminară 21 La 20 august 2008, I.O a încheiat cu Impuls Leasing România IFN SA un contract de leasing financiar …
Citește mai multUn ceas de 60.000 de euro, 3 mașini de lux, bani și altele, ridicate de la o grupare de proxeneți care ducea fete în Marea Britanie
Procurorii DIICOT au efectuat percheziții la o grupare de proxeneți din București care timp de 10 ani a exploatat fete în Marea Britanie. Anchetatorii au ridicat bolizi de lux în valoare de 350.000 de euro, un ceas de 60.000 euro, peste 136.000 euro cash, arme albe, rețete medicale și altele. De asemenea, au pus sechestru pe imobile ce valoarează 1 milion de euro. Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată au efectuat, astăzi, un număr de 10 de percheziții …
Citește mai multJudecătorii CA Cluj au ”tăiat în carne vie” daunele primite la fond de un fost inculpat care a fost achitat
Judecătorii Curții de Apel Cluj i-au acordat fostului inculpat Aurel Mureșan din dosarul ”Gazeta” daune morale de 20.300 euro și daune materiale de 10.360 lei, față de 147.500 euro și 285.520 lei, cât primise la Tribunalul Cluj. Soluția Curții pe scurt: ”Admite in parte apelul declarat de paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice impotriva Incheierii civile din 25.09.2018 si impotriva Sentintei civile nr. 841 din 13.12.2021 ale Tribunalului Cluj, Sectia Civila, pronuntate in dosar nr. 2448/117/2018, si admite in parte apelul declarat de D.I.I.C.O.T. Cluj-Napoca, Sectia Civila, in contra Sentintei civile nr. 841/13.12.2021, pronuntata de Tribunalul Cluj, Sectia Civila …
Citește mai multCentru pentru victimele violenței domestice la Cluj
Consiliul Județean Cluj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Cluj anunță faptul că la Cluj a devenit pe deplin funcțional un centru destinat victimelor violenței domestice. Acesta a fost înființat și operaționalizat în cadrul proiectului european ”VENUS – împreună pentru o viață în siguranță!” destinat combaterii acestei forme de violență prin crearea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Începând de astăzi victimele violenței domestice pot apela cu încredere la specialiștii D.G.A.S.C.P. Cluj întrucât spațiul pus la dispoziție de către Consiliul Județean este pregătit pentru a le …
Citește mai multDecizie ÎCCJ: ”motivele pentru care va lasă neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curții Constituționale”
Un complet de 5 judecatori ICCJ explică în Decizia nr. 45/2022, prin care s-a dispus condamnarea fostului senator Alexandru Mazare la 3 ani cu executare pentru complicitate la luare de mita după ce fusese achitat la fond, de ce a lăsat neplaicată de decizia CCR 417/2019 privind completurile specializate. Extras din motivarea citată de luju.ro: ”Constatand incidenta in cauza a hotararii CJUE, Inalta Curte, Completul de 5 Judecatori, va expune sintetic motivele pentru care va lasa neaplicata Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curtii Constitutionale, avand in vedere ca inculpatii nu au mai sustinut oral, cu ocazia dezbaterilor, motivul de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.